Asa ca iata un cuvant inainte. Habar nu am ce va iesi, sau daca va iesi ceva. Cert e ca am inceput sa o fac gandindu-ma undeva in urma pe vremea cand eram un pustiulica pletos, prea slabut, prea inalt, timid, complexat, intr-un oras mineresc de munte in care pentru a fi ‘la locul tau’ trebuia sa fiu aparent mai dur decat eram eu de la natura.
Pe vremea respectiva.. eram la liceu, prin clasa a noua. (povesti din copilarie... )
Abia fusese revolutia in iarna. Si fiindca ne obligau sa ne abonam pe rand la Scanteia Tineretului, m-am trezit prin ianuarie ca primeam Tineretul Liber. Si la un moment dat vad un mic articol de 5/5 cm in care se povesteste despre un mars al homosexualilor in Statele Unite. Au inceput sa imi tremure mainile: Un mars... adica sunt mai multi... adica nu sunt singur... adica mai sunt baieti carora le plac baietii. Wow!
Ma gandesc la cativa care ar rade astazi daca ar citi ce am scris. Dar asta a fost adevarul. Mi-am dat seama brusc ca sunt homosexual. Adica faptul ca trageam cu ochiul la colegii de clasa in vestiar la sport sau mi-i imaginam mereu in tot soiul de posturi sexuale, acest fapt are un nume, acest sentiment e ceva pe care nu l-am ‘inventat’ eu. E o revelatie, aveam un nume pentru ceea ce nici nu ma gandeam ca e altceva decat o apucatura care va trece.
Si de atunci mereu am avut un secret. Mereu am incercat sa aflu mai multe. Mereu am incercat sa citesc oamenii din jurul meu. La un moment dat aveam o fantezie : sa pot vedea in jurul meu cine este homosexual si cine nu.
Si darul asta a venit mai tarziu... mult mai tarziu. Acum pot citi cine este si cine nu J si mi-as dori ca din cand in cand sa am o supriza dar asta e alta poveste.
Vorbesc de anii 90 aici. Inceputul lor.
Pe scurt: fara internet, existau inca dischetele de 5 inch J, computerele erau ordinatoare cu cartela pe care le vazusem la o fabrica. Fara internet, fara mirc, fara mess fara asl pls.
Pe vremea aia faceam bani de buzunar predand engleza unor copii de intreprinzatori (inca nu erau patroni J se ferea lumea de cuvantul asta). La un moment dat au fost trimisi in Londra in excursie. Cand s-au intors luasera din avion un exemplar ar revistei engleze Seventeen. Un articol de doua pagini : Me and my two dads. Povestea unui pusti din Liverpool care fusese dat afara din casa de parinti cand au aflat ca e gay. Prin intermediul unei asociatii a fost preluat in ingrijire de doi tipi (gay) care locuiau impreuna de 15 ani si care i-au asigurat cele necesare ca sa isi termine scoala si sa isi puna viata pe picioare. Intr-o doara am scris la adresa asociatiei respective si le-am spus: sunt gay, un oras mic, nu cunosc alti gay, stiu ca in Anglia lucrurile stau altfel, dar, poate daca m-ar pune in legatura cu un baiat care a trecut prin situatia descrisa in articol, poate m-ar putea intelege asculta si ajuta sa imi fac putina ordine in ganduri.
Supriza cea mare a fost ca dupa o luna am primit o scrisoare de la un baiat de varsta mea: Tony (ulterior devenit DeVine J ). Mia spus pe scurt : totul va fi bine. Toata lumea trece prin asta. Ai rabdare si ai putere.
Sunt 18 ani de atunci. 18 ani de scrisori lungi scrise in noapte. Mi-a trimis reviste, mi-a trimis articole din revsite si pur si simplu a fost acolo. Sunt 18 ani. Ufff mult.
Scrisori care s-au transformat in e-mailuri, in cele din urma au devenit carti postale.. apoi SMS uri si apoi ficera cred ca a luat un drum in viata in care nu mai aveam nevoie unul de calalalt. Ce e ciudat e ca inca simt o legatura ciudata indepartata cu el . Si inca mai am o valiza de scrisori.. Doamne ce copil eram..
Dar ca sa inchei acest prim post inainte de deveni mult prea plictisitor.. scrisul mi-a asigurat disciplina in gandire, liniste in suflet si ordine in idei.
Drept pentru care nu ar avea cum sa strice. Poate sunt dator sa scriu. Poate imi sunt mie dator sa scriu. Poate simt nevoia de a-mi pune sufletul pe tava.
Poate nu voi fi mereu vesel. Poate nu voi fi mereu sincer si poate nu voi avea mereu curajul sa spun ce simt. Sper sa o pot face
Imi datorez mie. Datorez altora... Poate e exhibitionism, poate e nevoia de a cauta aprecierea altora, poate e nevoia unui schimb de idei, poate e nevoia de a-i cauta pe cei ca mine; transform ganduri in randuri, in siruri de 1010101..
Spatiul asta virtual care e si nu e aici e pe vreun server (mereu ma intrebasem ce server unde cand cum), Nu se supara pe mine, ma asculta pana termin bateria. Nu ma cearta, nu ma judeca si nu ma minte. ...
Nici nu ma iubeste J dar nu are ce face trebuie sa ma suporte. Relatia perfecta.. sau, nu?
Asta cred ca o sa o pun pe blog cand o sa ma lamuresc si eu.
15 comentarii:
Keep writing! :) Chiar mi-a plăcut. Prin felul în care scrii, faci cititorul parcă să trăiască amintirile tale... sau poate că sunt eu o peroană prea empatică... either way, as I said, just keep writing. ;)
nu stiu cum naiba se baga smileul la 'bluhing ' aici. inca invat partea asta de editare. dar venind de la tine comentariul.. sunt onorat. :)
si mai mananc si litere..
frumoase amintiri..Andy si eu parca mai revad aceea iarna acum 5 ani cand..te-am vazut....dar vremea trece..:)
Salut, Andy !
Nu ne cunoastem decat din vedere,ne stim doar numele unul altuia si asta fara sa ne faca cineva cunostinta. Cert e ca scrii al dracului de bine. Imi amintesc ca si eu vroiam sa stiu cine e gay si cine nu, in jurul meu, atunci cand mi-am dat seama ca sigur mai sunt si altii. Eu ma gandisem atunci ca ar fi interesant sa apara un "H" deasupra capului lor ca sa stiu despre ce e vorba... Nici macar nu stiam ca exista cuvantul "gay" pe atunci. De indata ce am aflat ca de fapt sunt "si" gay, "H"-ul de la evidentul "homosexual", s-a transformat in "G". Nu m-am mai gandit de mult la cum era atunci cand am inceput, la cat de speriat eram sau cat de greu a fost. Daca e sa trag linia, ma bucur ca am luat deciziile corecte.
Sunt vorba lunga, iarta-ma. :) Am vrut sa scriu doar un "Keep up the good work" si uite, a iesit un ditamai comment-ul :)
Mai baieti... ma bucur al naibii ca cineva se regaseste in ce scriu aici. Nu am intentia sa transform blogul asta intr-o tribuna, nu vreau bannere de pe care sa castig 5 centi la click. Drept pentru care sunt un pic incurcat de aprecieri. Am sa continui sa scriu. Pentru mine. Daca ma primiti in viata voastra 5 minute citind ce am scris, placerea va fi dubla. si imi va face placere sa o impartasesc cu cineva. avem tare putin de daruit in ziua de azi in afara lucrurilor pentru care exista Mastercard (vorba reclamei).
oare? 5 minute de citit placere dubla? :)
ai crede sau....?
G.
si sti.. si acum 5 ani cand te-am vazut prima data.. tot nebunel erai :P
G.
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
Nu pot spune ca imi place poezia lui Eminescu, cand a trebuit sa invat Eminescu cred ca l-am urat, dar in ultima vreme tot imi vin in minte versuri din poeziile lui.
Ike
Ike... welcome to my world...
G.. 'nebunel'?? fain cuvant :) thx. Daca zici ca ne stim de cred pe cuvant. :)
Da Andy.. ne stim dar... nu ne mai iubim, "smile" e o gluma, eu te-am vrut ca frate doar ;)
Ascult buddha bar si te citesc. Se creeaza niste imagini... Parca incerc sa-ti traiesc trairile. Cu siguranta nu s-a intamplat ca in imaginile mele, dar e misto sa crezi ca incepi sa-l cunosti pe cel care scrie. Stii cum e, stai o viata-ntreaga langa cineva si nu-l cunosti nici pe jumatate. Dar e frumos sentimentul. :)
ce mi-o fi venit dupa 2 ani sa scriu aici aici nu stiu.. e ianuarie 2011. s-au intamplat multe, si cateodata prea putine. am sentimentul ca astept ceva mai mare.. ceva important care tre sa vina.. pe locuri... fiti gata... si astept acel 'start!!' daca nu va fi nici un 'start!' ci doar // 'that's it!'. am sentimntul profund ca nu e asa. ma ingrozeste ideea ca ar putea fi. sper inca in ideea ca iau deciziile care trebuie. nu vreau sa schimb nimic la postul asta... ceea ce imi da totusi un sentiment placut.. cred ca ar trebui sa ma uit peste toate... placerea de a scrie exista.. poate trebuie doar putin zgandarita...
iti urasc blogul si il iubesc de doua ori mai mult...imi aduce lacrimi si zambete, fericire si tristete, imi aminteste ca sunt diferit intr-o lume in care diferenta nu e acceptata, imi aminteste ca duc o lupta cu lumea si sunt mandru ca sunt impacat cu mine...legat de amintiri, prima definitie primita de la tatal meu pentru cuvantul homosexual a fost "oamenii aceia cu cocoase" :)) si de prima mea accesare a site-ului romeo...de prima mea discutie cu un tip, de prima mea intalnire.....si cum altfel,primul sarut, furat sub forma unui pupic in coltul gurii :)...si sa mergem mai departe, incet incet simt cum ma inec in butoiul cu melancolie...
Frumos ...
Trimiteți un comentariu