vineri, iulie 03, 2009

33. WHAT'S NEXT

WHAT’S NEXT?

Acum cativa ani a avea blog era o chestie wow. Apoi au aparut siteuri dedicate pe care cu cateva clickuri pe next te alegi cu un blog in care poti sa spui vrute si nevrute . Cu putin noroc ajungi si citit te mai leaga unul de altul ba cine stie ajungi full time blogger.

Acum nu mai e foarte fashionable. E prea usor sa il faci si cei care le aveau acum cativa ani s-au saturat de ele. Te face sa te intrebi what’s next? E o stare asa febrila de asteptare pana va aparea ceva nou.

Ma gandeam la twitter. Care sincer mi se mare un mare B.S. Ce ma mira e ca a prins teribil la planeta. De fapt a prins la americani si de acolo ca de obicei va prinde la toata lumea. Ma mira sa aud de twitter pe CNN si la Casa Alba. Pana la urma care e faza? E un soi de status.. si unii te urmaresc si tu urmaresti pe altii. Ma gandesc cu teama ca chestia asta minimalista va ajunge o moda si pe aici de dragul imitatiei.


Am vrut eu scopuri inalte si am zis ce fain e si mama ce ok e, sa scriu;
mi-a placut sa scriu pentru multe motive. Probabil m-au impulsionat si lungile seri singuratice de iarna sau primavera.
Ploua e urat afara si in cele din urma stai pe ganduri si cum spuneam mult mai usor iti pui ordine in ganduri odata puse pe hartie.

Asa a fost si la mine. Apoi ma gandisem la blog la un recycle bin. Nu a fost asa nu mi-am putut exprima toata frustrarile aici. Nu stiu de ce. Poate nu sunt atat de dispus sa pun pe tava tot ceea ce gandesc.

Si daca as pune toata gandurile pe care le am pe hartie as deveni un guru al depresivilor si sinucigasilor. In 90% din cazuri blogul a atras oameni suparati pe viata poate mai suparati ca mine. Dar sincer nu de asta aveam nevoie.

Am spus la un moment dat ca unii oameni nu sunt facuti sa aiba liniste. Chiar nu.

Si ma regasesc acolo

Apoi am spus ca oamenii pe masura ce imbatranesc sunt ca vinul. Unii se transforma in sampanie altii in otet. Si mie imi placea sa cred ca ma imbunatatesc ca ma slefuiesc ca ma intrebt spre ceea ce mi-am imaginat ca ar ttrebui sa fiu la un moment dat.
Dar . si e un mare dar imi dau seama ca ma acresc din ce in ce mai rau. Ma acresc rau de tot si din cate stiu eu procesul asta nu este reversibil.

Si nu sunt fericit sau multumit de asta. Dar ceva undeva pe parcurs . s-ar rupt. Si nu stiu unde si nu stiu cand si nu stiu cui sa multumesc. Cu siguranta ar fi mai multi pe lista.
Am ajuns un singuratic si un moroconos si incerc cateodata sa imi dau seama ce se intampla. Cred ca asta a fost si rostul initial al blogului. Am incercat sa imi aduc aminte si sa pun cap la cap toate cele pe care le stiu.

Apoi a inceput lumea sa citeasca ce scriu si undeva in adancul sufletului am sperat ca cineva va stii sa ma citeasca si va avea curajul sa imi arate din nou ca viata poate fi frumoasa.. si are un rost macar pe termen scurt.
Speram ca cine va avea rabdarea sa ma cunoasca si sa se apropie de mine asa cum sunt. Atunci cand voi afla cine sunt. Eram altcineva. Nu stiu cine e strainul asta care se uita la mine in oglinda. Adevarul e ca.. nici eu nu l-as baga in seama.

Nu a fost sa fie. Si noah speranta moare ultima dar totusi moare.
De fapt mitologia spunea ca speranta zboara ultima. Nu spunea nimik de moarte. Cred ca a ramas in cutia pandorei de lene sau de plictiseala sau era prea firava.


Recycle Bin. Ar fi bine ca odata ce scriu ceva aici sa dispara … sa se stearga. Dar nuh merge chiar asa.

As urla acum daca as putea… era un film in care un tip se ducea cu masina la spalatorie si in momentul in care intra in tunelul ala cu perii urla. Mi-as dori si eu sa pot face asa ceva.
De multe ori.
Sa urlu pana ragusesc.
What’s next?
Nu am scris de mult timp. A fost ziua mea. Pentru prima data in viata mea.. evenimentul asta m-a distrus psihic. Abia am asteptat ca si cum ar fi fost ceva special. A fost o zi in care ar fi trebuit sa fiu fericit. Ar fi fost o zi in care ar fi trebuit sa ma astept la vreo surpriza. Nu a fost asa. Chiar nu a fost. O zi ordinara. Mai proasta ca altele.

De obicei in ziua asta mi se pare cel mai scarbos posibil faptul ca trebuie sa spui cuiva ca e ziua ta. Sau sa zici hai sad au de baut ca e ziua mea. Mi se pare o milogeala. In mod normal lucrurile ar fi trebuit sa fie invers: daca isi adduce cineva aminte de tine dai de baut si sarbatoresti evenimentul. Invers mi se pare o porcarie.

Pana la urma am ajuns pur si simplu neimportant in viata celor mai multi. E destul de greu de inghitit asta. M-am ascuns intr-un colt la chef.. si am plans. Nu a observat nimeni cred. Si cine a observat oricum nu i-a pasat.Nu stiu de ce am facut-o.

Da ar fi fain sa scriu aici doar chestii super faine. Dar nu e chiar asa.
Viata mea e chiar o porcarie. Si poate a multor altora . dar ma mai prefac ca nu e asa.
De amorul artei.
Si ca sa nu ma sinucid. Nu as face-o fiindca ar muri cainele de foame in casa pana s-ar prinde cineva ca am disparut. De multe ori a fost singurul lucru care m-a oprit.
Pana la urma cine are nevoie de un prieten depresiv?
E un bagaj prea greu prea mare. E prea mult pentru o relatie light bulangistica.
Lucrurile sunt si ar trebui sa fie mai usoare.
Si oricum cei deprimati sau ‘negri’ sunt neatractivi.
Trebuie sa arati in putere sanatos si cu toate vapoarele in port. Anything less e nesexy sau magnet de inadaptati sau nedoriti.

Asa ca am devenit acru… si nu o sa mai abtin la am declara ca nu sunt.
Nu m-a ajutat la nimic si a ma preface vesel.

Asa ca what’s next?
Probably nothing.
A BIG BLACK FUCKING NOTHING.

sâmbătă, iunie 06, 2009

32. TANGO

TANGO

‘Si..ma stropeste din nou si sar in apa dupa el si il prind, in mijlocul lacului la o pluta de busteni care era acolo, si il stropesc si il prind si la un moment dat ma trezesc cu el la mine in brate, isi pune picioarele in jurul meu si buzele mele ajung la 5 milimetri de buzele lui
A fost cel mai electrizant ‘nesarut’ pe care l-am trait vreodata. Moment de genul: daca as muri acum as muri fericit.
Si restul e istorie care nu isi are locul aici. A fost o vara exceptionala. A fost pasiune. A fost abandon, a fost altceva.’



Amintirea asta ma bantuie cateodata. O pluta de busteni un lac rotund de munte, un baiat blondutz cu o mutra de pisoi plouat agatat de mine.. si un prim sarut de milisecunde, furat ca din greseala si carui singura dovada de intensitate era inima care statea sa imi sara din piept si senzatia aia de sfarseala…
Se spunea pe undeva ca viata nu se masoara in numarul de rasuflari ci prin momentele care iti taie rasuflarea.

Cred ca mereu in toata aventura vietii mele de dupa am fost in cautarea unui astfel de moment.
E drept ca e o cautare chinuita, astfel de lucruri nu se fabrica in serie. Chiar nu. Sunt piese rare de colectie pe care le tii intr-un clasor undeva si nu le arati nimanui. Te uiti noaptea tarziu la ele la lumina lampii si le manevrezi cu gentiletze. Sa nu se franga.

Poate nu as arata nimanui colectia mea de momente speciale, din cele pe care le tii minte toata viata. Oricum.. it doesn’t make a difference.


Dar ma uit pe romeo. Hm acelasi site albastru care parea sa fie rezolvarea tututror problemelor. E ca un chestionar. Multe intrebari, multe raspunsuri. Ar fi trebuit sa fie totul atat de simplu. E totul la un click sau dublu click distanta.


Si ma gandesc acum la emisiunea aia \pretul correct\. Trei concurenti alesi ca din intamplare din public trebuiau sa ghiceasca niste preturi exagerate la niste produse. Trucul cel mare nu era ca trebuia sa se descurce concurentul singur… il ajutau spectatorii. Da se crea tocmai efectul invers: strigau toti.. mai mult mai putin mai mult mai putin… se crea o cacofonie generala… si rezultatul era acelasi… nu intelegeai nimik, daca iti zambea fortuna in seara aia plecai in excursie in Barbados sau… primeai un aparat de epilat muste pe picioare.
De ce ma duce gandul ala asta, se presupune ca libertatea de alege si multitudinea de informatii ar trebui sa te ajute. Dar sunt prea multe informatii sunt prea multe informatii false sau sunt noninformatii sau sunt chestii care pur si simplu iti lasa gustul ala amar sau dulce acrisor.. oricum nu ajuta.

Si nu voi gasi acolo unul din momentele alea… fiindca daca stau sa ma gandesc niciodata nu mi s-a parut incitant cineva despre care stiu prea multe sau prea usor sau prea deodata…si nu vreau sa imi fac un process de constiinta de genul imi fac profil dar stiu ca nu voi gasi ce caut. Ma gandesc mai degraba ca sentimentul ala de asteptare de nedumerire… de curiozitate…nu il poti obtine aici.

Ma uit pe romeo

Se zic stau degeaba pe aici m nu gasesc nimik.
Si poate nu gasesc si stiu De Ce. E prea exhaustiv
Vorbisem la un moment dat despre chestionar

Sunt prea multe detalii Mai lipseste marca de pasta de dinti pe care o folosesti.

Mi-am facut ditamai chestionarul…fuck cu el…


Imi aduc aminte .. la un chef vad un baiat . nu stiam cine e.. cum il cheama.. mi-a placut fara sa stiu de ce. L-am prins intr-un colt. L-am sarutat si am plecat .fara o vorba. L-am lasta perplex acolo. ,i-era teama de reactia dupa surpiza. dupa o vreme aflu cine e.. si ajungem sa ma intalnim, nu cred ca am sa uit cat a ras de mine… eu ratacit in cartier, ma suna si ma intreaa unde sunt si eu raspund senin…pe o strada cu tramvai


Sau in parc. Renumitul si acum rau famatul parc. Trece. Revine. Clar mi se pare. E prea baietos.
Intrebarrea aia.. oare o fi.. oare nu o fi…
E senzatia de asteptare de mirare…incitant.
Facem cunostinta, mergem pe jos catre casa, aceiasi directie…
pot sa tin si eu de lesa catelul? Tine’l.
aproape doi ani au urmat.

Astea sunt momente de tinut minte


Revin la romeo. Care ar putea foarte bine sa fie alt site. Sau ar putea fi inlocuit de alt site cu mai multe optiuni gratuite, mai multe facilitati sau pur si simplu mai interesant vizual,

Fiindca pur si simplu ne limiteaza la cateva informatii de ordin vizual, imagini pixelate sau modificate sau sir de numere , sir de informatii despre noi despre cum ne-am dori sa fim. Si cine raspunde cu no comment la cele de colo o face din alte motive din pacate nu pe aceiasi lungime de unda cu ce scriu aici.

Si imi neaga dreptul. Repet.. dreptul privilegiul si placerea de a descoperi. Neaga simturi. Simturi de baza poate.Cele 6.
Dar… neaga placerea unui miros a unei atingeri a unei priviri, a unei voci a unei mici imperfectiuni pe care ajungi sa o iubesti. Si neaga fiorul placerea unei strangeri de mana intr-un loc in care te-ar putea vedea si altcineva a unui gest care iti place a unei stangacii care te amuza…


Nu te lasa sa te bucuri de faptul ca el un pic rarait,
ca are o suvita de par care nu ii sta bine orice ar face,
ca m-am saturat de camasile lui in carouri…
ca se inroseste cand ii fac un compliment
ca sughite cand bea bere
ca danseaza doar cand e beat,
ca ma tine in brate cand doarme,
ca imi zice piticule
ca imi canta la chitara fara pic de talent… da incearca
ca imi ia ochelarii de pe ochi sa nu ii rup cand sunt pe jumate adormit la tv.
ca ii place sa doarma cu tricoul meu
ca ii place inghetata de capsuni,
ca ma minte ca sunt sexy.

pana la urma daca ceva face click cand trebuie si unde trebuie restul este doar poveste, restul se descopera.


In cautarea acelei prime senzatii…sau senzatii primare
O fi tipul asta care sta cu piciorul lipit de mine in tren? Sta cu cochii inchisi asculta muzica. Imi zambeste. Damn ce ochi frumosi are. Simt ca mi se inrosesc urechile. Ii zambesc tamp inapoi.
Sau brunetul asta care s-a pus langa mine in autobuz desi prietenii lui stau in capatul celalalt?
Colegul asta de birou care sta lipit de mine peste umarul meu in timp ce ii pregatesc o oferta? Imi place mirosul aftershave ului lui.
Hmmm o fi gestionarul de la firma de langa noi? Parca are ceva.. ce imi aduce aminte de altcineva…


Cautarea acelui prim sarut acelui prim dans (siropos termen da asta e…). cred ca mai degraba Tango.
Oricum Tango-ul e un dans pornit din cluburile gay ale ghetourilor din Buenos Aires.
Deci clar asa ramane. Tango.
Cred ca imi caut partener de Tango

Acelasi

2q2Bstr8

miercuri, iunie 03, 2009

31. SIROP CU APA RECE

Sirop cu apa rece.

De multa vreme incercam sa imi pun la punct o colectie de filme si filmulete cu tematica gay. Nu din cele deocheate ca de alea sunt pe toate gardurile. Ci unele cu subiect (alt subiect decat yah give it to me babe).

Si m-a lovit faptul ca am ramas fara laptop. Decedat pe motive de arsura de disco duro.

Asa ca in weekend instalat pe demult nefolositul desktop… m-am pus sa dau jos filme.. asa cu nemiluita din topul celor mai bune 50 de filme gay. Vasusem brokeback ca toata lumea si inca vreo 4 aleatoriu… dar acum am inceput systematic…

N-o sa ma apuc sa dau linkuri si stelutze si note. Au fost cateva care mi-au mers la suflet.
Am petrecut trei nopti de weekend si mare parte din zi uitandu-ma la povestile altora.
O fi un soi de voyeurism ciudat poate dar incercam sa imi aduc aminte ce inseamna sa simti ceva cu adevarat. Am incercat sa ma regasesc in experientele altora.
Si cat mi-s io de lung si lat mi-am dat seama ca m-am inmuiat teribil ca o fetitza care citeste basme cu fetzi frumosi.

N-o sa zic ca am plans pe ici pe colo. Nici n-o sa zic ca nu.

Dar am descoperit un lucru pe care il credeam pierdut pe undeva.
Atat de prins in viata de zi cu zi am redescoperit o sensibilitate pe care o credeam de mult pierduta.trecuta.uitata.

Cat e de fain sa simti ceva. Chiar si sa plangi chiar si sa iti doresti ceva sau sa visezi cu ochii deschisi la happy end-uri.

Si… una peste alta a simti ceva nu e o slabiciune. Orice ai simti.
Mereu am considerat chestia asta… masca de fier sau poker face (ca e la moda) o chestie care vine cu varsta care vine cu timpul si care odata venita ramane acolo sa ne domine.
Vestea buna e ca nu e asa.
Nu se duce asta. Chiar nu dispare. Poate se ascunde poate uneori uiti ca e in tine.
Dar e acolo si abia asteapta sa apara. Acum depinde cat de multi lupti sa o tii ascunsa…


Asta am simtit eu weekendul asta. Dor de altceva. Dor de mine.
Si am plans aiurea. Si nu mi-e rusine de asta. Si sunt si happy enduri.
Surpriza e ca cred intr-unul acum.

M-am imbatat doua nopti cu sirop cu apa rece. Si am vrut sa sting becul in bucatarie. Si dupa ce am dat sus jos de buton si am bagat vreo doi dumnezei ca s-a stricat intreupatorul.

Era dimineata. Nah stinge rasaritu daca poti cu intrerupatorul din bucatarie.

Acelasi,
2Q2bSTR8

duminică, mai 17, 2009

30. 6 LUNI DE BLOGUIALA (doar)

gayfest
6 luni de bloguiala.


Toata ultima perioada mi-am petrecut-o facand retrospective si uitandu-ma in urma.
Pe blog de obicei dau click pe publicare inainte de a citi de trei ori ce am scris.

Iasa monstul cu ochi verzi perfectionist din mine si mai tai o fraza, sau o mut mai jos sau o tin pentru mai tarziu. Sau mai bag ceva.
Asa fac si cand pun telefonul sa sune seara.
Ma mai ridic odata din pat sa fiu sigur ca am apasat pe butonul de activare.
Ca sigur e setat pe alarma zilnica, sau ca volumul e la maxim, sau ca nu il pot decupla din prima….. (si asa trebuie sa sune de trei ori pana incep sa il aud)

Am tendinta sa fac asta si cand scriu

Si dupa tot procesul asta, de obicei nu imi place ce a iesit si sterg tot si o iau de la capat.
Asa ca m-am invatat in ciuda greselilor de ortografie sa nu ma mai intorc sa corectez.

Si cateodata dintr-un narcisism ciudat ma uit in urma sa vad ce am gandit la un moment dat ce am scris. E chiar haios cand nu sunt de acord eu cu ce am scris acolo..

Cum spuneam. Am avut o perioada de retrospectiva..
Si am citit ce am scris in urma.
Bine-nteles ca exista o arhiva pe undeva prin dreapta acum.
Inca nu stiu sa bag etichetele intr-o caseta ca sa ocupe mai putin spatiu..
Mi-s blogger de duminica. Nici sa schimb skinul care nu imi place nu am curaj. Cele de pe blogspot nu imi plac. Si site-ul pe care l-am gasit cu skinuri. Mi-e teama sa nu fac vreo prostie si sa sterg tot. :))

Cam haotic dar o recapitulare ar suna cam asa: (colectie de linkuri cu adaugiri si concluzii)

1. punct si de la capat. Primul post inca nu eram sigur cat ce si cum voi scrie aici. Am incercat sa o iau de la inceput, primul contact cu lumea gay.a iesit acest prim. inca nu imi imaginam ca pe cineva chiar ar interesa ce scriu eu aici.

2. the first cut is the deepest. Primul contact cu lumea gay reala. Bucuresti. Pustan fiind. Am jurat ca nu mai vreau sa aud de asta. o experineta ciudata. culmea a ajuns si la urechile unora direct implicati. nici nu mi-ar fi trecut prin cap. m-am trezit cu commenturi.

3. nu imi plac baietii. Colectie de teorii personale de ce imi plac pana la urma.. Nu imi plac baietii- dar nu pot nici fara ei. cam din ce am citit si din ce am simtit.. am incercat sa sintetizez. asta a iesit.

4. cum se agata un barbat. No comment. Mai degraba cum nu se agata. Restul… the sky is the limit. o farsa veche. pe un alt blog. al altcuiva. nu era atat farsa cat realitatea cruda. profile false,texte false..una peste alta a fost un pic amuzant.

5. gwm sks gwm 4 ltr. Cum raspund la intrebarea ce caut.. si prima relatie sau nerelatie. amintiri din copilarie, sau adolescenta.

6. napoca. Sau orasul si comunitatea care m-au invatat ca e ok sa fii gay pana la urma. era acel moment, acum, dupa o vizita recenta lucrurile par un pic altfel. pana la urma conteza oamenii mai mult decat orice.

7. cand doi iti spun ca esti beat. De ce sunt trist. De ce n-as fi si de ce trebuie sa ma justific pentru asta pana la urma?

8. decalog. Sau ce nu caut (macar asta e clar). Sau altfel spus: o explicatie logica a faptului ca ma voi calugari cu juramant de celibat (ca alternativa), profilul meu de pe romeo. adaugit explicat si cu note de subsol. a.. da. si inca indeparteaza pe toata lumea. dar eu insist.

9. 2+2 . coming out. Experienta personala, irepetabila, necomparabila. Doar modalitatea mea de a vedea lucrurile.

10. stonewall. Un pic de istorie. O documentare personala asupra unui eveniment care a schimbat lumea. Gay si negay.

11. sarbatori fericite. Un pic de depresie de craciun luata peste picior.

12. povestea revelionului. In nota de mai sus. sec scurt si la obiect.

13. ex-nexy-maybe- promisuni de anul nou. Mai am 7 luni sa le duc la indeplinire. Deocamdata nu merge conform planului. ce surpriza :)

14. id de mess. Curatenie in lista. Greu de ales criteriile. si un proces inca in desfasurare.

15. ordonati!. Mandru sergent al armatei romane. Si gay. Si despre micile flirturi care raman doar atat. bine-telesc ca a dus la discutii despre FALCON STUDIOS.

16. forgive me father. Mea culpa urmand pacate capitale. Inca am dubii cu privire la destinatia de dincolo. unul din putinele momente in care imi analizez (blnd) defectele.

17. men at work. Gay professional. Job, gay, separa-le, imbina-le fa ceva cu ele, dar fa. concluzie dupa toate... nu le poti avea pe toate.

18. nelamuriri de copil tont. Atat mi-s de satul cateodata de romeo si de mess si de mirc.. si atunci iasa asta. inca valabil. din pacate.

19. mind whisperer. Sau despre prime impresii. Despre superficialitate. Despre sansa unei a doua prime impresii. Teatru, masti si oameni reali.

20. mama. Pur si simplu

21. brickwall 1. Cruciada proprie . Revolta. Culb Sauvage. Sa- rezolvat.. petitia inca activa inca aduce semnaturi.

22. fum. Post la betie post clubbing. Cu ce te alegi cateodata. criticat pentru stil..

23. been_there. Aroganta si doamne ajuta. Pana la urma o promisiune. Been there done that. I’ll go there again and do it again.

24. what a fuck. Inca o mostra de revolta personala.

25. brickwall 2. o alta cruciada proprie. Gay fest. De ce da. De ce nu. De ce poate. acuzat de kitch.. inca sunt de acord cu ce am scris acolo. sper totusi sa ajung anul asta.

26. mainstream- log out. Am pierdut ideiile primului post. Am intrat in mainstream. Nu cred ca imi place acolo. Vreau inapoi la ideile mele.nu vreau sa tranform blogul asta in tribuna. nu asta i-a fost scopul. si sunt altii care fac deja asta mult mai bine, mult mai des.

27. blog my gay fest. Supriza. Am iesit din mainstream. Puternic curentul. Un premiu neasteptat si post log out ma trage inapoi. Sper sa rezist.
28. bantuie furtuni. Sau alegeri dificile.cluj vs timisoara. un job versus celalalt. pragmatic versus emotional.. gerele decizii.

29. 7 ani de acasa. Love-hate relationship. Eu si Timisoara.

Vad bloguri care exista de 5-6 ani. Cand am inceput sa scriu mi-era teama ca voi ramane fara subiecte. Deocamdata mi se mai intampla sa raman fara pofta de scris.
Nu fara subiecte.

Ei, si chiar imi pune ordine in ganduri. O sa abuzez de rezultatul asta.

Ps. Iara mi-am luat-o ca trimit mass cu linkul. Sorry.
O fac pentru ca am un short list cu oameni care il citesc si care nu sunt conectati la blogosfera la nivelul la care sa primeasca notificari de publicare.. Nu i-am notat pe toti si poate mai sunt si unii care nu vor sa auda de asta. cer scuze oficial.
O simpla solicitare si se rezolva.
Fara suparare,

2q2Bstr8

sâmbătă, mai 16, 2009

29. 7 ANI DE ACASA (timisoara)

gayfest


7 ANI DE ACASA



Cat de des aud asta . cat de des o spun . Cat de mult mi-as dori sa fie o norma sociala universal valabila.

Nu stiu prin ce acceptiune a societatii se crede ca in cei sapte ani de dinainte de a incepe scoala se formeaza de fapt trasaturile de baza ale caracterului unei persoane.
Ca si cum ce urmeaza nu te mai schimba
Sau nu te schimba fundamental.
Inveti sa spui saru-mana si multumesc si alte politeturi care ar putea fi un dezavantaj printre bizonii de turma si cocalarii de economat. (care se cred cocalari de mall)

Si cand de fapt, daca e sa te gandesti, cele ce urmeaza pot schimba mult mai mult un om. Experienetele, pe care le traiesti cand iesi in lumea reala, creaza pe acel fundament ( care poate si sa nu existe ) te schimba de fapt. Contactul cu oamenii din jur care nu te trateaza cu intelegerea familiei sau cu blandetea acesteia.
Si te fac din punctul meu de vedere mult mai mult sa fii cel care esti.

Dar 7 ani ca norma sociala se presupune ca 7 ani sunt indeajuns sa te construiasca.

Lupeni-Uricani-Petrosani-Cluj-Hunedoara-Deva-Bucuresti-Timisoara-Sannicolau-Timisoara. Cu plecare din statia Lupeni Centru prin 2001 la orele 22 si sosire la Timisoara 8-9 ani mai tarziu in Timisoara Nord. Personal in regim de accelerat. Merge incet, da’ nu opreste in toate statiile. Plecare pe neasteptate de la linia 3 undeva seara. Bilet la clasa a doua cu scurte vizite in zona VIP. Sosire, in functie de macazuri, cel mai sigur in Timisoara. Cu scurte devieri pe traseu. Flash backuri neasteptate.

Acum 7 ani am ajuns in Timisoara. Desi un oras popular si relativ apropiat de casa, nu calcasem niciodata in Timisoara mai mult de 2 zile. M-a amuzat ideea, fiindca am crescut avand in camera pe perete un tablou care infatzisha Catedrala. Auzisem multe despre orash. Discutiile aferente varstei: orash mare, cool, park place si disco land si strandul termal si festivalul berii si cel mai occidental orash al tarii, catedrala, opera, un orash cosmopolit care ofera oportunitati.

Stiam doar ca daca o iau la stanga cum ies din gara ajung in centru la catedrala. Si cam atat. Trebuia sa ma prezint pentru un interviu la Continental la hotel. M-am ratacit ajungand acolo. Am ajuns primul, imi luasem marja de eroare tocmai pentru situatii neprevazute. Am umblat pe jos. Inca linia 43 si 33 si tramvaiul 8 imi erau notiuni stranii.

Si aici e o chestie specifica: troleybuzul (cu mici variatii avand aceiasi cuvant in toate limbile europene) aici se numeste firobuz (eu copil de miner fiind, ma ducea cuvantul asta mai mult cu gandul la funicular :)) )

In plus invariabil intreband oameni mai in varsta de o adresa sau alta, mi se raspundea: pe linia lui 4 sau pe linia lui 7 sau unde se desparte 7 de 9…
Multumeam si mergeam mai departe. Adica daca as stii atat de bine liniile de tramvai cu siguranta nu as fi intrebat adresa.

M-am ratacit spre Continental,dar am ajuns primul. O comisie de vreo 5 persoane la interviu. Am intrat in sala pus la 4 ace si cu emotii, ma gandeam la toate implicatiile pe care un job aici le-ar aduce. Si ma impiedic de tocul usii si ma intind intr-o alunecare gratzioasa pe burta. Cam cat de gratzios ar putea fi cineva de 1 metru 90 in cadere libera. Vreo doi metri de alunecare en relanti. Cred ca in 0,005 secunde am fost in picioare indreptandu-mi nodul de cravata afisand cel mai calm zambet din dotare.
Imi imaginam … go to a happy place go to a happy place … numara pana la 10.. asa-i ca nu au observat? I need a time machine!!!!! With a 2 minutes loop- back function!!!!

M-au angajat. Mi-au spus, dupa un an, ca ma angajasera ca zambeam. Nu doar de aceea, dar a contat. Se spune ca un prim pas e inceputul pentru orice voiaj. E drept ca toata experienta mea timisoreana ulterioara a fost la fel: o cazatura spectaculoasa urmata de ridicare in 0,005 secunde cu zambetul pe fata indreptandu-mi nodul la cravata.

Si azi sunt 7 ani de atunci.

Daca e sa fiu sincer mereu m-am simtit in vizita aici. Pana de curand cand am fost pus in fata deciziei de a alege. Atunci am inceput sa imi pun intrebari.
In engleza e mult mai evidenta diferenta dintre concepte: home si house. Not any house it’s a home. In romana ar trebui sa fie ceva de genul casa si acasa.

Cred ca Timisoara a devenit acasa. Cred ca am reusit sa depasesc momentul de vizita sau venetic sau cum s-o mai numi.
Ptr un orash de tranzit si plin de oameni din toata tzara, sau Europa ideea aceea: cei care au venit au stricat orasul, sau cei care nu sunt timisoreni sunt motivul tuturor relelor. Ideea asta e destul de prezenta in constiinta celor care au mai mult de 20 de ani de cand i-a adus ceaushescu cu arcanu de pe 'saCe' sa populeze fabricile aflate in plin avant.

Mai este si o categorie care uita ca pana la urma Timisoara sau Temeschwar sau Tymes sau Zambara sau cum I s-ar mai putea zice, e un orash de emigranti. Si cine ii cunoaste un pic istoria (ex-ul mi-a tinut un curs intensiv pe aceasta tema) stie asta. Si ar trebui sa aprecieze ca ce are pana la urma mai bun este dat de cei care au venit care l-au ocupat si colonizat. Altfel ramanea poate doar un orash de pescari in mlastinile banatului.

Asa ca odata scapat de complexul acesta, nu pot decat sa incerc sa imi insusesc din lucrurile bune care s-au mentinut in timp din mentalitatea mostenita de la imperii mai civilizate care l-au administrat.

Si nu poate decat sa ma amuze mentalitatea Mayflower. Bostoniarzii care au ajuns cu primul vas plin de aristocrati in SUA. Era o vorba ca daca toti care spun ca au descendenta directa in cei veniti cu Mayflower ar avea dreptate, Mayflower ar fi trebuit sa fie numele unei flotile de titanice (sau titanicuri).

Cam asa e situatia si aici.

Si una peste alta ce transforma o casa in acasa.
Greu de analizat, dar zilele astea mi-am dat seama de o treaba mergand prin orash.
Sentimentul asta nu este dat de strandul termal (am fost o singura data si nu mi-a placut), catedrala (nu am fost niciodata in interior nici de curiozitate), park place (nu am calcat niciodata acolo), sau discoland (cred ca e alt club acolo acum)

Una peste alta Timisoara e un orash occidental comparat cu balcanii. Dar e mult in urma fata de restul Europei totusi. Imi aduc aminte ca exul meu a facut mijto de mine cand am urcat in troleu, pardon firobuz in Timisoara cand am venit din Viena. Acolo am fost ofensat ca o usa de la metrou nu se deschisese complet. Aici la firobuz ramanea doua palme deschisa iarna. :) a ras de mine juma de ora pe tema asta. Sau faptul ca se putea la automatul de la metro cumpara bilet si pentru caine... Sau ca pe scarile rulante cei care stau pur si simplu pe trepte stau pe dreapta pentru a permite celor care se grabesc si urca respectiv coboara sa poata pasi. S-au mai schimbat si astea e drept. Dar mai e de lucru.

Deci ce ma face sa simt ca Timisoara este acasa?

Stau pe malul begheului cu picioarele atarnadu-mi pe dig cu nasu in laptop si scriu. Cainele e liber in spatele meu in parc.
Am inceput sa vorbesc cu ‘frigi’ si ‘cioco’ si ‘praji’ si ‘comp’ si zic la CD tze-de nu si-di.
Nu trec pe roshu la semafor chiar daca nu vine masina. Umblu cu hartiile in buzunar o juma de zi daca nu gasesc un cosh de gunoi.
Mi-e scarba de cocalarii parca imprumutati din alte zone. Nu dau nume ca n-are rost. X5 cu partile metalice aurite. Mi-e scarba de italienii care vin cu pensia in buzunar ca in romania p**da e inca ieftina.
Si in orice zona o orashului sunt, am o amintire legata de acel loc: aici mi-am pierdut buletinul si l-am gasit pus pe marginea unei vitrine dupa doua ore,
aici mi-a tras X tzeapa am stat in ploaie o ora,
aici era o cofetarie, acum e banca, aici am avut accident cu masina, acolo l-am cunoscut pe Y. aici am lucrat, a disparut firma deja.
Aici am sarit gardul sprijinandu-ma cu piciorul de pancarda ‘accesul pietonal interzis’ si dincolo am dat nas in nas cu primarul.
Aici am stat pe bordura si am plans o ora noaptea cand am pierdut pe cineva.
Aici am luat amenda ca am facut poze in fantana arteziana noaptea. (nu am specificat ca sunt cetatean model, dar ma straduiesc).
Si pot ajunge in centru doar prin parcuri fara sa vad sau sa aud o masina.
Si sunt mandru ca desi punctul de plecare mi-ar fi pus teoretic oprelisti, am reusit sa ma descurc deocamdata intr-un orash care ofera oportunitati si cere mult mai mult decat ofera la un punct.
Si ma enerveaza chestiile de fatzada. Continentalul cea mai inalta cladire e iluminata noaptea ambiental doar pe fatada. Ce se vede din strada. Din restul orashului e doar o umbra intunecata.
Si ma enerveaza ca e singurul orash din tara in care fatadele cladirilor superbe se prabusesc.

Pana la urma imi platesc taxele de 7 ani aici. Sigur e vreo bordura vopsita si din banii mei.

Maruntzishuri ce am scris mai sus. Prostii. Dar un intreg care e greu de pus in balanta cu altele. Pana la urma e orashul in care am trait cel mai mult cu exceptia orashului natal.
Nu sunt fan-ul numarul 1 din multe motive. Si nu cred ca voi deveni un fanatic. Inca il privesc obiectiv si comparativ cu alte orashe dragi mie, ma ma gandesc ca e un orash superb. Cateodata e pacat ca e locuit. Oameni prea reci, prea mercantili, prea falsi. Fara a generaliza. Dar asta e alta poveste.

Dupa alti 7 ani de acasa.
Cred ca ma consider un pic Timisorean.Cu bune si cu rele.


Si sunt indragostit de privelistea pe care o am de la fereastra.



25.09.09 Am mai adaugat cateva facute cu un aparat mai de doamne ajuta:




ps. toate fotografiile sunt originale

Acelasi,
2q2Bstr8

joi, mai 14, 2009

28. BANTUIE FURTUNI IN RADA PORTULUI MEU

gayfest

BANTUIE FURTUNI IN RADA PORTULUI MEU


Sunt momente in viata cand apreciez telefonia mobila si celularele pentru doua functii: silent mode si apeluri pierdute. Niciodata nu am inteles pe cei care cred ca daca un telefon e mobil asta inseamna ca trebuie lipit de mana si trebuie neaparat raspuns la el. Ca un fel de obligatie intrinseca. Adika e bun sa fiu gasit cand vreau sa fiu gasit. O sa radeti dar cunosc oameni dispusi sa renunte la un moment de sex, la siguranta volanului sau la orice altceva doar din isteria de a raspunde la un mobil care suna. Si care se sufoca daca telefonul este la o distanta mai mare decat: humerus+radius si ulna+metafalange+falange. (plus ceva zgarciuri pe post de articulatii intre ele)
Asa ca, acum sunt pe silent si cum observa un prieten: auzi .. tu chiar nu auzi telefonul sau nici macar nu te obosesti sa vezi de ce se aprinde ecranul. Si am recunoscut: nici macar nu ma duc sa vad de ce beculeshte ecranul.
Sunt pe silent mode. Mi se intampla rar asta in ultima vreme. Asa ca am facut un dush fierbinte si lung in ciuda apometrului si stau infofolit intr-un prosop mirosind a cocolino, in pat……..

Fara dubii e clar: unii oameni nu sunt facuti sa aiba liniste in viata.

La concluzia asta am ajuns de ceva vreme. Si concluzia asta este poate mult mai greu de acceptat decat alte concluzii pe care a trebuit sa mi le accept la un moment dat.

Revin la ideea: unii sunt facuti sa le iasa totul repede si usor, altii sunt facuti sa lupte pentru fiecare victorie. Altii nu sunt facuti sa lupte dar trebuie mereu sa o faca.

Sa nu imi spuna cineva ca nu cunoaste pe cineva care a fost mereu baiatul mamei sau favoritul profei de franceza sau a terminat o facultate particulara departe de casa cu bani de acasa sau a prins un job bun in firma unchiului si conduce o masina mai scumpa decat apartamentul in care stau (vorba lui Puya – muncuiashi lui ochii aia albastri :)) ), isi deschide o firma de ‘know how’ si ofera consultanta in management pe bani grei desi nu stie ca excel ul are functia autosum (pe shortcut), si-a terminat de renovat apartamentul din centru cumparat cu bani de la bunicu fost director de intreprindere ceaushista…sau au vandut ai lui casa de la tzara…

Am folosit cuvantul ‘sau’ ar fi trebui sa spun ‘si’ . ca nu stiu cum toate cele de mai sus se gasesc in cate unul. Si acel ‘unul’ habar n-are de franceza sau alta limba straina, si-a luat carnetul cu pile si fara emotii, copia tema la mate de la tine cu tupeu si nonsalantza si a iesit sef de promotie pe liceu ca i-au turnat ai lui meditatii un an cu profu de mate care urma sa fie seful comisiei la bac. Plus mamica era shefa comitetului de parinti care se ocupa cu strangerea banilor de protocol pentru comitete si comitzii.

Am exagerat voit pe alocuri in cele de mai sus, pentru a sublinia o idee.

Deci, am ajuns la concluzia ca sunt unii oameni facuti sa le iasa totul: usor fara probleme fara emotii pe care atunci cand ii auzi ca se vaita de problemele pe care le au mi se pare ca, pe scurt, aud ceva de genul : tuh fata mi s-a rupt o unghie… tuh fata ce ma fac?
Adika aud rar asta doamne ajuta, o aud pe la Mondenii daca stau sa ma gandesc bine dar asa e.

Iar altii trebuie sa lupte dublu si greu poate si pentru chestii marunte.

Si apoi fara tendinte de victimizare am ajuns la concluzia: clar nu fac parte din prima categorie. Alerg mai repede decat poate ingerul meu pazitor sa zboare. Sunt facut sa lupt. Cateodata ma indoiesc de puterea mea de a o face. puterea ori ca intensitate ori in timp..

E clar ca trebuie sa ma impac cu ideea asta. Nu imi voi gasi linistea. Nu pot decat sa sper ca din cand in cand voi avea parte de o agitatie controlata sau macar cu care sa ma obisnuiesc.

Divortul alor mei, crescut de o matusa, s-a imbolnavit, a murit, bacul, am dat la facultate, am picat la facultate, m-am angajat un an la o scoala sa nu stau acasa, vroiau sa ma ia in armata, am dat la postliceala, m-am acceptat ca gayperson, am jurat ca nu mai dau la facultate, am dat totusi la facultate, era sa nu ajung in licenta, era sa nu imi gat proiectul, am luat licenta si am ajuns acasa dupa ziua in care am prezentat priectul de diploma…..
Ufff ce senzatie. Am ajuns acasa pe la ora 2 jumate, m-am pus sa mananc si m-am dus in camera mea tapetata cu postere… m-am trantit in patul meu vechi si confortabil si ma uitam in tavan : pentru prima oara in viata mea nu aveam nimic de facut. Facusem tot ceea ce imi era in planul pe termen lung facut undeva pe la 12 ani.. nu aveam nimic de facut maine sau luni sau saptamana viitoare. Tata imi spune ia-ti o perioada de cateva luni de pauza. Iti bagi eventual somajul si vedem noi incotro o apuci.
Relaxare totala. Nu imi venea sa cred. Fara presiuni fara asteptari fara ‘to do’ list.

Imi bate cineva in usa. O fi tata si-a uitat cheia.
Sa traiti! sunt sergent Sergentescu, h. andy? Zic. Da. Acesta este ordinul de incorporare. Sunteti obligat ca marti sa va prezentati la comisionariatul Petrosani pentru incorporare. Va rog semnati. Multumesc.

Heeeere we go again!!!!
Nu am sa uit niciodata cele 40 de minute de liniste. Sunt cativa ani buni de atunci si inca tanjesc la alte 40 de minute, hai sa fie 30. dar sa fie ca alea.


Cand scriu, cei din jurul meu ar trebui sa fie poate linistiti. Si atunci cand vorbesc. Cand vorbesc mult.

Cand nu scriu sau cand tac atunci e de fapt mult mai imprevizibil si important.
Desi ma consider o persoana extrovertita de multe ori cele care imi trec prin minte sau prin cap raman secrete.

Cum ziceam la un moment dat ce scriu aici e despre trecut si despre viitor (incepe sa sune a Netty Sandu) atunci cand e liniste inseamna ca prezentul e prea prezent.

Si nu scriu despre lucruri care se intampla in prezent decat foarte rar.
Din diverse motive:
Supersititie: daca spun cuiva ce planuri am sau ce fac… cam toate au tendinta sa nu se mai intample sau sa nu ajunga la concluzia pe care mi-o doresc
Un al doilea motiv ar fi ca…sunt persoane inca implicate despre as dori sa vorbesc. Si nu vreau. S-ar recunoaste in randurile astea. Ar fi un pic ciudat.

Asa ca….
Asa ca am sa scriu despre trecutul recent.
Am trecut printr-o alta furtuna. Din nou singur si din nou poate alta furtuna. Una din cele care bantuie in rada portului meu.

Indirect direct sau printre randuri mi-am exprimat insatisfactia crunta care ma macina la jobul actual. Poate nu e locul cel mai potrivit . Si ma trezesc cu un telefon ‘out of the blue’ de la o persoana pe care as considera-o fara dubii top5 in Romania in domeniul in care lucrez. M-am mutat de la E. la o firma in Cluj. Imi construiesc noua echipa si vreau sa ne intalnim sa vorbim. Mark my words: nu e o persoana careia ii zici nu. E o persoana careia ii raspunzi cat de sus trebuie sa sar.

Si iata-ma in fata unei dileme soooo me. Ce fac? Las totul in urma din nou? Ma mut la Cluj? Alta firma, alt oras, alti oameni alta atitudine alta mentalitate.

Si ma apuc si pun in balanta. Ce las in urma. Pe cine.. ce? La ce merg? La cine? Unde?
Am sa pun cumva in balanta toate acestea.. am mers la cluj. Am privit orashul ca pe viitoare casa.
Si am cochetat cu ideea de a-mi pune toate lucrurile intr-o furgoneta si a pleca fara a spune nimanui nimic. Pana se prind ca am plecat…
Si chiar nu conteaza.
M-au sunat prieteni din Cluj sa ma intrebe cand vin. Nu m-a sunat nimeni din Timisoara sa imi spuna sa nu plec. Am lucruri de care mi-e dor acolo. Am lucruri de care vreau sa fug de aici.
Sunt genul de alegeri care contureaza un destin pana la urma.
Nu am luat o decizie finala inca. Incerc sa raman obiectiv. E greu de facut o comparatie. Am mai spus cand iau o decizie incerc sa pun totul in balanta. Sunt atat de multe lucruri care nu se pot compara. Sunt atat de multe lucruri care nu se pot pune in balanta.

Si totusi am o impresie ciudata… simt nevoia sa-mi sfidez intr-un fel destinul.
Sa- l provoc la stabilitate.
Sau poate sunt putin obosit. Sau comod.
Pe de alta parte ideea tabula rasa. De la 0 totul intr-un orash mai calm si drag mie suna tentant. Cantec de sirena e o expresie prea siropoasa… nu mi se potriveste. Da' nu gasesc un sinonim. Acum.
Give me one good reason to leave me, I’ll give you ten good reasons to stay.

Imi iau momentele silent mode in serios….
Dar intr-un fel e revolta. De ce trebuie sa iau mereu decizii de genul asta?
Si e greu cand trebuie sa le iei singur.
De ce sunt pus mereu in fata unor alegeri majore?
E un protest pe care am simtit ca trebui sa-l manifest undeva.
Deci protestez
Nu va schimba nimic. E doar vuitul care se aude din port.
Ca de obicei bantuie furtuni in rada portului meu..
Si inca imi e dor de cele 30 de minute.


Acelasi

2q2Bstr8

luni, mai 11, 2009

27. Blog My Gay Fest

gayfest

Dragi participanti la concursul Blog my Gay FEST,

Va multumim pentru articolele postate, au fost extraordinare si speram sa mai participati la actiunile viitoare de acest gen.
Concursul a luat sfarsit si iata ca anuntam castigatorii, dupa cum urmeaza:

Locul I - IPOD Nano - se acorda bloggului Deeabolique

Locul II - IMPRIMANTA CANON - se acorda bloggului 2q2Bstr8 -
Pentru celelalte articole, necastigatoare, avem cate o mica atentie, si anume cate un pin rainbow, un planner si un tur de organizatie :)
Puteti sa va ridicati 'pachetelul' si sa faceti un tur de organizatie pana pe data de 22 mai 2009, in intervalul orar 10:00-17:00.

Castigatorii vor fi contactati personal de un angajat ACCEPT, azi 11 mai 2009.

Felicitari tuturor si mult succes in continuare!

O zi frumoasa,

Bogdan



O surpriza placuta. o mega surpriza. e prima oara cand castig ceva scriind deci e de doua ori surpiza.
nu am ce sa zic altceva decat
Multumesc,


Acelasi
2q2Bstr8

duminică, mai 10, 2009

26. MAINSTREAM - log out

gayfest

MAINSTREAM - over and out

De cati blogger-i este nevoie pentru a se schimba/inlocui un bec?

-1 pentru a schimba becul
-1 pentru a posta si anunta ca becul a fost schimbat
-14 pentru a impartasi experiente similare si a arata noi modalitati de schimbare a becului
-7 pentru a avertiza asupra pericolelor ce apar la schimbarea becurilor
-27 pentru a corecta greseli gramaticale aparute in posturile despre schimbarea becurilor
-53 pentru a lua la misto pe cei ce au corectat greselile gramaticale
-2 profesionisti in domeniu care sa atraga atentia ca termenul corect este ''lampa''
-15 care sa pretinda ca au lucrat in domeniu si termenul ''bec''este la fel de corect
-109 care spun ca forumul nu este despre becuri si discutia trebuie mutata pe un forum despre becuri
-111 care sustin ca atata timp cat toti folosim becuri, discutia este utila pe forum
-306 pentru a discuta care sunt cele mai bune metode de a schimba becuri, care sunt cele mai bune, de unde se pot cumpara si cat costa
-27 pentru a posta linkuri catre siteuri unde pot fi vazute diverse modele de becuri
-14 pentru a spune ca linkurile nu sunt corecte si a posta pe cele corecte
-33 pentru a cita tot ce s-a postat pana in momentu respectiv si a raspunde ''si eu''
-6 pentru a atrage atentia sa se foloseasca functia ''cautare''
-12 pentru a posta ca ei renunta definitiv la forum din cauza divergentelor aparute pe marginea subiectului
-143 pentru a spune ''cauta intai pe google si daca nu gasesti nimic despre becuri atunci intreaba pe forum''
-16 posturi unde doi membri poarta o discutie total paralela cu subiectul
-24 posturi in care li se atrage atentia sa foloseasca mesajele private sau e-mailul
-1 moderator care sa avertizeze ca daca nu se inceteaza cu mesajele aiurea va inchide topicul
-1 membru nou al forumului care raspunde la 6 luni dupa ultimul post si totul o ia de la inceput...



Cele de mai sus nu imi apartin ca idee si concept in sine. Dara cat sunt de adevarate.
Atunci cand am hotarat sa imi fac un blog.. nu luseam in considerare toate cele de mai sus.
Era pus si simplu neavoia de impartasire . si cum imaginea de a ma baga sub patrafirul unui popa care ma ia cu ‘fiule’ nu mi se pare catushi de putin sexy sau linistitoare…
De aceea am inceput sa scriu.
Am mai zis cuvintele parca odata scrise prind un soi de viata a lor. Verba volant.
Si ma gandesc la diverse lucruri. Si trec . Dar odata scrise raman. E un fel de decizie luata.

Ma recunosc. Sunt un om care ia foarte greu o decizie importanta. Poate gandesc prea mult si mereu incerc sa iau in considerare toata aspectele. Si atunci ia mult.

Poate fiindca nu imi plac surprizele. Si sunt un soi de control freak. Poate.

Dar odata luata o decizie… sunt incapatanat pana la Marea Moarta si inapoi (de cateva ori)

Deci, am inceput sa scriu pentru a-mi pune ordine in ganduri si nu ma gandisem la o goaza de chestii: blogosfera, linkuri, rank-uri de pagina…
Dupa cateva luni imi dau seama ca lumea asta are un soi de viata a ei. Intri in ea si te prinde.

Si apoi incerci sa intri in mainstream si apoi te gandesti sa te mentii acolo si apoi iti dai seama ca poate vrei sa fii acolo si apoi pierzi timp cu celelalte detalii.


Si odata ajuns acolo ma intreb: ce naiba caut eu aici? Pana la urma?
Vreau sa ajung in top 10? (n-am timp de scris zilnic doua posturi de trei randuri), candidez la blog-ul anului? (nu le am cu hackeritul si schimbarea IP -urilor sa ma votez de un catralion de ori), se lasa cu premii pe undeva? (nu am rabdare sa pup in fund pe cine decide), ma bag sa fac bani din reclame? (la traficul meu probabil o sa adun 100 de euro in 5 ani). Daca dau mass cu linkul spre blog o fac din comoditate intr-un fel. Sunt cativa oameni pe care ii intereseaza ce mai scriu. Multi decid sa ramana anonimi si a trimite mesaj cu mesaj pana la urma e dificil.
Si atunci....?

Adica, chiar nu ma intereseaza undeva in adanc cat de citite sunt randurile mele, si numarul de comentarii.

Si apoi ma gandesc la puzderia de mesaje tampite/ puzderia de mesaje anonime.
Culmea e ca am am inceput sa identific anonimul dupa stil si greselile de ortografie. Culmea ca la un moment dat m-au enervat. Apoi au inceput sa ma amuze.
Apoi m-a mirat ca sunt anonimi care se cred interesanti si care cred ca raman anonimi. Desi uitandu-ma in lista ip urilor.. pot sa vad inainte sa deschid bloggul in sine cam la cate clickuri in check boxul ‘plictisitor’ o sa gasesc.

Pentru ca pur si simplu ma cunosc indeajuns ca sa stiu ca sunt oricum altfel decat plictisitor. Si sunt sigur ca asta nu inseamna defel ca sunt de laudat sau de blamat. Pur si simplu sunt orice mai putin plictisitor. Dincolo de modestie falsa. Si de aceea ma amuza cei care se simt datori sa dea click pe una sau pe alta.

Pur si simplu nu conteaza. (punct)
Am gasit si optiunea care nu permite postarea mesajelor anonime asa ca am rezolvat efortul de a le sterge..

Google imi gaseste bloggul dupa diverse criterii de cautare: ‘cum sterg un id de mess’, I duri de baieti timisoara, firma men at work, ba si pizde din timisoara ( desi cred ca doar o data sau de doua ori am folosit cuvantul asta in postarile mele). Incurcate-s caile domnului…..


Motivul acestui post se datoreaza totushi unui comment.
Si cei care ma cunosc ar trebui sa salveze ce scriu aici. Pentru referinte ulterioare: Recunosc ca am gresit. Desi nu eram de acord cu commentul respectiv.

Trecand peste momentul rarrissim in care recunosc ca am gresit.. respectivul ma lua la rost intr-un fel pentru ceea ce scrisesem.

Am facut-o nu stiu cum purtat de valul tip mainstream de care am vorbit mai sus.
Si mi-am transformat jurnalul personal intr-o tribuna de discutii legate de un subiect care era dincolo de ceea ce vroiam sa scriu aici.


Am facut o greseala.
Si imi fac MEA CULPA aici.

Are un prieten de-al meu o expresie: prostitutie intelectuala. Cam asa m-am simtit. Pana la urma oricat de pasional am fost legat de un anumit subiect nu isi avea locul aici.
Semana cu o tentativa de a intra in mainstream. Si e o never ending story.. brickwall, gay fest, se inchide purple, se deschide french kiss, se redeschide purple si din nou brickwall si gay fest. Sunt lucruri care ma intereseaza dar sunt departe de ce vreau eu sa scriu aici. Sunt doar subiecte la moda.

Poate am inclinatii/atitudini/aptitudini spre activism gay. Dar pe blogguri se ridica o voce o idee. Cei care nu sunt deja aici oricum nu vad si cei care sunt deja in genul asta de hey rup oricum sunt deja aici.



Imi cer scuze fata de mine in acest moment. Si imi promit ca voi reveni la zipp-zero, la momentul in care am inceput sa scriu aici. Adica ceea ce simt,
adica voiaj personal in trecut si in viitor cu rare popasuri in prezent.

Acelasi
2q2Bstr8

duminică, aprilie 26, 2009

25. BRICKWALL 2

gayfest

BrickWall - 2

Gay Fest 2009

Am constatat cu placere un lucru la gayfestul de acest an. Conceptul, ideea, a coborat printe muritorii de rand. E peste tot. e ok. Pentru prima oara de multa vreme am sentimentul ca mi se adreseaza si mie si celorlati din jurul meu. Nu e doar pentru cei cativa din Bucuresti sau aiurea cu spirit de aventura si care nu au nimik de pierdut indiferent ce ar fi. Indiferent ce s-ar intampla. A intrat in blogosfera. A intrat in casa fiecaruia, a intrat pe romeo si siteurile de dating. Poate o sa ne intre si in constinta.
Si a lansat o provocare. La care m-am gandit indelung. Si m-am gandit sa ridic manusha.
Iata ce a iesit.


Azi am vazut pe romeo profilul unui domn de vreo 50 de ani. Si ma gandeam ce repede se schimba lumea si mi-a trezit un fel de respect inexplicabil dar perfect justificabil. Un veritabil gay senior citizen cum imi place sa imi imaginez ca voi ajunge odata.
www.planetromeo.com/livalc


Un profil decent fara poze de doi lei si 10 bani fara texte de doi lei si 10 bani. Cu fotografii reale si frumos realizate, incadrate. Facute clar, cu un aparat clasic sau macar ceva semiprofi. O lumina calda, blajina. Un profil cald cum rar este de vazut.
Ma gandeam prin cate a trecut omul asta, cum a vazut schimbandu-se, transformand-se aceasta comunitate pana la momentul din ziua de azi. Si cata putere de adaptare si lipsa oricarei povesti de genul.. mi-s satul de lumea gay ca e asa si pe dincolo, si lumea e rea si lumea ‘e curve’ si toate astea.

Si ma gandeam cam ce crede un om ca acesta despre scalambaielile din ziua de azi, despre modul in care lucrurile o iau razna intr-o oarecare masura. Si despre problemele noastre de astazi. Si mi-am dat seama ca problemele pe care le invocam astazi sunt ‘mici copii’ fata de multe cele care au fost in ultimul secol sa zicem.

Si ne vaitam atat, cand avem atat de multe mijloace sa ne facem lumea mai buna.
Sa o facem mai buna pentru noi si pentru cei asemenea noua.


De ce BrickWall?
Dincolo de Stonewall nu mai sunt vremurile acelea nu mai e conjunctura aceea.
In vremurile respective America era o oala sub presiune. Negri cu albii, indienii cu atoritatile. Sa se integreze. Sa se dezintegreze. Nordu cu sudul... vremuri tulburi. In general favorabile unor revolte. Acele vremuri sau dus si fac parte din legenda si durerea re- nasterii unei natiuni.

BrickWall este micul meu Stonewall privat.
BrickWall 1, era despre o alta lupa la care m-am inhamat. Nu a fost o epopee nu a fost o lupta de trecut in manualele de istorie. A fost o mica lupta. A fost un moment in care am fost mandru ca sunt gay. Si aceasta mica lupta atunci am castigat-o cu toate cele care s-au intamplat in jur, cu toate reactiile sau lipsa de reactie.
Am vrut sa pun o caramida.
Am intalnit tot felul de reactii si in toata naivitatea mea ma gandeam la un moment dat: fac ceva pentru noi fac ceva pentru comunitate. In cele din urma am avut o revelatie: am facut-o pentru mine. Pentru ca vreau sa fiu mandru ca sunt gay.

Ideea asta ‘mandru ca sunt gay’ e de fapt o lupta in sine. E de fapt momentul in care intorci foaia si zici m-am saturat sa imi fie rusine. M-am saturat sa fiu 2nd hand citizen. Sunt mandru ca sunt gay. Sunt mandru ca in ciuda tuturor greutatilor pe care cei din jur ti le pun: traiesc si sunt pe picior de egalitate cu ceilalti. Imi platesc taxele. Muncesc de la 9 la 18. Am facut o scoala. Am un job. Pot sa umblu cu fruntea sus. Si vreau sa il vad pe cel care imi poate spune ca nu am dreptul.



Mi-am intitulat postul BrickWall 2. Fiindca mi-am propus ca la momentul la care voi ajunge un gay senior citizen sa ma pot uita in urma si sa zic: atunci am pus si eu o caramida.
Ma simt mandru ca am sentimentul ca am pus una. Si vreau sa mai pun una.

De ce voi participa la Gay Fest?

De ce nu as participa ?
Nu vreau sa fiu asociat la mars cu cativa barbati imbracati in femei;
Am sentimentul ca oricum nu se va face nici o schimbare.
Mi-e teama de ce s-ar putea intampla acolo. De scandal, de batai si alte grozavii de care auzi la televizor.
Mi-e teama de cunoscutii care m-ar vedea .....
Toate astea impreuna si fiecare in parte pot constitui un bun motiv.

Dar totusi de ce voi participa?
Nu pentru ca voi face ceva pentru comunitate. Nu cred ca poti face ceva pentru comunitate de unul singur. Poti da o idee poti inspira...
Nu cred ca cei care sunt acolo reprezinta comunitatea sau sunt delegati ai acesteia. Si nici nu cred ca vreunul are pretentia asta.
Nu pentru ca voi rasturna muntii. Nu pentru idealurile inalte la care aspiram.
Ar fi ipocrizie sau megalomanie.. poate.

Nu...
Eu am sa merg pentru toate cele scrise mai sus pe aici si..

Am sa merg din EGOISM.
Pentru ca EU vreau sa ma simt puternic.
EU vreau sa ma simt mandru.
Pentru ca nu vreau sa imi fie MIE rusine.
Pentru ca vrea sa mai traiesc odata sentimentul BrickWall.
.
Si pentru Didi. Ne stim de 25 de ani. I-am zis ca sunt gay:

andy tm (25.04.2009 23:19:47): am multi prieteni prin lupeni care stiau de mine
andy tm (25.04.2009 23:19:56): nu stiu de ce nu ti-am zis pana acum
Didi Yyy (25.04.2009 23:20:25): ce sa-mi zici?
andy tm (25.04.2009 23:20:29): ca sunt gay
Didi Yyy (25.04.2009 23:20:44): pai stiam demult...
andy tm (25.04.2009 23:20:48): what????????
andy tm (25.04.2009 23:20:57): hai serios.. de unde?
Didi Yyy (25.04.2009 23:20:59): dar nu m-a deranjat niciodata
........................................................................................................................
Didi Yyy (25.04.2009 23:26:39): nu-mi pare rau
Didi Yyy (25.04.2009 23:27:35): sa sti ca ptr. mine n-a contat niciodata...
Didi Yyy (25.04.2009 23:28:10): te iubesc ffffffffffffffffffff. mult indiferent de ce fel de drum alegi


Pentru ca vreau sa pun o caramida. Inca una si inca una.


Poate la un moment dat se va intalni cu un alt brickwall care se construieste langa mine. Poate in timp se vor acoperi breshele. Si vom avea un zid veritabil.


Pune mana, pune o caramida, Pune o caramida zilnic. Fa-ti propriul BrickWall

Tu ai pus o caramida azi?



Acelasi
2q2Bstr8

marți, aprilie 21, 2009

24. WHAT A FUCK

What a fuck?


(ma mai ia lumea la rost ca nu am mai scris.. am scris.. mereu o fac. Doar ca nu am publicat... repar asta pe parcurs)

De multe ori stau in fata calculatorului si ma uit aiurea pe net.
Ma uit in jur inca incercand ca noi toti sa imi raspund la intrebarea ce naiba caut.
Sau cum raspund la intrebarea ce mai fac

Nu stiu cati si-au facut o idee clara.
Adica intrebarea este pana la urma ce cauti tu? Cum definesti toate astea?
Cat esti dispus sa lashi de la tine. Cat esti dispus sa ierti altora.

Si te uit in jur incerci sa iti dai seama cum se definesc ceilalti.
Ma uit la oameni care se acund sub ‘ nu imi place sa vorbesc despre mine’ cred ca astia ‘pica din start’ ori nu ai nimik de spus despre tine ori esti prea lenesh ori naiba mai stiu nu ti-ai facut nicodata o auto analiza. Cine naiba esti. Si cum poti trai fara sa te definesti intr-un fel. Nu imi vine a crede ca nu stii cum esti sau ca incercand sa nu iti recunosti sper ca isi va face altcineva o impresie despre tine.
Cu putin noroc, mai buna decat realitatea.

Am prieteni mai vechi, fosti colegi de scoala si asa mai departe care au dat de blogul meu. Si imi spun imi era dor de tine. Aici esti asa cum te stiu: putin acid, putin pesimist, putin critic, putin cu un pic de umor negru.
Si cateodata stau si eu ca prostu si citesc ce am scris si.. ma mir.
Imi place sa scriu. Ma face sa ma simt un pic mai bine.

Daca e sa te autodefinesti..

Lucrurile pe care nu le alegi te definesc de fapt:

Familia, cartierul, parintii..
Lumea e mandra de astea de parca ar fi propria realizare.
E pur si simplu e o intamplare. Pana la urma suntem definiti de accesorii, suntem definiti de lucrurile care sunt in jurul nostru...de lucruri pe care nu le alegi.

Ca orice bun reprezentant al depresiei bulangistice, le mai am si eu pe ale mele.
De obicei in perioada sarbatorilor ‘de familie’.
Mah, una peste alta e cam aiurea.
Fara familie, departe de cartierul in care ai crescut, departe de orasul in care ai crescut. Pana la urma ce ramane? E drept ca nu tare mult.

Mi-e dor de ouale roshii vospsite ‘cu frunza’ intr-un dress vechi innodat. Mi-e dor de mers cu udatul. Mergeam la M. Maica-sa facea niste oua super mijto cu nu stiu ce ceara picurata pe ele.

Mi-e dor de mers dupa ghiocei pe Oboroca. Asta am facut 10 ani de zile in prima zi de pasti. Pe shaua muntelui sunt vreo 3 hectare acoperite cu ghiocei. Ii puteai lua cu coasa.

Down the memory lane :)
Odata ne-a prins noaptea sus si coborand te orbeau luminile de jos din orash de la mina. nu vedeai unde calci. si am gasit noi o tzeava de gaz care stiam ca duce la curtea minei. si bocanind cu piciorul in ea am coborat in sir indian pana in curtea minei. Era curtea minei intr-adevar. Numai ca in orashul vecin. Am ajuns acasa la vreo 12 noaptea. In fata blocului comitetul de parinti venise care de pe unde plecase: la baza drumului de urcare, la morga, la spital. Nu mai stiau unde sa mearga. Au crezut ca unul dintre noi a patit ceva si ne e frica sa venim acasa.
Eram toata generatia a treia din cele doua scari de bloc, vreo 14 pustani.
Mai mergi tu dupa ghiocei cand o fi Oboroca la noi pe balcon imi spune tata. Si bataie in cor de pe vreo trei etaje... nu mai are rost sa zic..pedepsiti in casa. ne facusem retea de galene de telefon cu sarma de puscat... (un fel de mess - ca sa inteleaga astia mai tineri). Cu buzz urile aveam probleme asa ca clar era noroc cu tzeava de la calorifer si ciocan in morse. S-au saturat ai nostri de bocaneli pe retea si ne-au 'eliberat'...

E un gol care nu cred ca se va umple vreodata.
Si nu e aiurea ideea in sine de acum. E mai ingrozitoare ideea: va fi vreodata?

Asta e destul de aiurea.

In ultima vreme cand sunt sarbatori de genul asta.. ma prefac ca nu sunt. E doar minivacanta. Timp liber un pic in plus. Si ma fac ca nu aud si nu vad in jur ce se intampla.
ignor mirosul de cozonaci de pe scara,
Si inventez la munca vreo poveste: am fost in viena sau uatever. Ceva orice sa fie.
n-o sa zic ca am stat in casa si probabil nici nu o sa spun ca nu mi-a trimis careva vreun sms sa intrebe ce fac zilele astea.

Pana la urma la fel cum am mai zis-o si in alte randuri genul asta de sarbatori nu tin neaparat de rezultatul in sine ci mai degraba de pregatirea, de febra dinainte.
E un fel de ciclu anual. Craciun, valentine’s day, paste, ziua de nastere, vacanta de vara... si pentru fiecare din aceste faze parca te astepti sa fie intr-un anume fel. Sau ar trebui sa fie intr-un anume fel. Ca sa fie. Cadouri de craciun si lumina nasterii blah blah. Si inimioare de ciocolata si blah blah. Si lumina invierii si blah blah. Si la multi ani si poze idioate de pe toboganul din mamaia cu ochelari D&G...
Daca mai primesc vreun mass cu cristos a inviat o iau razna. Adica e doar politete sau ‘what a fuck’. Ar trebui sa fiu mai fericit?

Avem cate o zi pe an in care suntem mai piosi, mai evlavioshi, sau nu mancam carne, o zi pe an iubim, o zi pe an facem nebuniile pe care ni le doream, ba mai nou si o zi in care sa fim mandri ca suntem gay.
What a fuck are we supposed to be for the rest of 300 and something days left?


Cam cat ar trebui sa fii de dur sa te prefaci ca nu ai nevoie de toate astea.
Si pana la urma, toate astea te definesc?
Nu cred. Trebuie sa fie ceva dincolo de astea. O fi oare? Sau pana la urma doar lucrurile astea de baza conteaza? si.. daca nu ai baza... poti construi ceva asa suspendat?

Noah ca am scris..am scris ce simteam. Nu ma face mai fericit. Nu ma face altcumva.
E un post din seria celor fara noima.
Bag pixu iara ma mir de ce scriu.

Acelasi

2q2Bstr8