sâmbătă, mai 16, 2009

29. 7 ANI DE ACASA (timisoara)

gayfest


7 ANI DE ACASA



Cat de des aud asta . cat de des o spun . Cat de mult mi-as dori sa fie o norma sociala universal valabila.

Nu stiu prin ce acceptiune a societatii se crede ca in cei sapte ani de dinainte de a incepe scoala se formeaza de fapt trasaturile de baza ale caracterului unei persoane.
Ca si cum ce urmeaza nu te mai schimba
Sau nu te schimba fundamental.
Inveti sa spui saru-mana si multumesc si alte politeturi care ar putea fi un dezavantaj printre bizonii de turma si cocalarii de economat. (care se cred cocalari de mall)

Si cand de fapt, daca e sa te gandesti, cele ce urmeaza pot schimba mult mai mult un om. Experienetele, pe care le traiesti cand iesi in lumea reala, creaza pe acel fundament ( care poate si sa nu existe ) te schimba de fapt. Contactul cu oamenii din jur care nu te trateaza cu intelegerea familiei sau cu blandetea acesteia.
Si te fac din punctul meu de vedere mult mai mult sa fii cel care esti.

Dar 7 ani ca norma sociala se presupune ca 7 ani sunt indeajuns sa te construiasca.

Lupeni-Uricani-Petrosani-Cluj-Hunedoara-Deva-Bucuresti-Timisoara-Sannicolau-Timisoara. Cu plecare din statia Lupeni Centru prin 2001 la orele 22 si sosire la Timisoara 8-9 ani mai tarziu in Timisoara Nord. Personal in regim de accelerat. Merge incet, da’ nu opreste in toate statiile. Plecare pe neasteptate de la linia 3 undeva seara. Bilet la clasa a doua cu scurte vizite in zona VIP. Sosire, in functie de macazuri, cel mai sigur in Timisoara. Cu scurte devieri pe traseu. Flash backuri neasteptate.

Acum 7 ani am ajuns in Timisoara. Desi un oras popular si relativ apropiat de casa, nu calcasem niciodata in Timisoara mai mult de 2 zile. M-a amuzat ideea, fiindca am crescut avand in camera pe perete un tablou care infatzisha Catedrala. Auzisem multe despre orash. Discutiile aferente varstei: orash mare, cool, park place si disco land si strandul termal si festivalul berii si cel mai occidental orash al tarii, catedrala, opera, un orash cosmopolit care ofera oportunitati.

Stiam doar ca daca o iau la stanga cum ies din gara ajung in centru la catedrala. Si cam atat. Trebuia sa ma prezint pentru un interviu la Continental la hotel. M-am ratacit ajungand acolo. Am ajuns primul, imi luasem marja de eroare tocmai pentru situatii neprevazute. Am umblat pe jos. Inca linia 43 si 33 si tramvaiul 8 imi erau notiuni stranii.

Si aici e o chestie specifica: troleybuzul (cu mici variatii avand aceiasi cuvant in toate limbile europene) aici se numeste firobuz (eu copil de miner fiind, ma ducea cuvantul asta mai mult cu gandul la funicular :)) )

In plus invariabil intreband oameni mai in varsta de o adresa sau alta, mi se raspundea: pe linia lui 4 sau pe linia lui 7 sau unde se desparte 7 de 9…
Multumeam si mergeam mai departe. Adica daca as stii atat de bine liniile de tramvai cu siguranta nu as fi intrebat adresa.

M-am ratacit spre Continental,dar am ajuns primul. O comisie de vreo 5 persoane la interviu. Am intrat in sala pus la 4 ace si cu emotii, ma gandeam la toate implicatiile pe care un job aici le-ar aduce. Si ma impiedic de tocul usii si ma intind intr-o alunecare gratzioasa pe burta. Cam cat de gratzios ar putea fi cineva de 1 metru 90 in cadere libera. Vreo doi metri de alunecare en relanti. Cred ca in 0,005 secunde am fost in picioare indreptandu-mi nodul de cravata afisand cel mai calm zambet din dotare.
Imi imaginam … go to a happy place go to a happy place … numara pana la 10.. asa-i ca nu au observat? I need a time machine!!!!! With a 2 minutes loop- back function!!!!

M-au angajat. Mi-au spus, dupa un an, ca ma angajasera ca zambeam. Nu doar de aceea, dar a contat. Se spune ca un prim pas e inceputul pentru orice voiaj. E drept ca toata experienta mea timisoreana ulterioara a fost la fel: o cazatura spectaculoasa urmata de ridicare in 0,005 secunde cu zambetul pe fata indreptandu-mi nodul la cravata.

Si azi sunt 7 ani de atunci.

Daca e sa fiu sincer mereu m-am simtit in vizita aici. Pana de curand cand am fost pus in fata deciziei de a alege. Atunci am inceput sa imi pun intrebari.
In engleza e mult mai evidenta diferenta dintre concepte: home si house. Not any house it’s a home. In romana ar trebui sa fie ceva de genul casa si acasa.

Cred ca Timisoara a devenit acasa. Cred ca am reusit sa depasesc momentul de vizita sau venetic sau cum s-o mai numi.
Ptr un orash de tranzit si plin de oameni din toata tzara, sau Europa ideea aceea: cei care au venit au stricat orasul, sau cei care nu sunt timisoreni sunt motivul tuturor relelor. Ideea asta e destul de prezenta in constiinta celor care au mai mult de 20 de ani de cand i-a adus ceaushescu cu arcanu de pe 'saCe' sa populeze fabricile aflate in plin avant.

Mai este si o categorie care uita ca pana la urma Timisoara sau Temeschwar sau Tymes sau Zambara sau cum I s-ar mai putea zice, e un orash de emigranti. Si cine ii cunoaste un pic istoria (ex-ul mi-a tinut un curs intensiv pe aceasta tema) stie asta. Si ar trebui sa aprecieze ca ce are pana la urma mai bun este dat de cei care au venit care l-au ocupat si colonizat. Altfel ramanea poate doar un orash de pescari in mlastinile banatului.

Asa ca odata scapat de complexul acesta, nu pot decat sa incerc sa imi insusesc din lucrurile bune care s-au mentinut in timp din mentalitatea mostenita de la imperii mai civilizate care l-au administrat.

Si nu poate decat sa ma amuze mentalitatea Mayflower. Bostoniarzii care au ajuns cu primul vas plin de aristocrati in SUA. Era o vorba ca daca toti care spun ca au descendenta directa in cei veniti cu Mayflower ar avea dreptate, Mayflower ar fi trebuit sa fie numele unei flotile de titanice (sau titanicuri).

Cam asa e situatia si aici.

Si una peste alta ce transforma o casa in acasa.
Greu de analizat, dar zilele astea mi-am dat seama de o treaba mergand prin orash.
Sentimentul asta nu este dat de strandul termal (am fost o singura data si nu mi-a placut), catedrala (nu am fost niciodata in interior nici de curiozitate), park place (nu am calcat niciodata acolo), sau discoland (cred ca e alt club acolo acum)

Una peste alta Timisoara e un orash occidental comparat cu balcanii. Dar e mult in urma fata de restul Europei totusi. Imi aduc aminte ca exul meu a facut mijto de mine cand am urcat in troleu, pardon firobuz in Timisoara cand am venit din Viena. Acolo am fost ofensat ca o usa de la metrou nu se deschisese complet. Aici la firobuz ramanea doua palme deschisa iarna. :) a ras de mine juma de ora pe tema asta. Sau faptul ca se putea la automatul de la metro cumpara bilet si pentru caine... Sau ca pe scarile rulante cei care stau pur si simplu pe trepte stau pe dreapta pentru a permite celor care se grabesc si urca respectiv coboara sa poata pasi. S-au mai schimbat si astea e drept. Dar mai e de lucru.

Deci ce ma face sa simt ca Timisoara este acasa?

Stau pe malul begheului cu picioarele atarnadu-mi pe dig cu nasu in laptop si scriu. Cainele e liber in spatele meu in parc.
Am inceput sa vorbesc cu ‘frigi’ si ‘cioco’ si ‘praji’ si ‘comp’ si zic la CD tze-de nu si-di.
Nu trec pe roshu la semafor chiar daca nu vine masina. Umblu cu hartiile in buzunar o juma de zi daca nu gasesc un cosh de gunoi.
Mi-e scarba de cocalarii parca imprumutati din alte zone. Nu dau nume ca n-are rost. X5 cu partile metalice aurite. Mi-e scarba de italienii care vin cu pensia in buzunar ca in romania p**da e inca ieftina.
Si in orice zona o orashului sunt, am o amintire legata de acel loc: aici mi-am pierdut buletinul si l-am gasit pus pe marginea unei vitrine dupa doua ore,
aici mi-a tras X tzeapa am stat in ploaie o ora,
aici era o cofetarie, acum e banca, aici am avut accident cu masina, acolo l-am cunoscut pe Y. aici am lucrat, a disparut firma deja.
Aici am sarit gardul sprijinandu-ma cu piciorul de pancarda ‘accesul pietonal interzis’ si dincolo am dat nas in nas cu primarul.
Aici am stat pe bordura si am plans o ora noaptea cand am pierdut pe cineva.
Aici am luat amenda ca am facut poze in fantana arteziana noaptea. (nu am specificat ca sunt cetatean model, dar ma straduiesc).
Si pot ajunge in centru doar prin parcuri fara sa vad sau sa aud o masina.
Si sunt mandru ca desi punctul de plecare mi-ar fi pus teoretic oprelisti, am reusit sa ma descurc deocamdata intr-un orash care ofera oportunitati si cere mult mai mult decat ofera la un punct.
Si ma enerveaza chestiile de fatzada. Continentalul cea mai inalta cladire e iluminata noaptea ambiental doar pe fatada. Ce se vede din strada. Din restul orashului e doar o umbra intunecata.
Si ma enerveaza ca e singurul orash din tara in care fatadele cladirilor superbe se prabusesc.

Pana la urma imi platesc taxele de 7 ani aici. Sigur e vreo bordura vopsita si din banii mei.

Maruntzishuri ce am scris mai sus. Prostii. Dar un intreg care e greu de pus in balanta cu altele. Pana la urma e orashul in care am trait cel mai mult cu exceptia orashului natal.
Nu sunt fan-ul numarul 1 din multe motive. Si nu cred ca voi deveni un fanatic. Inca il privesc obiectiv si comparativ cu alte orashe dragi mie, ma ma gandesc ca e un orash superb. Cateodata e pacat ca e locuit. Oameni prea reci, prea mercantili, prea falsi. Fara a generaliza. Dar asta e alta poveste.

Dupa alti 7 ani de acasa.
Cred ca ma consider un pic Timisorean.Cu bune si cu rele.


Si sunt indragostit de privelistea pe care o am de la fereastra.



25.09.09 Am mai adaugat cateva facute cu un aparat mai de doamne ajuta:




ps. toate fotografiile sunt originale

Acelasi,
2q2Bstr8

9 comentarii:

VaeVictis spunea...

Mmm parcurile, catedrala, firobuzele... da, vestitele firobuze... ce melancolie m-a luat. Cred că parcurile îmi lipsesc cel mai mult, apoi Piaţa Unirii, o cafea dimineaţa în "Komodo" sau "La Colţ "(cred că singura cafenea din România pe uşa căreia e un sticker de genul "Pets Are Welcome").

Apropo de "saCe", mi-am adus aminte de o faza funny. Eram prin liceu, cred că în primul an, când aud pt. prima dată la tv "Banatu-i fruncea". Ce sărăcia o fi aia, mă întreb eu. :)) Întreb colegii, niciunul nu ştie să mă lămurească. Anii trec, ajung în Timişoara, la facultă. Chiar uitasem de faza aia, când aud de "lapce"... culmea tocmai în "Piaţa şapce suce". ;)) Şi acum îmi aduc aminte ce bine am râs de unul singur când am făcut legătura.

george spunea...

Foarte frumoasa privelistea de la fereastra ta. Deosebita. Merge sa zic “la multi ani” daca azi se implinesc 7 ani de Timisoara? E un oras frumos dar … daca ar fi mai ingrijit ar fi mult mai bine. Aici ma refer la fatadele cladirilor de care vorbeai. Referitor la ce spuneai de parkplace si celelate; nu stiu daca ar trebui sa ma simt jenat sau sa imi fie rusine, dar de 23 de ani ma plimb prin orasul asta si inca nu am intrat in toate cluburile. Nici macar de curiozitate. La cat mai multi ani de Timisoara. Mai buni, mai fericiti si mai frumosi decat cei care au trecut.

Un simplu … timisorean,
george.

lale spunea...

pai pana la urma, pleci????
te rog nu pleca, orasul asta de care ai scris tu are nevoie de oameni ca tine si as mai avea un motiv sa-ti spun sa nu pleci...trebuie sa te cunosc face to face...te rog.....

2q2Bstr8 spunea...

@vae victis; am fost in cj nu am dat de tine. mi-ar fi placut sa ne vedem la o bere dar cu nostalgiile de timisoara, nu cred ca mi-ai fi fost de mare ajutor in luarea unei decizii :)). oricum imi pare rau ca nu te-am intalnit
@george multumesc, sper sa fie mai multi, mai buni.
@lalicu... o sa ne vedem stai calm. o sa zic o chestie pe care stiu ca o urashti: nu au intrat zilele in sac :)

evanb0 spunea...

Uf, ce post frumos! Simpatizez, deşi la mine sunt alte oraşe în ecuaţie.

G. spunea...

Îmi dai sã cred cã în horeca în Ro e mai mare birocratia ca pe aici... Cam ca în Spania, de altfel.

Asta à propos de Continental.

Dar altfel nu cred nici eu cã 7 ani ar fi mãsura. Este un loc unde am trãit numai 8 luni, si pt mine aceea ar fi «acasã» ori «bastina». Depinde de fiecare cum se aflã primit când ajunge într'un anumit loc.

Vorbeai de catedrala din Timi. Carea din ele? :)

2q2Bstr8 spunea...

Catedrala ortodoxa.. in aia nu am calcat. in dom am fost, cea romano catolica nu am vazut-o decat de afara.
esti norocos daca 8 luni te-au facut deja sa te simti acasa.

92lucia spunea...

7 ani de acasa e doar o sintagma, un concept.In 7 ani nu iti formezi personalitatea ci constiinta care nu te lasa sa faci greseli capitale.
Imi place mult cum scrii. Cred ca am sa te citesc in continuare.

Gabriel spunea...

Timișoara... Sunt de 11 ani aici, îmi place și (puțin) displace. Am auzit că mai "iegzistă" și alte orașe. Am locuit in unele din ele, chiar și în capitala, în căutarea fericirii. Nu am gasit-o, m-am întors și încă sunt în Timișoara. Și chiar "e" acasă.