3. NU IMI PLAC BAIETII !!

De ce imi plac baietii?

CINE A ZIS CA IMI PLAC???!!!????

Nici pe sfert nu am avut 'de tras' atata din cauza fetelor.
D'apoi e drept ca nici de impins nu am impins.. (fetele ma refer).
Exceptie: pe Magdalena o trageam de codite in clasa a iv- a.

Mdah asa imi trebuie ...
Hai sa despic firul in patru. Mai sincer m-am intrebat mereu ce si cum si de unde.
O tona de studii. Credeti ca a ajuns careva la vreun rezultat la vreo concluzie? nu.. Dar macar si-au tras referate, sondaje, bloguri si carti de succes pe tema asta. plus pi-eici-diuri si alte de alea. E o vaca buna de muls pentru unii.
Da eu de ce n-as profita un pic de asta.. si ma apuc sa fac o dizertatie pe tema asta.

Pe scurt varianta genetica: Bullshit! cica degetul mare si latimea in sholduri si nu stiu ce hipotalamus si hipopotalamus din cerebelu mic si... Ideea asta imi convine pe principiul: nu am ce face asta sunt si gata. Comoda idee? asa-i? iti da linsite chiar daca e tot pure denial. Hai s-o trec la numaratoare. Nu sunt mare fan.


Ideea 2: educatie familie, mama autoritara, tata slab. Sincer nu stiu cum era tata. Sa mor eu. adica il cunosc (nu e un caz de copii din flori) si am fost crescut de o persoana, alta decat mama biologica, care de fapt e totusi mama. Ei bine mama a fost o persoane puternica. Uff foarte puternica. Nu autoritara de genul guvernanta elvetiana. Mai degraba corecta, realista si mandra. Si puternica. Cred ca ea m-a facut sa fiu mai hetero decat toate celelalte motive care ma impingeau sa fiu gay. Si mi-a dat echilibru si forta. Asta e alt subiect: lung, greu, pe care o sa il dezvolt cu alta ocazie. Si asta mi se pare o gaselnita freudiana.

ideea 3: Pe vremea cand eram eu mic....(Da stai ca aia e de mult. Ca mic nu am prea fost dupa pubertate). Deci oricum ceva vreme in urma, mai multa decat recunosc, imi aduc aminte ca ma uitam dupa baietii faini. Baietii de succes: simpatici, sportivi cu succes la fete, genul ala dezinvolti si un pic tupeisti. Cred ca ii invidiam. Cred ca imi doream sa fiu si eu la fel. Cred ca mi-ar fi placut si mie sa fiu asa. Apoi mi-am dat seama ca imi doream sa stau mai mult in preajma lor, ca imi placea sa ascult fanteziile lor ca au facut si au dres cu una sau cu alta (tipa).

Acum ma gandesc ca 80% erau abureli si grozavii. asta m-am prins dupa. Vazusem ca daca chiar reuseau la varsta aia sa puna nasul pe borcanul cu miere erau lipiti ca musca de acelasi borcan cu miere. La varsta aia (15-16) sunt putini cu mentalitatea aia criminala: sex si fugi. Daca le ceda vreuna.. erau gata.

Iara m-am indepartat de subiect, deci, imi placea sa ii vad sa stau in preajma lor. ani de zile ma gandisem dupa aia la teoria aia: baietii uratei si nedoriti de fete devin gay. Ar fi fost fain macar ai fi stiut o treaba. Dar cand ma gandesc ca de fapt cei mai libidinosi s-au dovedit pana la urma a fi cei mai disperati dupa.. ce-o fi. (nu baieti Doamne ajuta)

Ma gandeam la ideea aceea cu cei nedoriti care ajung sa umble dupa baieti.
Ce prostie de idee. Dar e o idee care exista si circula.
In fine ideea asta pe care la un moment dat o aveam in cap incercand sa imi explic 'fenomenul' s-a autodemolat pe faza cu ce a fost primul: oul sau gaina.

Logica mea de tabla imi spunea asa: imi placeau baietii frumosi, ii invidiam ii admiram, de acolo pana la am placea mai mult decat trebuie doar un pas si Zbang ! sunt gay.
Erase and rewind!!

Dar, daca nu eram gay, nu ma uitam dupa ei, nu imi placeau, nu eram in stare sa spun ca sunt simpatici, si atunci vezi randul de mai sus: nu ii admiram, nu ma atasam, nu ajungeam sa imi placa mai mult decat ar trebui.
Deci nu eram Zbang! gay daca nu eram gay deja.
Mi s-au incurcat coditele la cei trei neuroni!!!!!
Logic, nu? In concluzie ceea ce credeam eu ca e cauza e de fapt consecinta si urmarea normala.
I rest my case your Hounour.

Deci de ce sunt gay??? Sa imi bag picioru! mi se rupe de ce sunt gay. Ca as sti nu ma face nici mai fericit, nici mai nefericit, nici mai constient de scopul meu in viata, nici mai dornic de a-l atinge, nici mai dezinteresat. Ci undeva intre. Am uitat sa zic: am parul cretz si asta ma deranjeaza mai tare. nu am optiuni multe la facut freze. Si nici asta nu are o explicatie clara.Sau eu nu o stiu.

Deci DE CE IMI PLAC BAIETII???

Cine dracu a zis ca imi plac???
Nu imi plac. Deloc. Ii urasc. Imi fac zile fripte, nopti nedormite si creeaza dependenta.
Dar n-am ce face nu pot trai fara ei. Nici cu ei.
Uite aici mai pi-eici-di-ilor tema de casa si enigma de rezolvat.



PS:
Nu-mi place nici parul cretz.. dar chel nu ma tund ca am urechile mari si o cicatrie in crestet ca am dat cu capu de calorifer cand eram mic (nu spun la nimeni).


See you around!

2. THE FIRST CUT IS THE DEEPEST

Si din nou pe aici.

Imi trec atat de multe idei prin cap, nu stiu care ar fi mai important de scris. Nu stiu cum sa incep.
Un lucru e clar ma voi feri ca de dracu de ceea ce era numita teoria formelor fara fond. Am citit atat de multe blog uri ale unor gay in care in ideea de a scrie profund.. insira fraze lungi si pretentioase cu floricele literare.... te trezesti dupa juma de ora de lectura ca nu ai priceput cine e omul ala.
Doar cine i-ar placea sa fie.


Daca ar fi sa o iau pe calea pe care am inceput sa imi descriu experientele de viata... pana as ajunge la zi, ar dura ceva. sincer

Si cateodata simt nevoia sa scriu exact ce imi inunda mintea atunci. Si as rupe firul povestii. Ca intr-un film greu de urmarit cu flash back uri si deja-vu

Cateodata te uiti in urma si faci bilanturi. Damn! sunt chiar pe invers : incep ceva cu bilantul, e ca si cum ai incepe o conversatie cu cuvantul ‘deci’


Era o revista/ziar un fel de revista de scandal... care aparea la un moment dat, si vara-mea curata cartofi pe doua pagini rupte din ea.. si povestea de barbatu-sau si de diabet si de nu stiu ce vecina de la 7. Era pagina de matrimoniale si intr-un colt vad un anunt : gay caut gay, blah blah, Bucuresti, CP X OP Y.

Mama ce am mai memorat cele 4 cifre . si acum le stiu. Si la un moment dat zic ia sa scriu eu cateva randuri acolo. Imi dadusem adresa de acasa pe plic.. (naivitate.. acum primesti greu in id de mess ). Si incep o corespondenta de cateva luni cu un baiat cam de varsta mea: George. Si povestim si povestim si dupa vreo luna imi trimite o poza. Si imi place.

Si la un moment dat dispare brusc. Asteptam postasul cum astepta nea Ciubotariu de la parter pensia.... Dar nimic. Si m-am panicat teribil. Ala avea adresa mea poza mea si eu scrisesem negru pe alb lucruri pe care n u aveam curajul nici sa le gandesc daca nu eram singur nu cumva sa ma ia gura pe dinainte. Apoi m-am linsitit sau mai bine zic incercam.

Dupa cateva saptamani imi scrie cineva si imi spune ca George s-a certat rau cu parintii, ca a plecat de acasa si ca i-a lasat lui scrisorile in pastrare. El le-a citit, i-a placut ce am scris si s-a decis sa imi scrie. Un scris placut, usor inclinat spre dreapta, scris cu stiloul, plicuri ingrijite si adresa exp printata. Hm ce mult face o scrisoare reala. Cate poate sa spuna despre cineva. Ce statement era. Spunea ce puteai citi dincolo de cuvinte, spunea poate ce vroia cel ce o trimite sa transmita...
Dincolo de avantajele extreme pe care le are corespondenta de acum, e o mica nostalgie pe care o recunosc

Pe scurt am sa scriu. E o experienta neplacuta, un diavol care e bine sa fie exorcizat. Imi dau seama ca devin telegrafic. O fi negare? Naiba stie. nu le am cu analizele si psihanalizele..
Il cunosc pe acest C.
stop.
Vorbim, imi face o vizita, el 33 , eu 19 ani.
stop.
Pentru prima data fac sex cu un barbat gay. Si e ceva.. greu de imaginat. E o surpriza, e.... ok . Nu grozav nu exceptional nu nimik de genul asta.. e ok. Cred ca eram prea speriat ca sa simt ceva.
stop.

Ba chiar merg la Bucuresti. Nici nu mai tin minte ce am mintit acasa. Acolo dau de genul de ‘club’ privat in care m-am trezit cu un du-te-vino al amicilor care veneau sa vada ‘prospatura ‘ din provincie. Naasol moment. Ceva de genul ‘nu hraniti animalele’ Si fa frumos si stai drept si da labutza.
stop.

La un moment dat imi zice hai sa iesim in oras (dupa ce 3 zile am stat inchis in casa) sa ne intalnim cu un amic la restaurant. Mergem, ne intalnim cu amicul lui (un grec) si la un moment dat ma lasa doar cu asta ca avea urgenta de rezolvat.. ceva legat de bani, chirie... cam cetzos momentul. Minunatul lui amic se ofera sa ma duca acasa... dar trebuie sa opreasca la hotel sa isi ia geaca sau asa ceva. Ghiciti ce a urmat probabil. In 10 minute eu eram pe scarile hotelului plangand sarind cate doua trepte cu pantofii in mana.
stop

M-am trezit in fata hotelului, in Bucuresti, habar nu aveam unde eram. Am stat m-am calmat am luat un taxi. M-am rugat de un taximetrist i-am spus ca nu aveam bani ca mi s-au furat si i-am lasat geaca de piele ca garantie ca ii voi da banii odata ajuns la prietenul meu.
stop

Care .. culmea era acasa si foarte suprins ca ma vede. I-am spus ce am patit … m-a ascultat , m-a inteles… abia apoi aflasem ca incasase 100 de marci pentru mine. Dupa vreo saptamana...
full stop


Sunt multi multi ani de cand nu am mai calcat in lumea gay din Bucuresti.

Sunt experiente care te marcheaza pe viata. Tot atunci am jurat ca nu mai vreau sa fiu gay. Am jurat ca nu mai vreau sa aud de asa ceva. Am jurat multe atunci. Dar totusi sunt si experiente care formeaza caracter pana la urma. Sunt si rani care se vindeca. Sunt rani care doar se acopera.

Dar ‘ The first cut is the deepest’.

Si totusi sunt aici. Si nu mai fac juraminte pe care nu le pot indeplini. Si nu mai fac juraminte impotriva propriei firi. Si nu mai jur ca maine nu ploua.

TOTUSI SUNT LUCRURI CARE NU POT FI CONTROLATE ORICAT NE-AM DORI.
Invatam sa traim cu ele, sa ne bucuram de ele, sa soatem maximul din ele. Poate fi o reteta de succes pentru un optimist incurabil. Ceea ce eu nu sunt.
Da e fain sa dai idei si sa te dai destept. :))
See u around.

1. PUNCT. SI DE LA CAPAT

Incepi un blog… cica e la moda… Pentru mine.. desi imi trecuse prin cap sa pun cap coada cateva ganduri.. ma speria ideea. Din doua motive: unul ar fi ideea ca as fi ipocrit ca as pune pe hartie doar ideile pe care nu mi-ar fi teama sa le afle si altii despre mine. Si atunci nu ar ajuta la nimic. Al doilea motiv ar fi tocmai contrariul: mi-e teama ca poate as fi prea deschis si ar afla lumea despre mine lucruri pe care nu sunt pregatit sa le pun ‘pe tava’

Asa ca iata un cuvant inainte. Habar nu am ce va iesi, sau daca va iesi ceva. Cert e ca am inceput sa o fac gandindu-ma undeva in urma pe vremea cand eram un pustiulica pletos, prea slabut, prea inalt, timid, complexat, intr-un oras mineresc de munte in care pentru a fi ‘la locul tau’ trebuia sa fiu aparent mai dur decat eram eu de la natura.

Pe vremea respectiva.. eram la liceu, prin clasa a noua. (povesti din copilarie... )
Abia fusese revolutia in iarna. Si fiindca ne obligau sa ne abonam pe rand la Scanteia Tineretului, m-am trezit prin ianuarie ca primeam Tineretul Liber. Si la un moment dat vad un mic articol de 5/5 cm in care se povesteste despre un mars al homosexualilor in Statele Unite. Au inceput sa imi tremure mainile: Un mars... adica sunt mai multi... adica nu sunt singur... adica mai sunt baieti carora le plac baietii. Wow!

Ma gandesc la cativa care ar rade astazi daca ar citi ce am scris. Dar asta a fost adevarul. Mi-am dat seama brusc ca sunt homosexual. Adica faptul ca trageam cu ochiul la colegii de clasa in vestiar la sport sau mi-i imaginam mereu in tot soiul de posturi sexuale, acest fapt are un nume, acest sentiment e ceva pe care nu l-am ‘inventat’ eu. E o revelatie, aveam un nume pentru ceea ce nici nu ma gandeam ca e altceva decat o apucatura care va trece.

Si de atunci mereu am avut un secret. Mereu am incercat sa aflu mai multe. Mereu am incercat sa citesc oamenii din jurul meu. La un moment dat aveam o fantezie : sa pot vedea in jurul meu cine este homosexual si cine nu.

Si darul asta a venit mai tarziu... mult mai tarziu. Acum pot citi cine este si cine nu J si mi-as dori ca din cand in cand sa am o supriza dar asta e alta poveste.

Vorbesc de anii 90 aici. Inceputul lor.

Pe scurt: fara internet, existau inca dischetele de 5 inch J, computerele erau ordinatoare cu cartela pe care le vazusem la o fabrica. Fara internet, fara mirc, fara mess fara asl pls.

Pe vremea aia faceam bani de buzunar predand engleza unor copii de intreprinzatori (inca nu erau patroni J se ferea lumea de cuvantul asta). La un moment dat au fost trimisi in Londra in excursie. Cand s-au intors luasera din avion un exemplar ar revistei engleze Seventeen. Un articol de doua pagini : Me and my two dads. Povestea unui pusti din Liverpool care fusese dat afara din casa de parinti cand au aflat ca e gay. Prin intermediul unei asociatii a fost preluat in ingrijire de doi tipi (gay) care locuiau impreuna de 15 ani si care i-au asigurat cele necesare ca sa isi termine scoala si sa isi puna viata pe picioare. Intr-o doara am scris la adresa asociatiei respective si le-am spus: sunt gay, un oras mic, nu cunosc alti gay, stiu ca in Anglia lucrurile stau altfel, dar, poate daca m-ar pune in legatura cu un baiat care a trecut prin situatia descrisa in articol, poate m-ar putea intelege asculta si ajuta sa imi fac putina ordine in ganduri.

Supriza cea mare a fost ca dupa o luna am primit o scrisoare de la un baiat de varsta mea: Tony (ulterior devenit DeVine J ). Mia spus pe scurt : totul va fi bine. Toata lumea trece prin asta. Ai rabdare si ai putere.

Sunt 18 ani de atunci. 18 ani de scrisori lungi scrise in noapte. Mi-a trimis reviste, mi-a trimis articole din revsite si pur si simplu a fost acolo. Sunt 18 ani. Ufff mult.
Scrisori care s-au transformat in e-mailuri, in cele din urma au devenit carti postale.. apoi SMS uri si apoi ficera cred ca a luat un drum in viata in care nu mai aveam nevoie unul de calalalt. Ce e ciudat e ca inca simt o legatura ciudata indepartata cu el . Si inca mai am o valiza de scrisori.. Doamne ce copil eram..

Dar ca sa inchei acest prim post inainte de deveni mult prea plictisitor.. scrisul mi-a asigurat disciplina in gandire, liniste in suflet si ordine in idei.

Drept pentru care nu ar avea cum sa strice. Poate sunt dator sa scriu. Poate imi sunt mie dator sa scriu. Poate simt nevoia de a-mi pune sufletul pe tava.

Poate nu voi fi mereu vesel. Poate nu voi fi mereu sincer si poate nu voi avea mereu curajul sa spun ce simt. Sper sa o pot face

Imi datorez mie. Datorez altora... Poate e exhibitionism, poate e nevoia de a cauta aprecierea altora, poate e nevoia unui schimb de idei, poate e nevoia de a-i cauta pe cei ca mine; transform ganduri in randuri, in siruri de 1010101..

Spatiul asta virtual care e si nu e aici e pe vreun server (mereu ma intrebasem ce server unde cand cum), Nu se supara pe mine, ma asculta pana termin bateria. Nu ma cearta, nu ma judeca si nu ma minte. ...

Nici nu ma iubeste J dar nu are ce face trebuie sa ma suporte. Relatia perfecta.. sau, nu?

Asta cred ca o sa o pun pe blog cand o sa ma lamuresc si eu.