28. BANTUIE FURTUNI IN RADA PORTULUI MEU

BANTUIE FURTUNI IN RADA PORTULUI MEU


Sunt momente in viata cand apreciez telefonia mobila si celularele pentru doua functii: silent mode si apeluri pierdute. Niciodata nu am inteles pe cei care cred ca daca un telefon e mobil asta inseamna ca trebuie lipit de mana si trebuie neaparat raspuns la el. Ca un fel de obligatie intrinseca. Adika e bun sa fiu gasit cand vreau sa fiu gasit. O sa radeti dar cunosc oameni dispusi sa renunte la un moment de sex, la siguranta volanului sau la orice altceva doar din isteria de a raspunde la un mobil care suna. Si care se sufoca daca telefonul este la o distanta mai mare decat: humerus+radius si ulna+metafalange+falange. (plus ceva zgarciuri pe post de articulatii intre ele)
Asa ca, acum sunt pe silent si cum observa un prieten: auzi .. tu chiar nu auzi telefonul sau nici macar nu te obosesti sa vezi de ce se aprinde ecranul. Si am recunoscut: nici macar nu ma duc sa vad de ce beculeshte ecranul.
Sunt pe silent mode. Mi se intampla rar asta in ultima vreme. Asa ca am facut un dush fierbinte si lung in ciuda apometrului si stau infofolit intr-un prosop mirosind a cocolino, in pat……..

Fara dubii e clar: unii oameni nu sunt facuti sa aiba liniste in viata.

La concluzia asta am ajuns de ceva vreme. Si concluzia asta este poate mult mai greu de acceptat decat alte concluzii pe care a trebuit sa mi le accept la un moment dat.

Revin la ideea: unii sunt facuti sa le iasa totul repede si usor, altii sunt facuti sa lupte pentru fiecare victorie. Altii nu sunt facuti sa lupte dar trebuie mereu sa o faca.

Sa nu imi spuna cineva ca nu cunoaste pe cineva care a fost mereu baiatul mamei sau favoritul profei de franceza sau a terminat o facultate particulara departe de casa cu bani de acasa sau a prins un job bun in firma unchiului si conduce o masina mai scumpa decat apartamentul in care stau (vorba lui Puya – muncuiashi lui ochii aia albastri :)) ), isi deschide o firma de ‘know how’ si ofera consultanta in management pe bani grei desi nu stie ca excel ul are functia autosum (pe shortcut), si-a terminat de renovat apartamentul din centru cumparat cu bani de la bunicu fost director de intreprindere ceaushista…sau au vandut ai lui casa de la tzara…

Am folosit cuvantul ‘sau’ ar fi trebui sa spun ‘si’ . ca nu stiu cum toate cele de mai sus se gasesc in cate unul. Si acel ‘unul’ habar n-are de franceza sau alta limba straina, si-a luat carnetul cu pile si fara emotii, copia tema la mate de la tine cu tupeu si nonsalantza si a iesit sef de promotie pe liceu ca i-au turnat ai lui meditatii un an cu profu de mate care urma sa fie seful comisiei la bac. Plus mamica era shefa comitetului de parinti care se ocupa cu strangerea banilor de protocol pentru comitete si comitzii.

Am exagerat voit pe alocuri in cele de mai sus, pentru a sublinia o idee.

Deci, am ajuns la concluzia ca sunt unii oameni facuti sa le iasa totul: usor fara probleme fara emotii pe care atunci cand ii auzi ca se vaita de problemele pe care le au mi se pare ca, pe scurt, aud ceva de genul : tuh fata mi s-a rupt o unghie… tuh fata ce ma fac?
Adika aud rar asta doamne ajuta, o aud pe la Mondenii daca stau sa ma gandesc bine dar asa e.

Iar altii trebuie sa lupte dublu si greu poate si pentru chestii marunte.

Si apoi fara tendinte de victimizare am ajuns la concluzia: clar nu fac parte din prima categorie. Alerg mai repede decat poate ingerul meu pazitor sa zboare. Sunt facut sa lupt. Cateodata ma indoiesc de puterea mea de a o face. puterea ori ca intensitate ori in timp..

E clar ca trebuie sa ma impac cu ideea asta. Nu imi voi gasi linistea. Nu pot decat sa sper ca din cand in cand voi avea parte de o agitatie controlata sau macar cu care sa ma obisnuiesc.

Divortul alor mei, crescut de o matusa, s-a imbolnavit, a murit, bacul, am dat la facultate, am picat la facultate, m-am angajat un an la o scoala sa nu stau acasa, vroiau sa ma ia in armata, am dat la postliceala, m-am acceptat ca gayperson, am jurat ca nu mai dau la facultate, am dat totusi la facultate, era sa nu ajung in licenta, era sa nu imi gat proiectul, am luat licenta si am ajuns acasa dupa ziua in care am prezentat priectul de diploma…..
Ufff ce senzatie. Am ajuns acasa pe la ora 2 jumate, m-am pus sa mananc si m-am dus in camera mea tapetata cu postere… m-am trantit in patul meu vechi si confortabil si ma uitam in tavan : pentru prima oara in viata mea nu aveam nimic de facut. Facusem tot ceea ce imi era in planul pe termen lung facut undeva pe la 12 ani.. nu aveam nimic de facut maine sau luni sau saptamana viitoare. Tata imi spune ia-ti o perioada de cateva luni de pauza. Iti bagi eventual somajul si vedem noi incotro o apuci.
Relaxare totala. Nu imi venea sa cred. Fara presiuni fara asteptari fara ‘to do’ list.

Imi bate cineva in usa. O fi tata si-a uitat cheia.
Sa traiti! sunt sergent Sergentescu, h. andy? Zic. Da. Acesta este ordinul de incorporare. Sunteti obligat ca marti sa va prezentati la comisionariatul Petrosani pentru incorporare. Va rog semnati. Multumesc.

Heeeere we go again!!!!
Nu am sa uit niciodata cele 40 de minute de liniste. Sunt cativa ani buni de atunci si inca tanjesc la alte 40 de minute, hai sa fie 30. dar sa fie ca alea.


Cand scriu, cei din jurul meu ar trebui sa fie poate linistiti. Si atunci cand vorbesc. Cand vorbesc mult.

Cand nu scriu sau cand tac atunci e de fapt mult mai imprevizibil si important.
Desi ma consider o persoana extrovertita de multe ori cele care imi trec prin minte sau prin cap raman secrete.

Cum ziceam la un moment dat ce scriu aici e despre trecut si despre viitor (incepe sa sune a Netty Sandu) atunci cand e liniste inseamna ca prezentul e prea prezent.

Si nu scriu despre lucruri care se intampla in prezent decat foarte rar.
Din diverse motive:
Supersititie: daca spun cuiva ce planuri am sau ce fac… cam toate au tendinta sa nu se mai intample sau sa nu ajunga la concluzia pe care mi-o doresc
Un al doilea motiv ar fi ca…sunt persoane inca implicate despre as dori sa vorbesc. Si nu vreau. S-ar recunoaste in randurile astea. Ar fi un pic ciudat.

Asa ca….
Asa ca am sa scriu despre trecutul recent.
Am trecut printr-o alta furtuna. Din nou singur si din nou poate alta furtuna. Una din cele care bantuie in rada portului meu.

Indirect direct sau printre randuri mi-am exprimat insatisfactia crunta care ma macina la jobul actual. Poate nu e locul cel mai potrivit . Si ma trezesc cu un telefon ‘out of the blue’ de la o persoana pe care as considera-o fara dubii top5 in Romania in domeniul in care lucrez. M-am mutat de la E. la o firma in Cluj. Imi construiesc noua echipa si vreau sa ne intalnim sa vorbim. Mark my words: nu e o persoana careia ii zici nu. E o persoana careia ii raspunzi cat de sus trebuie sa sar.

Si iata-ma in fata unei dileme soooo me. Ce fac? Las totul in urma din nou? Ma mut la Cluj? Alta firma, alt oras, alti oameni alta atitudine alta mentalitate.

Si ma apuc si pun in balanta. Ce las in urma. Pe cine.. ce? La ce merg? La cine? Unde?
Am sa pun cumva in balanta toate acestea.. am mers la cluj. Am privit orashul ca pe viitoare casa.
Si am cochetat cu ideea de a-mi pune toate lucrurile intr-o furgoneta si a pleca fara a spune nimanui nimic. Pana se prind ca am plecat…
Si chiar nu conteaza.
M-au sunat prieteni din Cluj sa ma intrebe cand vin. Nu m-a sunat nimeni din Timisoara sa imi spuna sa nu plec. Am lucruri de care mi-e dor acolo. Am lucruri de care vreau sa fug de aici.
Sunt genul de alegeri care contureaza un destin pana la urma.
Nu am luat o decizie finala inca. Incerc sa raman obiectiv. E greu de facut o comparatie. Am mai spus cand iau o decizie incerc sa pun totul in balanta. Sunt atat de multe lucruri care nu se pot compara. Sunt atat de multe lucruri care nu se pot pune in balanta.

Si totusi am o impresie ciudata… simt nevoia sa-mi sfidez intr-un fel destinul.
Sa- l provoc la stabilitate.
Sau poate sunt putin obosit. Sau comod.
Pe de alta parte ideea tabula rasa. De la 0 totul intr-un orash mai calm si drag mie suna tentant. Cantec de sirena e o expresie prea siropoasa… nu mi se potriveste. Da' nu gasesc un sinonim. Acum.
Give me one good reason to leave me, I’ll give you ten good reasons to stay.

Imi iau momentele silent mode in serios….
Dar intr-un fel e revolta. De ce trebuie sa iau mereu decizii de genul asta?
Si e greu cand trebuie sa le iei singur.
De ce sunt pus mereu in fata unor alegeri majore?
E un protest pe care am simtit ca trebui sa-l manifest undeva.
Deci protestez
Nu va schimba nimic. E doar vuitul care se aude din port.
Ca de obicei bantuie furtuni in rada portului meu..
Si inca imi e dor de cele 30 de minute.


Acelasi

2q2Bstr8