33. WHAT'S NEXT

WHAT’S NEXT?

Acum cativa ani a avea blog era o chestie wow. Apoi au aparut siteuri dedicate pe care cu cateva clickuri pe next te alegi cu un blog in care poti sa spui vrute si nevrute . Cu putin noroc ajungi si citit te mai leaga unul de altul ba cine stie ajungi full time blogger.

Acum nu mai e foarte fashionable. E prea usor sa il faci si cei care le aveau acum cativa ani s-au saturat de ele. Te face sa te intrebi what’s next? E o stare asa febrila de asteptare pana va aparea ceva nou.

Ma gandeam la twitter. Care sincer mi se mare un mare B.S. Ce ma mira e ca a prins teribil la planeta. De fapt a prins la americani si de acolo ca de obicei va prinde la toata lumea. Ma mira sa aud de twitter pe CNN si la Casa Alba. Pana la urma care e faza? E un soi de status.. si unii te urmaresc si tu urmaresti pe altii. Ma gandesc cu teama ca chestia asta minimalista va ajunge o moda si pe aici de dragul imitatiei.


Am vrut eu scopuri inalte si am zis ce fain e si mama ce ok e, sa scriu;
mi-a placut sa scriu pentru multe motive. Probabil m-au impulsionat si lungile seri singuratice de iarna sau primavera.
Ploua e urat afara si in cele din urma stai pe ganduri si cum spuneam mult mai usor iti pui ordine in ganduri odata puse pe hartie.

Asa a fost si la mine. Apoi ma gandisem la blog la un recycle bin. Nu a fost asa nu mi-am putut exprima toata frustrarile aici. Nu stiu de ce. Poate nu sunt atat de dispus sa pun pe tava tot ceea ce gandesc.

Si daca as pune toata gandurile pe care le am pe hartie as deveni un guru al depresivilor si sinucigasilor. In 90% din cazuri blogul a atras oameni suparati pe viata poate mai suparati ca mine. Dar sincer nu de asta aveam nevoie.

Am spus la un moment dat ca unii oameni nu sunt facuti sa aiba liniste. Chiar nu.

Si ma regasesc acolo

Apoi am spus ca oamenii pe masura ce imbatranesc sunt ca vinul. Unii se transforma in sampanie altii in otet. Si mie imi placea sa cred ca ma imbunatatesc ca ma slefuiesc ca ma intrebt spre ceea ce mi-am imaginat ca ar ttrebui sa fiu la un moment dat.
Dar . si e un mare dar imi dau seama ca ma acresc din ce in ce mai rau. Ma acresc rau de tot si din cate stiu eu procesul asta nu este reversibil.

Si nu sunt fericit sau multumit de asta. Dar ceva undeva pe parcurs . s-ar rupt. Si nu stiu unde si nu stiu cand si nu stiu cui sa multumesc. Cu siguranta ar fi mai multi pe lista.
Am ajuns un singuratic si un moroconos si incerc cateodata sa imi dau seama ce se intampla. Cred ca asta a fost si rostul initial al blogului. Am incercat sa imi aduc aminte si sa pun cap la cap toate cele pe care le stiu.

Apoi a inceput lumea sa citeasca ce scriu si undeva in adancul sufletului am sperat ca cineva va stii sa ma citeasca si va avea curajul sa imi arate din nou ca viata poate fi frumoasa.. si are un rost macar pe termen scurt.
Speram ca cine va avea rabdarea sa ma cunoasca si sa se apropie de mine asa cum sunt. Atunci cand voi afla cine sunt. Eram altcineva. Nu stiu cine e strainul asta care se uita la mine in oglinda. Adevarul e ca.. nici eu nu l-as baga in seama.

Nu a fost sa fie. Si noah speranta moare ultima dar totusi moare.
De fapt mitologia spunea ca speranta zboara ultima. Nu spunea nimik de moarte. Cred ca a ramas in cutia pandorei de lene sau de plictiseala sau era prea firava.


Recycle Bin. Ar fi bine ca odata ce scriu ceva aici sa dispara … sa se stearga. Dar nuh merge chiar asa.

As urla acum daca as putea… era un film in care un tip se ducea cu masina la spalatorie si in momentul in care intra in tunelul ala cu perii urla. Mi-as dori si eu sa pot face asa ceva.
De multe ori.
Sa urlu pana ragusesc.
What’s next?
Nu am scris de mult timp. A fost ziua mea. Pentru prima data in viata mea.. evenimentul asta m-a distrus psihic. Abia am asteptat ca si cum ar fi fost ceva special. A fost o zi in care ar fi trebuit sa fiu fericit. Ar fi fost o zi in care ar fi trebuit sa ma astept la vreo surpriza. Nu a fost asa. Chiar nu a fost. O zi ordinara. Mai proasta ca altele.

De obicei in ziua asta mi se pare cel mai scarbos posibil faptul ca trebuie sa spui cuiva ca e ziua ta. Sau sa zici hai sad au de baut ca e ziua mea. Mi se pare o milogeala. In mod normal lucrurile ar fi trebuit sa fie invers: daca isi adduce cineva aminte de tine dai de baut si sarbatoresti evenimentul. Invers mi se pare o porcarie.

Pana la urma am ajuns pur si simplu neimportant in viata celor mai multi. E destul de greu de inghitit asta. M-am ascuns intr-un colt la chef.. si am plans. Nu a observat nimeni cred. Si cine a observat oricum nu i-a pasat.Nu stiu de ce am facut-o.

Da ar fi fain sa scriu aici doar chestii super faine. Dar nu e chiar asa.
Viata mea e chiar o porcarie. Si poate a multor altora . dar ma mai prefac ca nu e asa.
De amorul artei.
Si ca sa nu ma sinucid. Nu as face-o fiindca ar muri cainele de foame in casa pana s-ar prinde cineva ca am disparut. De multe ori a fost singurul lucru care m-a oprit.
Pana la urma cine are nevoie de un prieten depresiv?
E un bagaj prea greu prea mare. E prea mult pentru o relatie light bulangistica.
Lucrurile sunt si ar trebui sa fie mai usoare.
Si oricum cei deprimati sau ‘negri’ sunt neatractivi.
Trebuie sa arati in putere sanatos si cu toate vapoarele in port. Anything less e nesexy sau magnet de inadaptati sau nedoriti.

Asa ca am devenit acru… si nu o sa mai abtin la am declara ca nu sunt.
Nu m-a ajutat la nimic si a ma preface vesel.

Asa ca what’s next?
Probably nothing.
A BIG BLACK FUCKING NOTHING.