50. THE TRICK

Trick

l-am intalnit intr-un non stop.

As fi vrut sa stiu cum se face asta.. ce sa spun, cum sa ma port...

l-am intalnit intr-un non stop.

Acum trei ore si 45 de minute si 10 secunde .. ma gandesc la el.

De 3 ore 45 de minute si 15 secunde chiar

17...

Am intepenit cu doua sticle  de bere in mana si ma uitam la el.

Il stiu de undeva..

Cine stie poate mi se pare

Nu.. il stiu... da de unde..?

Si atunci zambeste . larg, adevarat si cald si am avut impresia ca o sa sara sa ma ia in brate.

Si eu am avut acelasi impuls. Dar m-am oprit.

De ce naiba, nu stiu. Mi-am dorit sa o fac.

Da. Il stiam. Nu l-am vazut de vreo 10 ani… si da imi aduc aminte numele lui

Omg chiar si numele de familie.

Si nu s-a schimbat. Si il intreb tampit... esti student aici?

Incepe sa rada. Jur ca arata ca un student. Imi zice.. nu... nu mai sunt student de mult.

Si imi zic ce tampit sunt. Din nou.

Si incep sa imi imaginez cum aratam in oglinda din lift cand am coborat.

I’ve been better. Imi spun. Incercam sa imi aduc aminte cum eram acum 10 ani.

Nu aveam par alb la tample. Unii il gasesc sexy. Sper

Nu sper. Imi doresc din tot sufletul sa fie asa.

Nu s-a schimbat. Zambeste. Cateva riduri fine la coltul ochilor.

Ce faci pe aici de cand esti in Tm?

De doi ani. A.. eu am vreo 8 deja.

Unde stai ? aici la doua blocuri.

Am vrut sa renunt la comnda la big crispy chicken strips.

Sa il chem la o pizza. Macar la o bere.

Nu mai sunt pustanul caruia i-ar fi frica sa spuna ce simte.

Pe de alta parte mi-ar fi frica sa ii spun ce simt.

Zambesc inca o data. Macar i-am cerut numarul

Am sentimentul ca s-a bucurat ca ma vede macar cat m-am bucurat eu ca l-am revazut.

m-am indreptat catre casa.

Cu doua beri in mana,

el rascolea un frigider dorna cu pespi inauntru.

Probabil cauta o cola.

Sunt fericit. Am crezut ca chestiile astea nu o sa mi se mai intample.

Maica-mea radea la un moment dat si imi spunea: noi astia din neamul asta avem tendinta de a ne indragosti rar. Dar cand o facem o facem complet definitiv si adevarat.

Si din prima. Sau deloc. Cu fluturi in stomac.

Eu descriu senzatia asta cu cea asemanatoare celei din stomac cand coboara brusc un lift

Nu credeam ca chestiile astea se mai intampla.

Sau o sa mi se intample mie.sau ca mi se mai intampla mie.

Dar se pare .. ca... i still got it.

Si de aia sunt fericit.

Peste doua zile e ziua mea.

O sa il chem la o bere ca am un motiv intemeiat.

Si nu o sa fie mai mult decat bere,

dar promit sa ma imbat cu senzatia.

Numa asa de dragul teoriei ‘click’-ului.
4 ore si 7 minute.....

2q2Bstr8

49. HONEY

pentru ca uneori,
doar uneori,
unele pierderi sunt
mai presus de doliu,
mai mult decat cuvinte,

prefer sa mi-o aduc aminte...
asa.

2q2Bstr8

48. SI CAII SE IMPUSCA, NU-I ASA?

Si Caii Se Impusca, Nu-i Asa?
(They shoot horses, don’t they?)


Mic copil fiind, imi aduc aminte acum franturi.
Iti spui la un moment dat cand esti copil ca sunt lucruri pe care nu o sa le uiti niciodata.
Si cateodata stai si incerci sa aduci aminte, cu greu, un anumit moment.
Defapt, te trezesti la un moment dat ca iti rasar in minte imagini puternic vizuale. Senzatii tactile, caldura si anumita stare de comfort.
Amintirile astea sunt cele mai dese. Nu le cauti. Vin cateodata.

Astfel imi aduc eu aminte din cand in cand serile in care asteptam filmul de sambata seara de la tv. Ma tranteam pe canapea in sufragerie la TV si asteptam filmul. Televizor mare, alb negru, luat ‘pe sub mana’. Ca era mare si era rusesc. Diamant 525 cred ca ii zicea. Dar, mergea clar si luminos comparativ cu obisnuitele Dacia la care ba iti fugea imaginea, ba tremura in partea de jos ba trebuia sa invarti de butonul acord fin un sfert de ora in timp ce cineva chinuia antena pe balcon ca sa prinzi imaginea perfecta.
Si cand toate astea erau ok... ma puneam alaturi de maica-mea pe canapea sa ne uitam la tv.
Erau multe filme, clasice, filme de Oscar care azi nu ar umple o sala de cinema. Nu aveau mega eroi nici tipi muschiulosi, nici nuditate si violenta si efecte speciale. Erau filme care insemnau ceva. Erau filme care spuneau ceva. Si de multe ori mama insista sa le vad tocmai pentru asta. Erau filme care o marcasera. Erau filme care formau caracter. Erau filme care iti dadeau de gandit despre lucruri mai adanci si mai importante decat lucrurile de zi cu zi.
Asa era si filmul asta: Si Caii Se Impusca, nu-i asa?
In timpul crizei americane din anii 30. foamete, suflete pierdute, oameni pierduti. Incepuse o frenezie a maratoenlor de dans. In care cupluri si cupluri se intreceau pentru premii uriase. Se chinuiau dansand 10-20 de zile in spectacole dure. Fara somn, cu cateva minute pauza. Era un spectacol grotesc in care oameni care aproape mureau de foame se imbracau elegant si amuzau spectatorii incercand sa obtina ceva din amintirea vremurilor bune in care dansul chiar era facut de placere.
Nu am sa intru in detalii. Nu multe. Dar chinul unora pentru amuzamentul altora.. zic ca e un film care merita vazut. Chiar daca nu e cu happy end. La final cei doi care castiga se aleg cu premiul cel mare. Din care.. se scade chiria salii, cheltuielile cu orchestra, mesele consumate, se ia o parte ca spre final sala are era aproape goala, spectatorii se plictisisera sa vada cativa oameni tarandu-si picioarele pe ringul ala in semi intuneric.
Si raman cu nimic.
Finalul..Si caii se impusca, nu-i asa? Nu am sa-l spun, dar analogia caii .... cand isi rup un picior si nu mai devin interesanti entru curse, pentru specatcol, pentru pariuri, pentru amuzamentul publicului. Se impusca. Spre binele lor.


Acum vreo sase ani, in apropierea zilei mele de nastere, m-am trezit cu Cosmin la usa. Si-a deschis geaca si inauntru era o mogaldeata alba cu urechi negre. Nu mi-a fost clar ce e decat cand a pus-o pe jos pe gresia de pe hol. Un catel micutz pricajit, alb cu urechi negre care luase o pozitie de siguranta ca sa nu alunece pe gresie. Toate cele 4 picioare cracanate si tzepene fara sa faca un pas inainte sau inapoi. Cu coada tzeapana sa isi tina echilibrul.
Ce e asta? Un catel. Dalmatian. Pai, dalmatienii nu au pete? Au cand mai cresc. A-haam. De unde il ai? Din ziar.
Pe cand am terminat lamuririle, obiectul si subiectul conversatie noastre. Disparuse. L-am gasit sub pat in cel mai intunecat colt. A-l scoate nu era chip se facuse placinta si nu se lasa nici tras de picioare nici tras de coada. Am hotarat sa il lasam acolo. Iese el cand se plcistiseste. De fapt era o ea. Si o chema Hannah. Asa o cheama si acum. Dar a ramas cu numele Honey.
Modul in care a intrat in viata mea. E simplu. Modul in care mi-a atins sufletul. Modul in care mi-a umplut viata. In care mi-a influentat deciziile. E deja istorie personala.

Au intrat, au iesit persoane din viata mea. Am pierdut oameni, am pierdut joburi, am pierdut tot ce aveam. Dar ea fost aici. A fost langa mine. Mi-a lins lacrimile..

M-a impins din pat cand era cald. Si ma facea sa imi aleg prietenii infunctie de reactia pe care o aveau fata de ea. (stiu ca e superficial dar asa a fost) fiindca simtea falsurile. De la o posta. Mai bine decat mine.

Doamne dumnezeule cat imi e de greu sa scriu. Abia, litera cu litera. Ce este ea in viata mea nu am sa pot sa o spun in cuvinte. Si oricat as incerca nu pot sa depasesc fraze seci de compunere de clasa a 4-a.
Doar cei care ne cunosc, care ma cunosc ar putea sa intuiasca cat de cat de reprezinta.
Restul chiar nu stiu sa pun in cuvinte.
m-am apucat sa scriu cu gandul ca poate voi reusi sa imi descarc aici gandurile. Nu pot. Dar insist.
Toamna trecuta dupa o operatie a racit. A trebuit sa ii fac o operatie la indemnul veterinarilor. Mi se parea baieti ok. Imi spuneau acum ar fi bine cat nu e foarte avansat, mai tarziu s-ar putea sa apara complicatii. A avut un adenom mamar. Fiindca nu avusese puiuti. Nu gasisem un dalmatian in zona. Si in plus nu gasisem nici locul in care sa am curajul sa o lasa sa faca pui. Mereu in chirie.. sau aiurea. Unde si unul singur era o problema. Ce m-as fi facut cu 8-9? Nu am avut curajul. Nu am avut locul si nu am avut persoana alaturi de care sa am curajul sa incerc asta.
Prin urmare pentru haosul din viata mea a trebuit sa plateasca. Tot ea. Si nu e corect. Dar m-a iertat. Asa cum nu a stiut nimeni nicodata sa ma ierte.

De la raceala de dupa... am trecut la antibiotice. Se zice ca dupa operatie are sistemul imunitar slabit. Laringita-imi spune veterinarul. E ok nu a ajuns la plamani. Da-i 10 zile antibiotice.
Marti merg din nou fiindca se agravase si am zis sa ii schimb tratamentul ca abia respira. Ii face raze si imi spune:
imi pare rau, are cancer la plamani. In faza asta nu se mai poate face nimik.
Ne pare rau, incercam un tratament experimental cu citostatice.

Ea , se uita la mine, gafaie si da din coada. Ma vede ca plang. Si ma spala pe fata. Ca de obicei trebuie sa ma ascund cand plnag ca nu ma lasa. Ii simt limba aspra pe fata. Si ma innec si imi dau seama printre randuri ce urmeaza.
Si tot ea ma consoleaza. Cum a facut-o de atatea ori.
Si imi spun ca o sa ma trezesc, ca e doar un cosmar. Ca nu poate sa se intample asa ceva.
Nu ei. Nu ar trebui sa se intample nimanui. Dar cu atat mai mult nu ei. Atata gentilete atata blandete. Ochii ei mari maro ma fixeaza. Vrea sa plece de acolo. Abia a venit caldura. De cand asteptam sa incepem iara plimbarile noastre in doi pe malul begai. Si ea asteapta si vrea afara la soare. Sa scape de masa aia de inox si de mirosul de dezinfectant.
Dar nu poate fugi. Se ineaca. Se tine dupa mine incet incet. Da din coada.
E saptamana mare. Se intampla miracole.
Nu se intampla. Nu stiu dumnezeul ala care imparte lumina si fericire peste sufletele crestinilor unde este? Ar trebui sa ii ridic imnuri de slava?
De trei zile dorm langa ea. Pe jos. Nu vrea sa vina in pat langa mine. Stiu de ce. Ii e frica sa nu verse in pat si sa o cert. Mi-am pus patura langa ea. Respira din ce in ce mai greu. Nu mananca, nu bea apa. Nu am voie sa plang. Ca ma vede. Si se ridica sa vina sa ma linga pe fata si dupa aia tuseste din cauza efortului.
Stau langa ea si o tin de labute. Trebuie sa o scarpin pe piept.
Si eu trebuie sa iau o decizie.
Doar ca nu pot. Nu pot.
Ea nu merita sa se chinuie. Pentru toata bucuria pe care mi-a adus-o in viata. Nu merita sa se chinuie. Pentru tandretea si finetea si bunatatea ei. Nu merita.
Mereu mi-am imaginat ca o sa trebuiasca sa o scot afara in brae la batranete ca are artrita. Sau sa ii mestec mancarea ca i-au picat dintii.
Niciodata nu mi-am imaginat ca va trebui sa hotarasc intr-o anumita zi, la o anumita ora ca totul va fi gata.
Si stiu ca si caii se impusca. Stau cu ea in brate si ma gandesc ca poate se linisteste si se duce. Nu sunt destul de puternic ca sa ma sui intr-un taxi si sa o duc sa fac injectia care i-ar aduce pacea. Nu fiindca vreau sa o tin cu mine asa. Pur si simplu nu pot.
Ma invinovatesc ca este egoism. Dar m-am gandit bine. As prefera sa stiu ca traieste ea si ma duce u. Sau sa stiu ca traieste undeva chiar daca ar fi sa nu o sa o mai vad niciodata
Orice icnet imi rupe sufletul. Se uita la mine. Da din coada si vrea afara se tot uita la zgarda. Si eu nu pot.....
Ma credeam un om tare dar... nu pot.
Dumnezeule, acum stiu ca existi.
Atatea nenorociri nu se pot intampla doar dand vina pe soarta.
Existi. Doar ca eu nu mai cred in tine. (cu t mic).
Mi i-ai luat pe rand pe toti cei pe care i-am iubit.
i-ai chinuit pe toti cei pe care i-am iubit. Si esti mare si iertator si de doua ori pe an ne umpli cu iubirea si fericirea minunilor. Si daca pacatul e cu atat mai mare cu cat saptamana asta e sfanta. Asa sa fie. Sa fie pacatul meu. O sa platesc pentru el.
Nu vad sfintenia si milostenia si bucuria si pacea. Si miracole.

E ultima oara cand imi mai deschid sufletul catre cineva.
Chiar daca cineva reprezinta toti cei care imi citesc randurile.
Nu pot decat sa sper ca imi voi aduna curajul sa fac ce trebuie facut.
Si sa sper sa intr-o buna zi ma voi ierta ca nu am fost stapanul pe care il merita.
Ca nu am fost prietenul pe care il merita.
Se uita la mine. Da din coada si nu sunt in stare sa imi iau adio.

Si poate ca intr-o zi imi voi regasi vointa de a trai. Si bucuria.
Doar ca acea zi e departe si nu cred ca va ma fi vreodata.
Si Caii Se Impusca, Nu-i Asa?

2q2Bstr8

47. SATELLITES, METEORITES

Planete, sateliti meteoriti

ConStelatii, comete, praf de stele

Ideea abandonului e atat de dulce cateodata. Tentanta. Si dulce mai bine zis.

In schimb ma roade. A ceva neterminat. A ceva inceput si neterminat. Urasc sa las chestii neterminate. Aia nu inseamna ca nu o fac cateodata..

E greu? Tare greu? Lasa-l jos daca e greu.

M-am apucat sa scriu partial randurile care urmeaza cu atata vreme in urma incat ma uitat unde am salvat draft-ul. La un moment dat ma intrebam daca chiar am inceput sa scriu sau pur si simplu numai am vrut.

Pana la 20 de ani tii minte, pana la 25 iti treci in agenda.. dupa 25 uiti unde ai pus agenda.

(acum mi-am adus aminte ca am uitat unde mi-e carnetelul roshu de impresii)

De fapt nu de impresii si fitze. Ala de idei care imi mai trec prin cap o data la ceva vreme.

Este aproape imposibil ca umbland in lumea gay.... Sau cred ca in general oriunde exista o comunitate fortuit constituita de imprejurari . Intr-o astfel de lume exista bisericutze. De ce se formeaza e greu de deslushit. Sau in orice caz eu nu am experienta si cunostintele necesare pentru a face un referat din ala impresionant cu cuvinte de patru silabe pe care sa le cauti in dex.

Lead follow or get the hell out of my way.

Sunt atatea fraze de astea rezultate din te mai miri a cui experienta care intra asa in subconstientul general ca adevaruri general valabile.

Asta de mai sus e una din preferatele mele.

Si am intalnit des situatii care se potriveau cu chestia asta. In general atunci cand intalneam oameni care nu erau inca hotarati daca vor fi un leader sau un follower. Vesnica dezbatere daca a fi lider e o chestie cu care te nasti sau pe care o inveti.

Personal cred ca se poate si invata. Invatata aceasta atitudine/aptitudine te duce pana la nivelul mediocru spre superior. Dincolo de asta e deja talent innascut. Ori o ai ori nu o ai.

Stele, planete, sateliti, asteroizi, meteoriti.

Sunt oameni cu charisma. Care atrag oamenii din jur. Formatori de opinie de atitudine

 Si sunt oameni care ii urmeaza.

De obicei liderii nu se amesteca nu relationeaza. Decat la nivelul pur politicos. In cel mai bun caz.

Au propria constelatie, propriile idei la care tin, le impartasesc larg si nu se lasa pana nu ii conving si pe cei din jur de veridicitatea acestora.

Sunt lideri formali sunt lideri care se ridica din multime.. sunt tot felul.

Si nu poti sa nu remarci diferente majore de gandire.. de curent.

Au un anumit grup de followers

Acestia din urma nu ar recunoaste nici in ruptul capului

Ceilalti stiu cam despre ce este vorba., isi dau seama dar nu spun nimik despre asta pastrand o falsa modestie.

Asa ca sunt stele , planete si sateliti. Fara lumina proprie. O reflecta pe a celor in jurul carora graviteaza. Corpuri lucitoare sau lucioase. Dar intunecate si sterse in lipsa liderului de grup.

Astia din urma nu au propria lumina, propria caldura. O reflecta pe cea a corpului ceresc in jurul caruia graviteaza.

Functie de forta gravitationala se indeparteaza de coprul ceresc de care apartin. Sau se apropie prea tare disparand in frecarea cu atmosfera.

Se ard prin apropiere prea mare.

Eh si in micile constelatii mai apar meteoriti. Spectaculosi. Stralucitori. Ard intens. Cu putin noroc lasa vreun crater pe planeta care le termina scurta existenta. Adjectivul ‘meteoric’ scurt, frumos rapid, intens stralucitor, vizibili noaptea, dispar.

La categoria asta intra si cei despre care ziceam la un moment dat:

Apoi mai sunt alea mici si proaste care’s mici da sunt multe, jiiizus, ca ciupercile. Emo figuri, curele albe D&G si care daca se cred dorite de vreunu sunt in al noualea cer si le creste orgoliu: mama draga vreau sa ti-o pun nu sa te duc la Ciuhandru in rochie alba de voal. Inca nu fac diferenta dintre cine le vrea o tura si cine vrea mai mult.
Sunt selective… pana isi face unu mai multa rabdare si le abureste de le baga in vreo gashka. Si atunci sa vezi ping pong…de la unu la altu. Da asta nu le turteste deloc motzu. Ba il infoiaza un pic si il inclina pe stanga cu trei suvitze rebele chinuite cu placa pe spranceana dreapta.

Si printre ele sunt unele cu potential de Liga Campionilor da zboara direct in Inter-Toto si anu’ urmator nu se mai califica nici in grupe. Si le uita si galleria si sponsorii si poi se retrag ofensate ca ele n-or vrut sa fie niciodata fotbaliste.. ca lor de fapt le place patinaju’ artistic sau gimnastica aia cu bile panglici si ciocane da-o’n saracie ca am uitat cum ii zice.

Plus mai sunt corpuri ceresti care haladuie liber printre toate astea pana le agata vreunu in cercul de influenta. Termina prin a se transforma dupa chipul si asemanarea.....uatevar.

Biserici si bisericute:

E imposibil sa nu le observi dupa asezarea in teritoriu: se danseaza ‘in cerc’ ca la reuniunea din clasa a shaptea. Sau se ‘ia masa’. Cum adica ‘nu ai masa in club?!?!?’. Chestii balcanice pe care nu cred ca le-am vazut vreodata prin vreun club in afara tarii.

In nici un caz intr-un club de dans. Se ‘ia masa’ adica...no comment. Asta implica un soi de statut social? Probabil.. da mie imi scapa nuanta aia.

Nici dansul in cerculetze compacte nu l-am prea vazut prin alta parte...

Dar bisericutele de rituri diferite nu se amesteca decat accidental si din greseala (oricat de pleonastica ar fi formularea).

Si una peste alta ai gashka de ...(ordine total aleatoare si enumerare ne exhaustiva). De Arad: copmacta, variata, oameni deschisi la comunicare dar totushi o gashca inchisa care nu isi depaseste teritoriul ‘ocupat’ la sosire. Nu poti ‘fura’ unul pentru un one night stand ca nu-si lasa oamenii in urma J). La plecare numaratoarea la masini! Ocazional se corupe Oradea pentru o vizita la Timisoara...

Gashka de Lugoj: around 30’s neaparat muscled si frizura de 5 mm. Asta e un must be. Iubitoare de muzica 80’s-90’s. In rest fara comunicare vizibila cu restul lumii. Decat foarte discreta se pare si in particular.

Gashka travesty: de asemenea compacta. Cu lideri clari si follow-eri dedicati. Fara alte comentarii. Pe principiul nu judeca sa nu fii judecat.

Gashka parc si ex-parc.Mai cizelata si scapata de party-urile cu manele.

Gashka dj ul de serviciu. Aici depinde cine e DJ. Foarte mult depinde de asta. De multe ori cu tendinta de a transforma clubul in party privat.

Gahka lesbienelor. Pe care nu am inteles-o niciodata. Pe deplin. Cuplurile mai greu individualizate. Si ma gandesc ca daca intre gay e dificil, intre lesbiene e si mai dificil sunt mai putine. Cateva personalitati individualizate deosebite. Restul o trupa micutza un pic spre emo un pic spre nu stiu ce .. pustioaice. Genul ‘eu trec printr-o faza doar’.

Socant intr-o oarecare masura fara ca sa generalizez.. se vede o mare diferenta intre lesbienele crescute sa zic asa in lumea gay si cele abia intrate in lumea asta.

Cele abia intrate se remarca prin agresivitate si o atitudine macho homofoba aproape la fel de batatoare la ochi ca un barbat efeminat peste masura.

Doar cealalta fateta a monedei pana la urma.

E gashka intelectuala... cu o imagine de pastrat.Care ideal ar fi sa nu se amestece (in public) cu restul lumii.

E trupa baietasilor in cautare de orice ca creditul ala cu pitici. Sau in cautare de credit de la  oricine. (chiar si pitici)

Ca inca nu mi-e clar.

Trupa creata in jurul unui blog.

Trupa creata in jurul unui job

Trupe autocreate pe diverse alte criterii...

Lumea vine. Lumea pleaca. Oameni ‘noi’. Si aceiasi ‘vechi’

Oameni care intra pe scena gay. Oameni pe punctul de iesire..

Aceleasi planete poate cu diferiti sateliti.

Mereu prezentand un nou ‘satelit’ care va fi meteorit. Stralucitor ..din alta constelatie. Bun de prezentat si de aratat prin zona.. Se consuma repede si intra in umbra ultimului satelit la moda. Acum eclipsat care se gandeste: oricum nu a fost decat sex si ne-am simtit bine. Ca doara nu o sa accept ca am fost ‘de consum’...

Stele, sateliti, meteoriti, comete care apar o data la ‘nshpe’ ani, descoperite greu si urmarite de toata lumea in scurtele aparitii, asteroizi care se macina intre ei gravitand pana devin doar ‘praf de stele’

Si daca nu iti gasesti locul acolo?

Lead Follow or Get the Hell Out of My Way

Ciudata constelatie..

Si ciudata analogie...

Da noah la asta am shezut si am cugetat.

Sau numa am shezut.

Acelasi

2q2Bstr8

46. CU CERTITUDINE AUTENTIC

Autenticitatea profilului: cu certitudine autentic
Un total de 30 profiluri l-au salvat şi marcat ca şi cunoscut personal. Aceşti utilizatori sunt salvaţi la rândul lor ca şi "cunoscuţi personal" de 347 alţi utilizatori.

Din capitolul hai sa batem campii
Imi aduc aminte o adevarat disertatie pe tema curve
Intr-un fel putina revolta sau un soi de wake up call pentru mine si pentru ceilalti

Daca e sa ma gandesc la ideea de baza toti suntem curve.. unii recunosc altii nu..
Sau in fine ala nevinovat sa dea cu piatra.
Dar mi se intampla chestii de o vreme (ceva mai lunga)...

Imi aduc aminte, zici ca era ieri. Un pustan, care a crescut prea brusc in inaltime si prea devreme in comportament.
Am ratat intr-o oarecare masura perioada 17-20 de ani.
Nu stiu de ce. Dar de fapt stiu. Sunt motive care nu isi au locul aici acum. Desi printre randuri sunt ierdute in blogosfera.
Cred ca eram un tip prea timid prea retras.. si nu imi gaseam locul.
Crescusem brusc in inaltime. Si stiu ca pare amuzant dar asta iti da un pic peste cap centrul de greutate.
Si aveam impresia ca sunt un pic asa necool sau aveam impresia ca parca toate imi ramasesera scurte. Si parca nu imi ‘iesea’ mersul ala cool si sportiv.
Aveam tendinta de umbla un pic aplecat de spate.
Doar ca sa nu fac nota discordanta. Sa nu sar in ochi.
Mereu mi-a placut sa fiu lasat in pace, sa nu atrag atentia
Si desi simteam ca explodez ca am prea multa energie, incercam mereu sa mi-o reprim.
E un alt fel de ‘in the closet’
Nu stiu daca oraselul ala era locul potrivit pentru a ‘exploda’.
Si daca ma gandesc bine la liceu... bacoviana fraza..cimitir al tineretii mele chiar se aplica.
Nu stiu parca eram de pe planete diferite.
Si parul meu cret nu se potrivea deloc cu frezele care se purtau atunci..
In general prietenii mei care, acum imi dau seama, cred ca simteau la fel au luat-o pe alte cai.
Undeva pe la 20 de ani se despart intr-un fel drumurile.
Si prietenii din copilarie incep care sa munceasca, unii pleaca pe la scoli..
Se sparge gashka. Unii au inceput sa aiba probleme cu alcoolul. Altii erau in vesnice scandaluri...
Rebeliune.
Cred ca abia pe la 20 de ani am incepu sa fiu constient ca nu voi primi de la viata neaparat ce merit si nici un caz nu voi primi daca nu voi face ceva pentru asta.
Primul gest de rebeliune a fost ca am dat la facultate fara stirea lui taica-meu. A aflat ca sunt student abia prin decembrie. Nici nu aveam o relatie foarte apropiata pe vremea aia, e drept.
In plus cred ca la un moment dat a dezvoltat un soi de in incredere in mine si a incetat controlul absolut.
Apoi mi-am lasat parul lung. Nu m-am tuns vreo 5 ani pana in ziua in care am plecat in armata cred
In cele din urma am inceput sa cunosc lumea gay din orase mai apropiate sau mai indepartate. A fost bucurestiul.. clujul..
Si am inceput sa prind incredere.
Independenta. Curaj, incapatanare. Si hotarare.
Am inceput sa merg cu spatele drept. Nu sunt eu inalt. Sunteti voi mici :))


E un moment pe care toti il traiesc atunci cand intra in lumea gay.
Esti fresh esti proaspat. Si haios de deconectat de ceea ce se intampla in jurul tau.
Si esti interesant pentru cei din jur.
Si sentimentul asta poate sa te imbete. Sa ti se urce la cap.
Trebuie atunci sa stii sa ramai cu picioarele pe pamant.
Secretul sta in a tine mereu ceva nedescoperit pana la urma. Si a mentine interesul treaz.
Saptamana viitoare va aparea cu siguranta cineva mai fresh.
Cand am venit prima oara in Timisoara, stiam doar ca de la gara daca o iei la stanga ajungi in centru dupa 15 minute.
Nu cunosteam mai pe nimeni.
Daca ma prindea seara nu stiam sa merg acasa. Mereu numaram blocurile de pe trotuar..
Aham al doilea e. scara din stanga
Si la un moemnt dat am mers in parc despre care auzisem ca e locul de intalnire al gay-lor din oras. Si atunci chiar era. Nu era doar un loc de agatzament scurt si fara complicatii.
M-am pUS vis a vis de un grup galagios.. si ma intrebam ce sa fac..
Si al un moment dat o iau asa drept peste zona verde catre ei si intreb senin:
nu va suparati voi sunteti gay?
Nu stiu cat de hotarat sau heterit am fost in abordare. Dar se auzea musca.
Si banca aia intepenise ca cina cea de taina.

Si apoi au urmat munca de pseudomilitant gay cu pretentii de activism: grup 200, accept, equal, attitude, accept din nou, psi. Cam cu toate am avut mai mult sau mai putin contact la un moment dat.
Si apoi a fost blogul. Si a fost faptul ca mi-a placut sa merg in club.. ca imi place sa dansez.
CaMm. una peste alta am trecut de un tip prea timid prea retras si complexat la un tip care este mai sigur pe el. Mai hotarat..
Sau poate asa pare.

Toate cele de mai sus au dus spre un astfel de rezultat…
Fericit de toate astea…
Eee. Nu prea
Si de ce nu?
Ma lovesc de o alta problema...
Cica: Esti Prea Cunoscut. Si atunci ma gandesc cati dintrei care ma recunosc, ma cunosc. Cati dintrei cei care ma cunosc, imi stiu numele. Cati dintre cei care ma cunosc imi stiu numarul de telefon sau numele de familie. Sau ziua de nastere...
E uite ca asa se restrange cercul. Devenind un mic cerculetz
Am spus la un moment dat: nu mi-e rusine ca sunt gay. Dar nu vreau sa stie si vanzatorul din piata victoriei.

Si ma deranjeaza ca aceasta 'notorietate' intr-un fel. (Care nu mi-a fost scop in sine.. a venit pe langa multe altele ) imi blocheaza anumite cai de comunicare.
Fiindca lumea are obiceiul sa judece in functie de ceea ce vad.
Fiindca daca ies intr-un club. Mai ales gay. Nu imi place sa ma ascund intr-un colt.
Imi place sa dansez. Poate beau un pahar de gin in plus. Sau doua si o bere plus juma de pahar de votka de la wall-e (stie el cine)

Parerea celor din jur conteaza. Dar nu e definitorie. Nu ma ghideaza. Nu ma limiteaza si nici nu ma poate forta sa fac pasi inapoi pe drumul de pe care am venit.
Si da poate pe romeo am la cunoscuti 35 de oameni. Si da.. nu am facut sex cu toti. (cred ca ca unul -nu spui care- am avut un soi de aventura).
Si da.. poate gay romeo dupa un algoritm de el stiu spune ‘cu certitudine autentic’.
De parca mie imi trebuie un site sa imi spuna ca sunt autentic sau nu. Pe de alta parte mie cel putin.. asta imi da un semnal ca cel cu care vorbesc.. stie in ce ape se invarte.
Si cateodata ma gandesc ca as prefera un compliment din partea unui tip care a trait in afara unui glob de sticla, decat din partea unuia pentru care vorbesc hormonii care ii bazaie de juma de ora.
Si daca cineva care stie pe ce planeta e (chiar si planetromeo) imi face un compliment. Ma gandesc ca are termen de comparatie. Si intr-un fel apreciez asta.

Dar.. am 800 de id uri de mess in lista. Pe care le zapacesc cu un mass cu privire la blog o data pe saptamana sau mai rar. (pentru motive pe care le-am mai spus pe aici). Am 800 de id uri si vorbesc doar cu trei patru persoane. Fiindca lista de mess ramasa de pe vremea accept a ramas acolo..

Si da ma deranjeaza cand sunt direct categorisit intr-un fel sau altul, fiindca nu cred ca am facut pe cineva ‘de minune’ in public pana in momentul de fata. Si nu am sa incep acum decat daca ma senilizez cu trecerea timpului si o sa fac pipi la pranz pe panselutele lu ciuhandru de la baza lupoaicei.

Da.. si m-am saturat de cei care.. hmm nu pot sa ma vad cu tine ca esti cunoscut (damn! Vezi mai sus) dar daca tot stii ‘pe toata lumea’ nu imi dai si mie id –ul sau nr de tel al lui x sau y.?
Si cine e ala si cine e celalalt? Sau ce stii despre tipu cu profilul asta pe romeo.

E da, poate stiu prea multe despre prea multa lume. Poate stiu prea multe..
Dar asta nu ma transforma in birou de informatii.
Si cand zic asta oricine a pus intrebarea.. se simte jignit. De parca ar fi obligatia mea de mama a ranitilor de avea grija de pasiunile unui sau ale altuia?
De ale mele cine are grija ? intreb si eu.
Adica nu poti iesi cu mine la o bere.. dar daca iti dau arhiva de mess sau agenda de telefon mai vorbim?!?!?

Si am obiceiul sa intreb la un moment dat oameni care ma cunosc care prima impresie pe care o las. Si mi se raspunde: prea sigur pe tine; curva; infumurat; increzut;
Cateodata ar fi bine sa fiu asa pe bune. Poi ma gandesc ca pana la urma nu conteaza neaparat. Ca asta e ca profilul de pe romeo. Daca vreunul vrea sa se bage in seama ca se plictiseste.. se sperie la randul 5 din decalog. Daca chiar vrea sa ma cunoasca. Trece peste si insista putin. Sau incearca.
Si poate sunt increzut sau infumurat sau mai stiu eu cum la o prima impresie.
Dar chiar vreau sa il uit pe baiatul care statea ascuns intr-un coltz intunecat si se uita la ceilalti.
De fapt nu vreau sa il uit. Mi-e simpatic. Si-l revad de prea multe ori in jurul meu. Prin colturi intunecate de club, pe ultimul scaun din troleu.
in fata caruia te bagi la rand la posta ca esti grabit.
Baiatul acela prea politicos. Nu cumva sa supere pe cineva si cerandu-si parca scuze ca indrazneste sa-ti taie calea.
Deci nu am sa-l uit. E parte din mine. Cateodata se intoarce.
Atunci cand mi-e dor sa fiu anonim. Pe o plaja pustie. Intr-un club nou.
Intr-un oras nou.
Unde nimeni nu ‘ma cunoaste’ si nici macar recunoaste.
Si poate e intransigenta. Sau agresivitate. Sau devin incomod ca nu mai pun ochii in pamant, stau cu spatele drept si nu ma las calcat in picioare.

Si daca atitudinea asta are efectul decalogului de pe romeo...si cine vrea sa imi vorbeasca.. nu era curajul. Inseamna ca nu are destul curaj incat sa imi faca fatza. Si e un dezechilibru in faza initziala care nu duce la nic bun.
Fiindca nu stiu nu pot si nu vreau sa citesc ganduri.

Cu certitudine autentic?
Cum e ala un gay autentic? Care sunt unitatile de masura pana la urma?
Poti sa fii prea autentic?

Si cine se multumeste sa traiasca cu aparentele… isi merita toate lucrurile superficiale care i se intampla

Cam la asta am shezut si am cugetat. Sau numa am shezut.
Acelasi,
2q2Bstr8