6. NAPOCA

NAPOCA

Cluj-NAPOCA

Oricine are un loc in care se simte acasa.
In care isi da seama ca are amintiri, pe care oricat de departe am fi, ne face mereu placere sa il revedem

Probabil pentru toata lumea e locul in care am copilarit. Asta are mereu o incarcatura adanca. Pentru mine locul in care am copilarit a devent oarecum strain:

Sunt amintiri placute si neplacute. E un orashel obosit, un orashel care parca asteapta sa se intample ceva sa isi revina. Mereu ma deprima cand revin acolo. Mai nou am inteles ca si acolo e o mica mafie a primariei, aceiasi clica de care toata lumea e nemultumita dar pe care o voteaza mereu fiindca in campania electorala se vopsesc bancile si se dau pachete si pachetele.
Pe mine ma socheza un lucru cand revin acolo. Pe marginea drumului intre trotuar si strada e un spatiu verde. Acolo s-a pus gard viu. Suna bine. Dar nu e. De fapt e o specie de spini, inalti de peste un metru, deshi, ascutiti, care inverzesc greu, cu frunze mici si un verde pal. Mereu ma duce cu gandul spre o coroana de penitenta cu semnificatii biblice. Mi se ridica parul pe ceafa cand vad kilometri de spini. Si am impresia ca doar scapati de ei se va intampla ceva acolo.
O sa radeti de mine dar asa am eu impresia. Un astfel de mediu omoara optimismul. Nu stiu daca cineva de acolo isi da seama de asta. Dar odata ajuns acolo nu am decat sentimentul ca vreau sa fug cat de repede.
E bine sa nu iti uiti radacinile. Eu nu le uit, sunt mandru de ele. Am un nume de familie rezonant in orash caruia i-am gasit si radacinile mai vechi decat orashul in sine. Dar am impresia ca nu mai e ce a fost. Un spirit frant. Ma uit la verdeata muntilor inalti care il inconjoara atat de aproape pe 3 laturi. Si simt ca de acolo ii va veni puterea sa renasca intr-o zi. Nu se poate ca prospetimea aia, aburita de nori ridicandu-se dimineata sa nu coboare in vale. Ar fi impotriva firii. E o chestie de timp.


Dincolo de orashul asta... am un loc in care cand ajung in gara, cobor din tren si inspir adanc. Si ma simt.. ciudat. Ma relaxez, ma inmoi, un entuziasm ilogic imi umple sufletul:

Napoca. Cluj-Napoca.

Dupa episodul Bucuresti de cu un an in urma, cunosc pe cineva.. aceiasi cale: anunturi in ziare. Si povestim multa vreme si imi ofera un umar pe care sa plang si sa ma plang si pare ceva deosebit si se dezvolta...o legatura.

Si la un moment dat imi fac curaj si plec catre Cluj, undeva in preajma Craciunului cred.
Neavand familie, urasc sa stau acasa de Craciun, ma napadesc tot siul de amintiri si atunci prefer sa plec oriunde nu dau de stereotipul sarbatorii de familie.

Omul asta si-o cauta cu lumanarea o sa ziceti, si poate asa e.
Sunt spirite facute sa nu aiba liniste. Poate sunt unul dintre acelea.
Poate imi traiesc viata cu o viteza mai mare decat poate ingerul meu pazitor sa zboare.

O dimineata geroasa in gara. Minus multe- multe grade. Cred ca vreo 10. Ger crunt. Si P. imi spune hai la mine la munca. Lucra la ceva non-stop, vag imi aduc aminte. Si merg acolo ca sa il descopar cu ceva alcool la bord. Ciudata impresie. Neplacuta. Ii dau un mic cadou, ceva de pus la gat, parca o piatra de aia semipretioasa. Aparusera la un moment dat, erau nu stiu cum parca pe zodii. In fine, ceva de genul ala. Si i-l pun la gat.
Si la un moment dat aburit fiind trage nu stiu cum de el sa vada daca tine. Si il rupe. Pe cat de simbolic era cadoul. Pe atat de adanc simbolic fusese rezultatul. Parca se rupsese ceva in mine. Damn ! abia i-l dadusem.
Si am stat pana si-a terminat el tura. Ajunsesem in gara pe 4 dimineata. Era ora 7. Trei ore de stat in ger ma facusera sa nu imi doresc altceva decat sa intru undeva la caldura.

Isi termina tura si plecam catre casa. Imi spune ca parintii lui vor pleca la nu stiu ce neamuri de Craciun. Da chiar: era 24, ajunul. Si cand intru in casa de pe hol o vad in bucatarie pe maica-sa, muncea ceva pe acolo. M-am blocat un pic. Am spus un ‘Saru-mana’ un pic inghetat un pic gatuit de supriza.
Maica-sa se intoarce catre mine si ii incepe sa strige la P: iara vizite neanuntate? Ce e aici? Hotel? De unde ii culegi pe toti astia? Tu crezi ca chef de vizite am eu acum? Oamenii astia nu au casa, nu au masa?.

Doamne deschide-s-ar pamantul in clipa asta sa ma inghita!!!!!!! Altceva nu imi trecea prin cap. Am ramas cu geanta in mana. Nu am facut nici un pas nici inainte nici inapoi. Am incremenit. Cred ca 10 secunde cuvintele astea imi ricosau in creier. Gol creierul. Si cuvintele astea.. ca un glont intr-o camera blindata. Parca nu se mai opreau.

Si, am spus un ‘saru-mana’ mai gatuit ca inainte si am facut stanga imprejur si am iesit din casa. Si am coborat si m-am indreptat ( a se citi ‘ am fugit’) spre statia de autobuz care ducea spre gara. Si P. Ma prinde din urma si imi zice: nu pleca, poti sta la un prieten de-al meu. Sta in apropiere va veni sa ne intalnim si poti merge la el.


Si la un moment dat apare el. Z. Un tip simpaticutz, cu un zambet ok . Si ajung la el si imi zcie ca ai lui sunt plecati din oras si el vrea sa faca un mic chef si sunt binevenit sa raman daca vreau. Am dormit cateva ore pana m-am dezghetat si am ramas.
A fost primul chef gay din viata mea. A fost.. greu de descris. Atatia oameni care erau ok cu felul de-a fi. Felul de-a se comporta de a glumi de a povesti. Nu imi venea sa cred.
A fost prima mea experienta astfel. Cu Z ne-am imprietenit din prima.
Cred ca a fost primul prieten gay pe care l-am cunoscut doar asa ca prieten.
Si am ramas prieteni pentru multi multi ani si cred ca si acum mai suntem, desi ne vedem foarte rar.
Dar atunci mi-am facut prieteni care desi cu timpul anilor am cunoscut zeci sau sute de gay, mereu vor ramane speciali. Sunt 4-5 cu care mereu imi face placere sa ma revad chiar daca nu de sunat toata ziua, chiar daca nu ne povestim toata ziua, imi face mare placere sa ii revad.
Atunci am dansat prima oara blues cu un baiat. Mi se paruse ciudat, nu stiam unde sa imi tin mainile ce sa fac cu picioarele..  cat as putea sa ma apropii de el, cine conduce. Am fost tare incurcat. Era un dulce de baiat, m-a luat strans in brate, l-am simtit lipit de mine , ii simteam un iz fin de after shave si raspiratia pe gatul meu...  Cred ca daca nu ma tinea strans... ma pierdea pe jos pe acolo pe undeva.


Si pe scurt, orasul primei mele iubiri patimase si adevarate, si orasul primului dans cu un baiat, si primul chef gay la Z. si primul revelion gay la Erta, si orasul in care pentru prima oara am umblat cu prietenul meu de mana in centru. Si orasul unui brunet cu ochi verzi pe care nu-l voi uita ceva vreme. Toate astea, (care nu au fost toate atunci) fac din orasul asta un oras in care ma simt ca acasa, un oras in care am avut sentimentul pentru prima oara din viata mea ca fac parte dintr-o comunitate, ca fac parte dintr-un grup. Cand eram cu toti fie pe strada in autobuz, in taxi unde as fi ma simteam puternic ma simteam gay fara ca sa imi fie frica sau rusine de cine sunt.

Si pentru toate astea e orasul pe care am sa-l iubesc mereu. Ar fi atat de multe de povestit. Ar trebui 50 de posturi si probabil as plictisi.
E orasul care a contribuit la increderea in propria pesoana mai mult decat multe lucruri. E orasul in care mi-am dat seama ca nu e obligatoriu ca odata ce cunosti un gay se asteapta de la tine sa faci sex cu el. Cei mai multi iti raman doar prieteni. Orasul in care am invatat sa privesc un gay si ca amic nu doar ca potential partener.
E orasul care, in cele din urma, m-a facut fericit.
Si cine ma cunoaste un pic stie asta. Putini stiu de ce.

Stiti ca fiecare oras mare are cate un rau sau ceva anume care devine marca de la marele magazin central ceausist pana la cooperativa mestesugareasca si fabrica de ciorapi. E un soi de eticheta . Fie ca e Jiul, sau Dunarea sau Dumbrava, sau Muresul sau Sarmis, sau Corvinul sau Bega.

Asa e Napoca.
Cluj Napoca.
Mi te-ai lipit de suflet ca marca de scrisoare.
Pana la urmatoarea revedere...
Szia!