34. NOTEPAD

NOTEPAD
(prieteni, neprieteni, idei si altele)
Am asa un note pad pe calculator…………..

Pe care cand ma trazneste vreo idée ma apuc si o scriu acolo.
Asa cum imi vine bruta, fara semne de punctuatie fara cratima
Inchid documentul si il las acolo. In general sunt fraze. Fraze scurte si la obiect.
Inchid si nu ma mai gandesc la ele.
Atunci cand imi vine pofta de a scrie pana la urma deschid si gasesc o adevarata sursa de inspiratie. Sau de aducere aminte. Pana la 25 de ani tii minte…pana la 30 iti notezi in agenda.. dupa 30 uiti unde ai pus agenda…

Cei tare mijto acum e ca am pierdut aceasta pagina odata cu toate chestiile de pe acest minunat calculator.

Imi spunea cineva la un moment dat ca sunt tare complicat si le gandesc pe toate tare mult. Da-mi un fir si-l despic in patru. Sau in saishpe. Mi-ar placea cateodata sa privesc toate lucrurile mult mai simplu. Cu siguranta as fi mult mai fericit. Ca am tendinta din despicatul asta sa scot miezul cel mai miez si sa vad doar lucrurile negative si negativiste.
Fara suparare pentru multi poate care citesc pe aici, am descoperit ca ce scriu aici atrage alte spirite intunecate ca al meu.

De obicei evit perpetuarea unui contact cu o persoana care gandeste la fel ca mine. Sau care imi spune ma regasesc in ceea ce scrii. Nu stiu de ce. Nu sunt de parere ca minus cu minus da plus. Poate la inmultire. De fapt sigur la inmultire.. dar adunate nu dau decat un minus mai mare (si iara sunt in stare sa scriu 5 fraze pornind de la logica de algebra de clasa a 4-a. ca o paranteza in paranteza..probabil e logica de clasa a doua ca la modul in care merg lucrurile prin scoli astazi am avut probleme in a rezolva o problema de clasa a 5-a, spre dezamagirea nepotelului meu. )

Dar si blogul pana la urma a devenit o modalitate de a cunoaste oameni. Desi nu a avut aceasta intentie. Lumea asta virtuala facand planeta un satuc.. acest lucru nu ma prea avantajeaza. Cunosc oameni din diefrite colturi de planeta cu care ma trezesc vorbind ore in sir dupa aia.
Pana la urma toti avem nevoie de prieteni. Ca ne place sau nu sa recunoastem. Si cum eu in ultima vreme am devenit lup singuratic si ursuz… intr-un acces de sinceritate ma gandesc ca nue toata lumea nebuna si sunt eu cel normal… e clar ca am devenit eu cel anormal. Cand cum si de ce naiba stie. Maica-mea ura expresia asta ‘la naiba’ sau ‘ce naiba’ considera ca e un euphemism pentru ce dracu. Chestie pe care nu ar fi trebuit sa o folosesc.  si atunci considera ca de fapt gandesc ce dracu si spun ce naiba numa asa ca sa o zic totusi.
Deci prieteni….
De cate feluri.. in cate moduri….

Categorii de prieteni pana la urma.
Ar fi fain sa fie ca Jacobs trei in unu din pacate nu toate combinatiile merg cum ar trebui

E faina reclama aia cu naufragiatul oprit de catre coloana oficiala: e mortala e geniala si cateodata ar fia sa de haioasa daca nu ar fi asa de adevarata. Mi-aduc aminte ca odata era sa ma loveasca o masina din coloana oficiala a lui Iliescu, eram pe trecerea de pietoni si nu stiu cum au considerat ei ca reprezint o amenintare pentru eminenta sa si au simtit nevoia sa se interpuna intre masina lui si mine. Idea e ca eu eram pe traiectoria lor.. era cat pe ce sa fiu subiect de tabloide. Eu nici macar nu stiam ca minunatia sa este in minunatul nostru orash. Sau ma rog in trecere.


.Pai prima data daca e sa ma gandesc… ai prietenii din copilarie. E.. astia sunt o categorie speciala. Din mai multe motive. Nu mai ai cum dupa o anumita varsta sa iti faci acelasi gen de prieteni. Pur si simplu nu ai cum. Pentru ca nu mai cum sa treci prin aceleasi experiente. Ce e foarte interesant e ca.. atunci chiar nu era chestie de character.. de preocupari commune. De obieci erau cei din imediata vecinatate . literalmente vecinatate fara alte criterii de alegere. Poate era intr-un fel comoditate . plus ca crd ca la varsta aia toti suntem mai maleabili toti suntem mai adaptabili sin u existau nepotriviri de character.
Il luai pe fiecare asa cum era. Nu conta ca e bogat sau ca e sarac, ca e premiant sau are toale mai mijto. Imparteam toate tampeniile toate prostiile chiar daca parintii nostri erau intr-o oarecare masura din clase diferite. Atat cat se puteau diferentia la vremea respective. Adica tatal unuia era inginer sef la mina (pozitie cu greutate intr-un orash mineresc, iar bunica celuilalt era tanti care spala scara blocului). Chiar nu conta. Deci astfel de prieteni sunt forever. Desi la un moment dat fiecare o apuca pe drumul lui in viata are preocupari diferite si incepe sa isi faca alti prieteni. Mereu iti aduci aminte niste momente commune.
Mereu tii minte cine care si cum era.


Apoi sunt prietenii de scoala. Astia cred ca sunt primii pe care nu ti-i alegi. Dar cu care inveti sa traiesti. In liceu.. e drept ca nu mi-am facut prieteni. Nu stiu de ce. Eram un tip timid introvertit. Aveam un coleg de banca in liceu. Cu care am ramas prieten si cu care pot sa zic ca eram apropiat. Apoi a devenit Baptist..cu convingeri religioase destul de profunde..si ne-am indepartat unul de celalalt. Chiar nu mai simteam ca pot sa ii spun orice gandesc fara sa am senzatia ca ma judeca sau priveste prin prisma biblica. Asta a facut sa nu devin total deschis fata de el. Apoi s-a insurat… eu am adoptat un stil de viata alternativ sin u ma mai simtam confortabil in prezenta lui. Apoi.. ne-a despartit viata in 50 de mii de directii.
Au urmat doi trei prieteni mai tarziu si bine-nteles prietenii din facultate. Astia.. sunt o categorie aparte. Ii asociez cu cei mai frumosi ani din viata mea. Cu bune.. cu rele. Fata de ei mi-am facut primul coming out adevarat.

Hmm ce urmeaza e o lista pur si simplu aleatoare. Ma gandeam la o ordine a importantei.. dar nu pot sa o fac acum..

.

Categorii de prieteni:

Prietenul de-o bere. Dispus oricand daca tu platesti. Astia sunt unii. Ceilalti iti tot promit hai san e vedem la o bere si uiti de ei sau ei de tine.

Prietenul de intelect. Impresionat intr-o oarecare masura. I-ar placea sa fie vazut in compania ta nu neaparat sa fie in compania ta


Prietenul de net: plictisit sau nu, discutii de doi lei si timp pierdut. Nici unul nu reprezinta sufficient interes incat sa provoace o intalnire. De obicei sunt cei de prin alti tari sau colturi de tara care nu au cu cine vorbi. In momentul in care apare ceva mai interesant de facut au disparut.

Prietenul de nevoie. La care iti vine sa suni cand ai o problema. Sau mai bine nu

Prietenul ne relatie. Cel cu care te gandesti la un moment dat ca ar fi o relatie. Apoi iti povesteste cat e de indragostit de altul si iti cere numarul de telefon

Prietenul post relatie. Daca ai avut noroc sa ai o relatie esti si mai norocos daca poti sa mentii o prietenie dupa. Cam dificil dar cateodata merge.

Prietenul intru dark side. Iti stie cele mai ascunse ganduri si dorinte. Si te impinge sa le urmezi. Poate nu e bine da e relaxant cateodata san u te preface mai bun decat esti.


Prietenul de distractie si prietenul de ce mai faci draga. Neimportanti. Deja am scirs prea mult.


Prietenul de esti prea periculos si important ca sa nu te am sub supraveghere
Prietenul de ar vrea sa si-o puna cu tine

Prietenii utili: instalatori si calculatoristi si electricieni (si un zugrav e bun din cand in cand)


Prietenii de spatiu locativ in diferite combinatii.

Cate feluri atatia oameni.
Postul asta e de fapt o scriere dinaintea celui anterior. Am zis ca ar trebui sa le pun deodata. Sunt legate. Am mai multe scrise. In aceiasi nota bruta.

Adevarul e ca imi zic ca nu am prieteni.
Adevarul e ca nici eu nu mai stiu sa fiu prietenul cuiva.
Nu pot. Din multe motive. Probabil e o chestie de echilibru.
Si am inchis toate portile. Si le-am ferecat bine.
si nu imi mai doresc prieteni doar asa sa fie la numar. pana la urma la ce bun?

Pana la urma un prieten.. ar trebui sa indeplineasca doua trei conditii de baza: sa iti stie numele complet, numarul de telefon si problemele.
Ca in reclama aia la nu stiu ce telefonie.

Mi-ar placea sa imi spune cineva pe sleau asa pe puncte ce am gresit.
Poate nu mi-ar placea dar macar as avea subiect de meditatie.
Oricum nu de diplomatie am nevoie sau prefacatorie.
Ceva trebuie sa fi facut eu gresit pana la urma.
Sau o fi chestia aia ca dupa 30 de ani in lumea gay esti ca si mort?
Probabil.



Acelasi
2q2Bstr8

33. WHAT'S NEXT

WHAT’S NEXT?

Acum cativa ani a avea blog era o chestie wow. Apoi au aparut siteuri dedicate pe care cu cateva clickuri pe next te alegi cu un blog in care poti sa spui vrute si nevrute . Cu putin noroc ajungi si citit te mai leaga unul de altul ba cine stie ajungi full time blogger.

Acum nu mai e foarte fashionable. E prea usor sa il faci si cei care le aveau acum cativa ani s-au saturat de ele. Te face sa te intrebi what’s next? E o stare asa febrila de asteptare pana va aparea ceva nou.

Ma gandeam la twitter. Care sincer mi se mare un mare B.S. Ce ma mira e ca a prins teribil la planeta. De fapt a prins la americani si de acolo ca de obicei va prinde la toata lumea. Ma mira sa aud de twitter pe CNN si la Casa Alba. Pana la urma care e faza? E un soi de status.. si unii te urmaresc si tu urmaresti pe altii. Ma gandesc cu teama ca chestia asta minimalista va ajunge o moda si pe aici de dragul imitatiei.


Am vrut eu scopuri inalte si am zis ce fain e si mama ce ok e, sa scriu;
mi-a placut sa scriu pentru multe motive. Probabil m-au impulsionat si lungile seri singuratice de iarna sau primavera.
Ploua e urat afara si in cele din urma stai pe ganduri si cum spuneam mult mai usor iti pui ordine in ganduri odata puse pe hartie.

Asa a fost si la mine. Apoi ma gandisem la blog la un recycle bin. Nu a fost asa nu mi-am putut exprima toata frustrarile aici. Nu stiu de ce. Poate nu sunt atat de dispus sa pun pe tava tot ceea ce gandesc.

Si daca as pune toata gandurile pe care le am pe hartie as deveni un guru al depresivilor si sinucigasilor. In 90% din cazuri blogul a atras oameni suparati pe viata poate mai suparati ca mine. Dar sincer nu de asta aveam nevoie.

Am spus la un moment dat ca unii oameni nu sunt facuti sa aiba liniste. Chiar nu.

Si ma regasesc acolo

Apoi am spus ca oamenii pe masura ce imbatranesc sunt ca vinul. Unii se transforma in sampanie altii in otet. Si mie imi placea sa cred ca ma imbunatatesc ca ma slefuiesc ca ma intrebt spre ceea ce mi-am imaginat ca ar ttrebui sa fiu la un moment dat.
Dar . si e un mare dar imi dau seama ca ma acresc din ce in ce mai rau. Ma acresc rau de tot si din cate stiu eu procesul asta nu este reversibil.

Si nu sunt fericit sau multumit de asta. Dar ceva undeva pe parcurs . s-ar rupt. Si nu stiu unde si nu stiu cand si nu stiu cui sa multumesc. Cu siguranta ar fi mai multi pe lista.
Am ajuns un singuratic si un moroconos si incerc cateodata sa imi dau seama ce se intampla. Cred ca asta a fost si rostul initial al blogului. Am incercat sa imi aduc aminte si sa pun cap la cap toate cele pe care le stiu.

Apoi a inceput lumea sa citeasca ce scriu si undeva in adancul sufletului am sperat ca cineva va stii sa ma citeasca si va avea curajul sa imi arate din nou ca viata poate fi frumoasa.. si are un rost macar pe termen scurt.
Speram ca cine va avea rabdarea sa ma cunoasca si sa se apropie de mine asa cum sunt. Atunci cand voi afla cine sunt. Eram altcineva. Nu stiu cine e strainul asta care se uita la mine in oglinda. Adevarul e ca.. nici eu nu l-as baga in seama.

Nu a fost sa fie. Si noah speranta moare ultima dar totusi moare.
De fapt mitologia spunea ca speranta zboara ultima. Nu spunea nimik de moarte. Cred ca a ramas in cutia pandorei de lene sau de plictiseala sau era prea firava.


Recycle Bin. Ar fi bine ca odata ce scriu ceva aici sa dispara … sa se stearga. Dar nuh merge chiar asa.

As urla acum daca as putea… era un film in care un tip se ducea cu masina la spalatorie si in momentul in care intra in tunelul ala cu perii urla. Mi-as dori si eu sa pot face asa ceva.
De multe ori.
Sa urlu pana ragusesc.
What’s next?
Nu am scris de mult timp. A fost ziua mea. Pentru prima data in viata mea.. evenimentul asta m-a distrus psihic. Abia am asteptat ca si cum ar fi fost ceva special. A fost o zi in care ar fi trebuit sa fiu fericit. Ar fi fost o zi in care ar fi trebuit sa ma astept la vreo surpriza. Nu a fost asa. Chiar nu a fost. O zi ordinara. Mai proasta ca altele.

De obicei in ziua asta mi se pare cel mai scarbos posibil faptul ca trebuie sa spui cuiva ca e ziua ta. Sau sa zici hai sad au de baut ca e ziua mea. Mi se pare o milogeala. In mod normal lucrurile ar fi trebuit sa fie invers: daca isi adduce cineva aminte de tine dai de baut si sarbatoresti evenimentul. Invers mi se pare o porcarie.

Pana la urma am ajuns pur si simplu neimportant in viata celor mai multi. E destul de greu de inghitit asta. M-am ascuns intr-un colt la chef.. si am plans. Nu a observat nimeni cred. Si cine a observat oricum nu i-a pasat.Nu stiu de ce am facut-o.

Da ar fi fain sa scriu aici doar chestii super faine. Dar nu e chiar asa.
Viata mea e chiar o porcarie. Si poate a multor altora . dar ma mai prefac ca nu e asa.
De amorul artei.
Si ca sa nu ma sinucid. Nu as face-o fiindca ar muri cainele de foame in casa pana s-ar prinde cineva ca am disparut. De multe ori a fost singurul lucru care m-a oprit.
Pana la urma cine are nevoie de un prieten depresiv?
E un bagaj prea greu prea mare. E prea mult pentru o relatie light bulangistica.
Lucrurile sunt si ar trebui sa fie mai usoare.
Si oricum cei deprimati sau ‘negri’ sunt neatractivi.
Trebuie sa arati in putere sanatos si cu toate vapoarele in port. Anything less e nesexy sau magnet de inadaptati sau nedoriti.

Asa ca am devenit acru… si nu o sa mai abtin la am declara ca nu sunt.
Nu m-a ajutat la nimic si a ma preface vesel.

Asa ca what’s next?
Probably nothing.
A BIG BLACK FUCKING NOTHING.