30. 6 LUNI DE BLOGUIALA (doar)

6 luni de bloguiala.


Toata ultima perioada mi-am petrecut-o facand retrospective si uitandu-ma in urma.
Pe blog de obicei dau click pe publicare inainte de a citi de trei ori ce am scris.

Iasa monstul cu ochi verzi perfectionist din mine si mai tai o fraza, sau o mut mai jos sau o tin pentru mai tarziu. Sau mai bag ceva.
Asa fac si cand pun telefonul sa sune seara.
Ma mai ridic odata din pat sa fiu sigur ca am apasat pe butonul de activare.
Ca sigur e setat pe alarma zilnica, sau ca volumul e la maxim, sau ca nu il pot decupla din prima….. (si asa trebuie sa sune de trei ori pana incep sa il aud)

Am tendinta sa fac asta si cand scriu

Si dupa tot procesul asta, de obicei nu imi place ce a iesit si sterg tot si o iau de la capat.
Asa ca m-am invatat in ciuda greselilor de ortografie sa nu ma mai intorc sa corectez.

Si cateodata dintr-un narcisism ciudat ma uit in urma sa vad ce am gandit la un moment dat ce am scris. E chiar haios cand nu sunt de acord eu cu ce am scris acolo..

Cum spuneam. Am avut o perioada de retrospectiva..
Si am citit ce am scris in urma.
Bine-nteles ca exista o arhiva pe undeva prin dreapta acum.
Inca nu stiu sa bag etichetele intr-o caseta ca sa ocupe mai putin spatiu..
Mi-s blogger de duminica. Nici sa schimb skinul care nu imi place nu am curaj. Cele de pe blogspot nu imi plac. Si site-ul pe care l-am gasit cu skinuri. Mi-e teama sa nu fac vreo prostie si sa sterg tot. :))

Cam haotic dar o recapitulare ar suna cam asa: (colectie de linkuri cu adaugiri si concluzii)

1. punct si de la capat. Primul post inca nu eram sigur cat ce si cum voi scrie aici. Am incercat sa o iau de la inceput, primul contact cu lumea gay.a iesit acest prim. inca nu imi imaginam ca pe cineva chiar ar interesa ce scriu eu aici.

2. the first cut is the deepest. Primul contact cu lumea gay reala. Bucuresti. Pustan fiind. Am jurat ca nu mai vreau sa aud de asta. o experineta ciudata. culmea a ajuns si la urechile unora direct implicati. nici nu mi-ar fi trecut prin cap. m-am trezit cu commenturi.

3. nu imi plac baietii. Colectie de teorii personale de ce imi plac pana la urma.. Nu imi plac baietii- dar nu pot nici fara ei. cam din ce am citit si din ce am simtit.. am incercat sa sintetizez. asta a iesit.

4. cum se agata un barbat. No comment. Mai degraba cum nu se agata. Restul… the sky is the limit. o farsa veche. pe un alt blog. al altcuiva. nu era atat farsa cat realitatea cruda. profile false,texte false..una peste alta a fost un pic amuzant.

5. gwm sks gwm 4 ltr. Cum raspund la intrebarea ce caut.. si prima relatie sau nerelatie. amintiri din copilarie, sau adolescenta.

6. napoca. Sau orasul si comunitatea care m-au invatat ca e ok sa fii gay pana la urma. era acel moment, acum, dupa o vizita recenta lucrurile par un pic altfel. pana la urma conteza oamenii mai mult decat orice.

7. cand doi iti spun ca esti beat. De ce sunt trist. De ce n-as fi si de ce trebuie sa ma justific pentru asta pana la urma?

8. decalog. Sau ce nu caut (macar asta e clar). Sau altfel spus: o explicatie logica a faptului ca ma voi calugari cu juramant de celibat (ca alternativa), profilul meu de pe romeo. adaugit explicat si cu note de subsol. a.. da. si inca indeparteaza pe toata lumea. dar eu insist.

9. 2+2 . coming out. Experienta personala, irepetabila, necomparabila. Doar modalitatea mea de a vedea lucrurile.

10. stonewall. Un pic de istorie. O documentare personala asupra unui eveniment care a schimbat lumea. Gay si negay.

11. sarbatori fericite. Un pic de depresie de craciun luata peste picior.

12. povestea revelionului. In nota de mai sus. sec scurt si la obiect.

13. ex-nexy-maybe- promisuni de anul nou. Mai am 7 luni sa le duc la indeplinire. Deocamdata nu merge conform planului. ce surpriza :)

14. id de mess. Curatenie in lista. Greu de ales criteriile. si un proces inca in desfasurare.

15. ordonati!. Mandru sergent al armatei romane. Si gay. Si despre micile flirturi care raman doar atat. bine-telesc ca a dus la discutii despre FALCON STUDIOS.

16. forgive me father. Mea culpa urmand pacate capitale. Inca am dubii cu privire la destinatia de dincolo. unul din putinele momente in care imi analizez (blnd) defectele.

17. men at work. Gay professional. Job, gay, separa-le, imbina-le fa ceva cu ele, dar fa. concluzie dupa toate... nu le poti avea pe toate.

18. nelamuriri de copil tont. Atat mi-s de satul cateodata de romeo si de mess si de mirc.. si atunci iasa asta. inca valabil. din pacate.

19. mind whisperer. Sau despre prime impresii. Despre superficialitate. Despre sansa unei a doua prime impresii. Teatru, masti si oameni reali.

20. mama. Pur si simplu

21. brickwall 1. Cruciada proprie . Revolta. Culb Sauvage. Sa- rezolvat.. petitia inca activa inca aduce semnaturi.

22. fum. Post la betie post clubbing. Cu ce te alegi cateodata. criticat pentru stil..

23. been_there. Aroganta si doamne ajuta. Pana la urma o promisiune. Been there done that. I’ll go there again and do it again.

24. what a fuck. Inca o mostra de revolta personala.

25. brickwall 2. o alta cruciada proprie. Gay fest. De ce da. De ce nu. De ce poate. acuzat de kitch.. inca sunt de acord cu ce am scris acolo. sper totusi sa ajung anul asta.

26. mainstream- log out. Am pierdut ideiile primului post. Am intrat in mainstream. Nu cred ca imi place acolo. Vreau inapoi la ideile mele.nu vreau sa tranform blogul asta in tribuna. nu asta i-a fost scopul. si sunt altii care fac deja asta mult mai bine, mult mai des.

27. blog my gay fest. Supriza. Am iesit din mainstream. Puternic curentul. Un premiu neasteptat si post log out ma trage inapoi. Sper sa rezist.
28. bantuie furtuni. Sau alegeri dificile.cluj vs timisoara. un job versus celalalt. pragmatic versus emotional.. gerele decizii.

29. 7 ani de acasa. Love-hate relationship. Eu si Timisoara.

Vad bloguri care exista de 5-6 ani. Cand am inceput sa scriu mi-era teama ca voi ramane fara subiecte. Deocamdata mi se mai intampla sa raman fara pofta de scris.
Nu fara subiecte.

Ei, si chiar imi pune ordine in ganduri. O sa abuzez de rezultatul asta.

Ps. Iara mi-am luat-o ca trimit mass cu linkul. Sorry.
O fac pentru ca am un short list cu oameni care il citesc si care nu sunt conectati la blogosfera la nivelul la care sa primeasca notificari de publicare.. Nu i-am notat pe toti si poate mai sunt si unii care nu vor sa auda de asta. cer scuze oficial.
O simpla solicitare si se rezolva.
Fara suparare,

2q2Bstr8

29. 7 ANI DE ACASA (timisoara)

7 ANI DE ACASA



Cat de des aud asta . cat de des o spun . Cat de mult mi-as dori sa fie o norma sociala universal valabila.

Nu stiu prin ce acceptiune a societatii se crede ca in cei sapte ani de dinainte de a incepe scoala se formeaza de fapt trasaturile de baza ale caracterului unei persoane.
Ca si cum ce urmeaza nu te mai schimba
Sau nu te schimba fundamental.
Inveti sa spui saru-mana si multumesc si alte politeturi care ar putea fi un dezavantaj printre bizonii de turma si cocalarii de economat. (care se cred cocalari de mall)

Si cand de fapt, daca e sa te gandesti, cele ce urmeaza pot schimba mult mai mult un om. Experienetele, pe care le traiesti cand iesi in lumea reala, creaza pe acel fundament ( care poate si sa nu existe ) te schimba de fapt. Contactul cu oamenii din jur care nu te trateaza cu intelegerea familiei sau cu blandetea acesteia.
Si te fac din punctul meu de vedere mult mai mult sa fii cel care esti.

Dar 7 ani ca norma sociala se presupune ca 7 ani sunt indeajuns sa te construiasca.

Lupeni-Uricani-Petrosani-Cluj-Hunedoara-Deva-Bucuresti-Timisoara-Sannicolau-Timisoara. Cu plecare din statia Lupeni Centru prin 2001 la orele 22 si sosire la Timisoara 8-9 ani mai tarziu in Timisoara Nord. Personal in regim de accelerat. Merge incet, da’ nu opreste in toate statiile. Plecare pe neasteptate de la linia 3 undeva seara. Bilet la clasa a doua cu scurte vizite in zona VIP. Sosire, in functie de macazuri, cel mai sigur in Timisoara. Cu scurte devieri pe traseu. Flash backuri neasteptate.

Acum 7 ani am ajuns in Timisoara. Desi un oras popular si relativ apropiat de casa, nu calcasem niciodata in Timisoara mai mult de 2 zile. M-a amuzat ideea, fiindca am crescut avand in camera pe perete un tablou care infatzisha Catedrala. Auzisem multe despre orash. Discutiile aferente varstei: orash mare, cool, park place si disco land si strandul termal si festivalul berii si cel mai occidental orash al tarii, catedrala, opera, un orash cosmopolit care ofera oportunitati.

Stiam doar ca daca o iau la stanga cum ies din gara ajung in centru la catedrala. Si cam atat. Trebuia sa ma prezint pentru un interviu la Continental la hotel. M-am ratacit ajungand acolo. Am ajuns primul, imi luasem marja de eroare tocmai pentru situatii neprevazute. Am umblat pe jos. Inca linia 43 si 33 si tramvaiul 8 imi erau notiuni stranii.

Si aici e o chestie specifica: troleybuzul (cu mici variatii avand aceiasi cuvant in toate limbile europene) aici se numeste firobuz (eu copil de miner fiind, ma ducea cuvantul asta mai mult cu gandul la funicular :)) )

In plus invariabil intreband oameni mai in varsta de o adresa sau alta, mi se raspundea: pe linia lui 4 sau pe linia lui 7 sau unde se desparte 7 de 9……
Multumeam si mergeam mai departe. Adica daca as stii atat de bine liniile de tramvai cu siguranta nu as fi intrebat adresa.

M-am ratacit spre Continental,dar am ajuns primul. O comisie de vreo 5 persoane la interviu. Am intrat in sala pus la 4 ace si cu emotii, ma gandeam la toate implicatiile pe care un job aici le-ar aduce. Si ma impiedic de tocul usii si ma intind intr-o alunecare gratzioasa pe burta. Cam cat de gratzios ar putea fi cineva de 1 metru 90 in cadere libera. Vreo doi metri de alunecare en relanti. Cred ca in 0,005 secunde am fost in picioare indreptandu-mi nodul de cravata afisand cel mai calm zambet din dotare.
Imi imaginam … go to a happy place go to a happy place … numara pana la 10.. asa-i ca nu au observat? I need a time machine!!!!! With a 2 minutes loop- back function!!!!

M-au angajat. Mi-au spus, dupa un an, ca ma angajasera ca zambeam. Nu doar de aceea, dar a contat. Se spune ca un prim pas e inceputul pentru orice voiaj. E drept ca toata experienta mea timisoreana ulterioara a fost la fel: o cazatura spectaculoasa urmata de ridicare in 0,005 secunde cu zambetul pe fata indreptandu-mi nodul la cravata.

Si azi sunt 7 ani de atunci.

Daca e sa fiu sincer mereu m-am simtit in vizita aici. Pana de curand cand am fost pus in fata deciziei de a alege. Atunci am inceput sa imi pun intrebari.
In engleza e mult mai evidenta diferenta dintre concepte: home si house. Not any house it’s a home. In romana ar trebui sa fie ceva de genul casa si acasa.

Cred ca Timisoara a devenit acasa. Cred ca am reusit sa depasesc momentul de vizita sau venetic sau cum s-o mai numi.
Ptr un orash de tranzit si plin de oameni din toata tzara, sau Europa ideea aceea: cei care au venit au stricat orasul, sau cei care nu sunt timisoreni sunt motivul tuturor relelor. Ideea asta e destul de prezenta in constiinta celor care au mai mult de 20 de ani de cand i-a adus ceaushescu cu arcanu de pe 'saCe' sa populeze fabricile aflate in plin avant.

Mai este si o categorie care uita ca pana la urma Timisoara sau Temeschwar sau Tymes sau Zambara sau cum I s-ar mai putea zice, e un orash de emigranti. Si cine ii cunoaste un pic istoria (ex-ul mi-a tinut un curs intensiv pe aceasta tema) stie asta. Si ar trebui sa aprecieze ca ce are pana la urma mai bun este dat de cei care au venit care l-au ocupat si colonizat. Altfel ramanea poate doar un orash de pescari in mlastinile banatului.

Asa ca odata scapat de complexul acesta, nu pot decat sa incerc sa imi insusesc din lucrurile bune care s-au mentinut in timp din mentalitatea mostenita de la imperii mai civilizate care l-au administrat.

Si nu poate decat sa ma amuze mentalitatea Mayflower. Bostoniarzii care au ajuns cu primul vas plin de aristocrati in SUA. Era o vorba ca daca toti care spun ca au descendenta directa in cei veniti cu Mayflower ar avea dreptate, Mayflower ar fi trebuit sa fie numele unei flotile de titanice (sau titanicuri).

Cam asa e situatia si aici.

Si una peste alta ce transforma o casa in acasa.
Greu de analizat, dar zilele astea mi-am dat seama de o treaba mergand prin orash.
Sentimentul asta nu este dat de strandul termal (am fost o singura data si nu mi-a placut), catedrala (nu am fost niciodata in interior nici de curiozitate), park place (nu am calcat niciodata acolo), sau discoland (cred ca e alt club acolo acum)

Una peste alta Timisoara e un orash occidental comparat cu balcanii. Dar e mult in urma fata de restul Europei totusi. Imi aduc aminte ca exul meu a facut mijto de mine cand am urcat in troleu, pardon firobuz in Timisoara cand am venit din Viena. Acolo am fost ofensat ca o usa de la metrou nu se deschisese complet. Aici la firobuz ramanea doua palme deschisa iarna. :) a ras de mine juma de ora pe tema asta. Sau faptul ca se putea la automatul de la metro cumpara bilet si pentru caine... Sau ca pe scarile rulante cei care stau pur si simplu pe trepte stau pe dreapta pentru a permite celor care se grabesc si urca respectiv coboara sa poata pasi. S-au mai schimbat si astea e drept. Dar mai e de lucru.

Deci ce ma face sa simt ca Timisoara este acasa?

Stau pe malul begheului cu picioarele atarnadu-mi pe dig cu nasu in laptop si scriu. Cainele e liber in spatele meu in parc.
Am inceput sa vorbesc cu ‘frigi’ si ‘cioco’ si ‘praji’ si ‘comp’ si zic la CD tze-de nu si-di.
Nu trec pe roshu la semafor chiar daca nu vine masina. Umblu cu hartiile in buzunar o juma de zi daca nu gasesc un cosh de gunoi.
Mi-e scarba de cocalarii parca imprumutati din alte zone. Nu dau nume ca n-are rost. X5 cu partile metalice aurite. Mi-e scarba de italienii care vin cu pensia in buzunar ca in romania p**da e inca ieftina.
Si in orice zona o orashului sunt, am o amintire legata de acel loc: aici mi-am pierdut buletinul si l-am gasit pus pe marginea unei vitrine dupa doua ore,
aici mi-a tras X tzeapa am stat in ploaie o ora,
aici era o cofetarie, acum e banca, aici am avut accident cu masina, acolo l-am cunoscut pe Y. aici am lucrat, a disparut firma deja.
Aici am sarit gardul sprijinandu-ma cu piciorul de pancarda ‘accesul pietonal interzis’ si dincolo am dat nas in nas cu primarul.
Aici am stat pe bordura si am plans o ora noaptea cand am pierdut pe cineva.
Aici am luat amenda ca am facut poze in fantana arteziana noaptea. (nu am specificat ca sunt cetatean model, dar ma straduiesc).
Si pot ajunge in centru doar prin parcuri fara sa vad sau sa aud o masina.
Si sunt mandru ca desi punctul de plecare mi-ar fi pus teoretic oprelisti, am reusit sa ma descurc deocamdata intr-un orash care ofera oportunitati si cere mult mai mult decat ofera la un punct.
Si ma enerveaza chestiile de fatzada. Continentalul cea mai inalta cladire e iluminata noaptea ambiental doar pe fatada. Ce se vede din strada. Din restul orashului e doar o umbra intunecata.
Si ma enerveaza ca e singurul orash din tara in care fatadele cladirilor superbe se prabusesc.

Pana la urma imi platesc taxele de 7 ani aici. Sigur e vreo bordura vopsita si din banii mei.

Maruntzishuri ce am scris mai sus. Prostii. Dar un intreg care e greu de pus in balanta cu altele. Pana la urma e orashul in care am trait cel mai mult cu exceptia orashului natal.
Nu sunt fan-ul numarul 1 din multe motive. Si nu cred ca voi deveni un fanatic. Inca il privesc obiectiv si comparativ cu alte orashe dragi mie, ma ma gandesc ca e un orash superb. Cateodata e pacat ca e locuit. Oameni prea reci, prea mercantili, prea falsi. Fara a generaliza. Dar asta e alta poveste.

Dupa alti 7 ani de acasa.
Cred ca ma consider un pic Timisorean.Cu bune si cu rele.


Si sunt indragostit de privelistea pe care o am de la fereastra.



25.09.09 Am mai adaugat cateva facute cu un aparat mai de doamne ajuta:




ps. toate fotografiile sunt originale

Acelasi,
2q2Bstr8

28. BANTUIE FURTUNI IN RADA PORTULUI MEU

BANTUIE FURTUNI IN RADA PORTULUI MEU


Sunt momente in viata cand apreciez telefonia mobila si celularele pentru doua functii: silent mode si apeluri pierdute. Niciodata nu am inteles pe cei care cred ca daca un telefon e mobil asta inseamna ca trebuie lipit de mana si trebuie neaparat raspuns la el. Ca un fel de obligatie intrinseca. Adika e bun sa fiu gasit cand vreau sa fiu gasit. O sa radeti dar cunosc oameni dispusi sa renunte la un moment de sex, la siguranta volanului sau la orice altceva doar din isteria de a raspunde la un mobil care suna. Si care se sufoca daca telefonul este la o distanta mai mare decat: humerus+radius si ulna+metafalange+falange. (plus ceva zgarciuri pe post de articulatii intre ele)
Asa ca, acum sunt pe silent si cum observa un prieten: auzi .. tu chiar nu auzi telefonul sau nici macar nu te obosesti sa vezi de ce se aprinde ecranul. Si am recunoscut: nici macar nu ma duc sa vad de ce beculeshte ecranul.
Sunt pe silent mode. Mi se intampla rar asta in ultima vreme. Asa ca am facut un dush fierbinte si lung in ciuda apometrului si stau infofolit intr-un prosop mirosind a cocolino, in pat……..

Fara dubii e clar: unii oameni nu sunt facuti sa aiba liniste in viata.

La concluzia asta am ajuns de ceva vreme. Si concluzia asta este poate mult mai greu de acceptat decat alte concluzii pe care a trebuit sa mi le accept la un moment dat.

Revin la ideea: unii sunt facuti sa le iasa totul repede si usor, altii sunt facuti sa lupte pentru fiecare victorie. Altii nu sunt facuti sa lupte dar trebuie mereu sa o faca.

Sa nu imi spuna cineva ca nu cunoaste pe cineva care a fost mereu baiatul mamei sau favoritul profei de franceza sau a terminat o facultate particulara departe de casa cu bani de acasa sau a prins un job bun in firma unchiului si conduce o masina mai scumpa decat apartamentul in care stau (vorba lui Puya – muncuiashi lui ochii aia albastri :)) ), isi deschide o firma de ‘know how’ si ofera consultanta in management pe bani grei desi nu stie ca excel ul are functia autosum (pe shortcut), si-a terminat de renovat apartamentul din centru cumparat cu bani de la bunicu fost director de intreprindere ceaushista…sau au vandut ai lui casa de la tzara…

Am folosit cuvantul ‘sau’ ar fi trebui sa spun ‘si’ . ca nu stiu cum toate cele de mai sus se gasesc in cate unul. Si acel ‘unul’ habar n-are de franceza sau alta limba straina, si-a luat carnetul cu pile si fara emotii, copia tema la mate de la tine cu tupeu si nonsalantza si a iesit sef de promotie pe liceu ca i-au turnat ai lui meditatii un an cu profu de mate care urma sa fie seful comisiei la bac. Plus mamica era shefa comitetului de parinti care se ocupa cu strangerea banilor de protocol pentru comitete si comitzii.

Am exagerat voit pe alocuri in cele de mai sus, pentru a sublinia o idee.

Deci, am ajuns la concluzia ca sunt unii oameni facuti sa le iasa totul: usor fara probleme fara emotii pe care atunci cand ii auzi ca se vaita de problemele pe care le au mi se pare ca, pe scurt, aud ceva de genul : tuh fata mi s-a rupt o unghie… tuh fata ce ma fac?
Adika aud rar asta doamne ajuta, o aud pe la Mondenii daca stau sa ma gandesc bine dar asa e.

Iar altii trebuie sa lupte dublu si greu poate si pentru chestii marunte.

Si apoi fara tendinte de victimizare am ajuns la concluzia: clar nu fac parte din prima categorie. Alerg mai repede decat poate ingerul meu pazitor sa zboare. Sunt facut sa lupt. Cateodata ma indoiesc de puterea mea de a o face. puterea ori ca intensitate ori in timp..

E clar ca trebuie sa ma impac cu ideea asta. Nu imi voi gasi linistea. Nu pot decat sa sper ca din cand in cand voi avea parte de o agitatie controlata sau macar cu care sa ma obisnuiesc.

Divortul alor mei, crescut de o matusa, s-a imbolnavit, a murit, bacul, am dat la facultate, am picat la facultate, m-am angajat un an la o scoala sa nu stau acasa, vroiau sa ma ia in armata, am dat la postliceala, m-am acceptat ca gayperson, am jurat ca nu mai dau la facultate, am dat totusi la facultate, era sa nu ajung in licenta, era sa nu imi gat proiectul, am luat licenta si am ajuns acasa dupa ziua in care am prezentat priectul de diploma…..
Ufff ce senzatie. Am ajuns acasa pe la ora 2 jumate, m-am pus sa mananc si m-am dus in camera mea tapetata cu postere… m-am trantit in patul meu vechi si confortabil si ma uitam in tavan : pentru prima oara in viata mea nu aveam nimic de facut. Facusem tot ceea ce imi era in planul pe termen lung facut undeva pe la 12 ani.. nu aveam nimic de facut maine sau luni sau saptamana viitoare. Tata imi spune ia-ti o perioada de cateva luni de pauza. Iti bagi eventual somajul si vedem noi incotro o apuci.
Relaxare totala. Nu imi venea sa cred. Fara presiuni fara asteptari fara ‘to do’ list.

Imi bate cineva in usa. O fi tata si-a uitat cheia.
Sa traiti! sunt sergent Sergentescu, h. andy? Zic. Da. Acesta este ordinul de incorporare. Sunteti obligat ca marti sa va prezentati la comisionariatul Petrosani pentru incorporare. Va rog semnati. Multumesc.

Heeeere we go again!!!!
Nu am sa uit niciodata cele 40 de minute de liniste. Sunt cativa ani buni de atunci si inca tanjesc la alte 40 de minute, hai sa fie 30. dar sa fie ca alea.


Cand scriu, cei din jurul meu ar trebui sa fie poate linistiti. Si atunci cand vorbesc. Cand vorbesc mult.

Cand nu scriu sau cand tac atunci e de fapt mult mai imprevizibil si important.
Desi ma consider o persoana extrovertita de multe ori cele care imi trec prin minte sau prin cap raman secrete.

Cum ziceam la un moment dat ce scriu aici e despre trecut si despre viitor (incepe sa sune a Netty Sandu) atunci cand e liniste inseamna ca prezentul e prea prezent.

Si nu scriu despre lucruri care se intampla in prezent decat foarte rar.
Din diverse motive:
Supersititie: daca spun cuiva ce planuri am sau ce fac… cam toate au tendinta sa nu se mai intample sau sa nu ajunga la concluzia pe care mi-o doresc
Un al doilea motiv ar fi ca…sunt persoane inca implicate despre as dori sa vorbesc. Si nu vreau. S-ar recunoaste in randurile astea. Ar fi un pic ciudat.

Asa ca….
Asa ca am sa scriu despre trecutul recent.
Am trecut printr-o alta furtuna. Din nou singur si din nou poate alta furtuna. Una din cele care bantuie in rada portului meu.

Indirect direct sau printre randuri mi-am exprimat insatisfactia crunta care ma macina la jobul actual. Poate nu e locul cel mai potrivit . Si ma trezesc cu un telefon ‘out of the blue’ de la o persoana pe care as considera-o fara dubii top5 in Romania in domeniul in care lucrez. M-am mutat de la E. la o firma in Cluj. Imi construiesc noua echipa si vreau sa ne intalnim sa vorbim. Mark my words: nu e o persoana careia ii zici nu. E o persoana careia ii raspunzi cat de sus trebuie sa sar.

Si iata-ma in fata unei dileme soooo me. Ce fac? Las totul in urma din nou? Ma mut la Cluj? Alta firma, alt oras, alti oameni alta atitudine alta mentalitate.

Si ma apuc si pun in balanta. Ce las in urma. Pe cine.. ce? La ce merg? La cine? Unde?
Am sa pun cumva in balanta toate acestea.. am mers la cluj. Am privit orashul ca pe viitoare casa.
Si am cochetat cu ideea de a-mi pune toate lucrurile intr-o furgoneta si a pleca fara a spune nimanui nimic. Pana se prind ca am plecat…
Si chiar nu conteaza.
M-au sunat prieteni din Cluj sa ma intrebe cand vin. Nu m-a sunat nimeni din Timisoara sa imi spuna sa nu plec. Am lucruri de care mi-e dor acolo. Am lucruri de care vreau sa fug de aici.
Sunt genul de alegeri care contureaza un destin pana la urma.
Nu am luat o decizie finala inca. Incerc sa raman obiectiv. E greu de facut o comparatie. Am mai spus cand iau o decizie incerc sa pun totul in balanta. Sunt atat de multe lucruri care nu se pot compara. Sunt atat de multe lucruri care nu se pot pune in balanta.

Si totusi am o impresie ciudata… simt nevoia sa-mi sfidez intr-un fel destinul.
Sa- l provoc la stabilitate.
Sau poate sunt putin obosit. Sau comod.
Pe de alta parte ideea tabula rasa. De la 0 totul intr-un orash mai calm si drag mie suna tentant. Cantec de sirena e o expresie prea siropoasa… nu mi se potriveste. Da' nu gasesc un sinonim. Acum.
Give me one good reason to leave me, I’ll give you ten good reasons to stay.

Imi iau momentele silent mode in serios….
Dar intr-un fel e revolta. De ce trebuie sa iau mereu decizii de genul asta?
Si e greu cand trebuie sa le iei singur.
De ce sunt pus mereu in fata unor alegeri majore?
E un protest pe care am simtit ca trebui sa-l manifest undeva.
Deci protestez
Nu va schimba nimic. E doar vuitul care se aude din port.
Ca de obicei bantuie furtuni in rada portului meu..
Si inca imi e dor de cele 30 de minute.


Acelasi

2q2Bstr8

27. Blog My Gay Fest

Dragi participanti la concursul Blog my Gay FEST,

Va multumim pentru articolele postate, au fost extraordinare si speram sa mai participati la actiunile viitoare de acest gen.
Concursul a luat sfarsit si iata ca anuntam castigatorii, dupa cum urmeaza:

Locul I - IPOD Nano - se acorda bloggului Deeabolique

Locul II - IMPRIMANTA CANON - se acorda bloggului 2q2Bstr8 -
Pentru celelalte articole, necastigatoare, avem cate o mica atentie, si anume cate un pin rainbow, un planner si un tur de organizatie :)
Puteti sa va ridicati 'pachetelul' si sa faceti un tur de organizatie pana pe data de 22 mai 2009, in intervalul orar 10:00-17:00.

Castigatorii vor fi contactati personal de un angajat ACCEPT, azi 11 mai 2009.

Felicitari tuturor si mult succes in continuare!

O zi frumoasa,

Bogdan



O surpriza placuta. o mega surpriza. e prima oara cand castig ceva scriind deci e de doua ori surpiza.
nu am ce sa zic altceva decat
Multumesc,

Acelasi
2q2Bstr8

26. MAINSTREAM - log out

MAINSTREAM - over and out

De cati blogger-i este nevoie pentru a se schimba/inlocui un bec?

-1 pentru a schimba becul
-1 pentru a posta si anunta ca becul a fost schimbat
-14 pentru a impartasi experiente similare si a arata noi modalitati de schimbare a becului
-7 pentru a avertiza asupra pericolelor ce apar la schimbarea becurilor
-27 pentru a corecta greseli gramaticale aparute in posturile despre schimbarea becurilor
-53 pentru a lua la misto pe cei ce au corectat greselile gramaticale
-2 profesionisti in domeniu care sa atraga atentia ca termenul corect este ''lampa''
-15 care sa pretinda ca au lucrat in domeniu si termenul ''bec''este la fel de corect
-109 care spun ca forumul nu este despre becuri si discutia trebuie mutata pe un forum despre becuri
-111 care sustin ca atata timp cat toti folosim becuri, discutia este utila pe forum
-306 pentru a discuta care sunt cele mai bune metode de a schimba becuri, care sunt cele mai bune, de unde se pot cumpara si cat costa
-27 pentru a posta linkuri catre siteuri unde pot fi vazute diverse modele de becuri
-14 pentru a spune ca linkurile nu sunt corecte si a posta pe cele corecte
-33 pentru a cita tot ce s-a postat pana in momentu respectiv si a raspunde ''si eu''
-6 pentru a atrage atentia sa se foloseasca functia ''cautare''
-12 pentru a posta ca ei renunta definitiv la forum din cauza divergentelor aparute pe marginea subiectului
-143 pentru a spune ''cauta intai pe google si daca nu gasesti nimic despre becuri atunci intreaba pe forum''
-16 posturi unde doi membri poarta o discutie total paralela cu subiectul
-24 posturi in care li se atrage atentia sa foloseasca mesajele private sau e-mailul
-1 moderator care sa avertizeze ca daca nu se inceteaza cu mesajele aiurea va inchide topicul
-1 membru nou al forumului care raspunde la 6 luni dupa ultimul post si totul o ia de la inceput...



Cele de mai sus nu imi apartin ca idee si concept in sine. Dara cat sunt de adevarate.
Atunci cand am hotarat sa imi fac un blog.. nu luseam in considerare toate cele de mai sus.
Era pus si simplu neavoia de impartasire . si cum imaginea de a ma baga sub patrafirul unui popa care ma ia cu ‘fiule’ nu mi se pare catushi de putin sexy sau linistitoare…
De aceea am inceput sa scriu.
Am mai zis cuvintele parca odata scrise prind un soi de viata a lor. Verba volant.
Si ma gandesc la diverse lucruri. Si trec . Dar odata scrise raman. E un fel de decizie luata.

Ma recunosc. Sunt un om care ia foarte greu o decizie importanta. Poate gandesc prea mult si mereu incerc sa iau in considerare toata aspectele. Si atunci ia mult.

Poate fiindca nu imi plac surprizele. Si sunt un soi de control freak. Poate.

Dar odata luata o decizie… sunt incapatanat pana la Marea Moarta si inapoi (de cateva ori)

Deci, am inceput sa scriu pentru a-mi pune ordine in ganduri si nu ma gandisem la o goaza de chestii: blogosfera, linkuri, rank-uri de pagina…
Dupa cateva luni imi dau seama ca lumea asta are un soi de viata a ei. Intri in ea si te prinde.

Si apoi incerci sa intri in mainstream si apoi te gandesti sa te mentii acolo si apoi iti dai seama ca poate vrei sa fii acolo si apoi pierzi timp cu celelalte detalii.


Si odata ajuns acolo ma intreb: ce naiba caut eu aici? Pana la urma?
Vreau sa ajung in top 10? (n-am timp de scris zilnic doua posturi de trei randuri), candidez la blog-ul anului? (nu le am cu hackeritul si schimbarea IP -urilor sa ma votez de un catralion de ori), se lasa cu premii pe undeva? (nu am rabdare sa pup in fund pe cine decide), ma bag sa fac bani din reclame? (la traficul meu probabil o sa adun 100 de euro in 5 ani). Daca dau mass cu linkul spre blog o fac din comoditate intr-un fel. Sunt cativa oameni pe care ii intereseaza ce mai scriu. Multi decid sa ramana anonimi si a trimite mesaj cu mesaj pana la urma e dificil.
Si atunci....?

Adica, chiar nu ma intereseaza undeva in adanc cat de citite sunt randurile mele, si numarul de comentarii.

Si apoi ma gandesc la puzderia de mesaje tampite/ puzderia de mesaje anonime.
Culmea e ca am am inceput sa identific anonimul dupa stil si greselile de ortografie. Culmea ca la un moment dat m-au enervat. Apoi au inceput sa ma amuze.
Apoi m-a mirat ca sunt anonimi care se cred interesanti si care cred ca raman anonimi. Desi uitandu-ma in lista ip urilor.. pot sa vad inainte sa deschid bloggul in sine cam la cate clickuri in check boxul ‘plictisitor’ o sa gasesc.

Pentru ca pur si simplu ma cunosc indeajuns ca sa stiu ca sunt oricum altfel decat plictisitor. Si sunt sigur ca asta nu inseamna defel ca sunt de laudat sau de blamat. Pur si simplu sunt orice mai putin plictisitor. Dincolo de modestie falsa. Si de aceea ma amuza cei care se simt datori sa dea click pe una sau pe alta.

Pur si simplu nu conteaza. (punct)
Am gasit si optiunea care nu permite postarea mesajelor anonime asa ca am rezolvat efortul de a le sterge..

Google imi gaseste bloggul dupa diverse criterii de cautare: ‘cum sterg un id de mess’, I duri de baieti timisoara, firma men at work, ba si pizde din timisoara ( desi cred ca doar o data sau de doua ori am folosit cuvantul asta in postarile mele). Incurcate-s caile domnului…..


Motivul acestui post se datoreaza totushi unui comment.
Si cei care ma cunosc ar trebui sa salveze ce scriu aici. Pentru referinte ulterioare: Recunosc ca am gresit. Desi nu eram de acord cu commentul respectiv.

Trecand peste momentul rarrissim in care recunosc ca am gresit.. respectivul ma lua la rost intr-un fel pentru ceea ce scrisesem.

Am facut-o nu stiu cum purtat de valul tip mainstream de care am vorbit mai sus.
Si mi-am transformat jurnalul personal intr-o tribuna de discutii legate de un subiect care era dincolo de ceea ce vroiam sa scriu aici.


Am facut o greseala.
Si imi fac MEA CULPA aici.

Are un prieten de-al meu o expresie: prostitutie intelectuala. Cam asa m-am simtit. Pana la urma oricat de pasional am fost legat de un anumit subiect nu isi avea locul aici.
Semana cu o tentativa de a intra in mainstream. Si e o never ending story.. brickwall, gay fest, se inchide purple, se deschide french kiss, se redeschide purple si din nou brickwall si gay fest. Sunt lucruri care ma intereseaza dar sunt departe de ce vreau eu sa scriu aici. Sunt doar subiecte la moda.

Poate am inclinatii/atitudini/aptitudini spre activism gay. Dar pe blogguri se ridica o voce o idee. Cei care nu sunt deja aici oricum nu vad si cei care sunt deja in genul asta de hey rup oricum sunt deja aici.



Imi cer scuze fata de mine in acest moment. Si imi promit ca voi reveni la zipp-zero, la momentul in care am inceput sa scriu aici. Adica ceea ce simt,
adica voiaj personal in trecut si in viitor cu rare popasuri in prezent.

Acelasi
2q2Bstr8