46. CU CERTITUDINE AUTENTIC

Autenticitatea profilului: cu certitudine autentic
Un total de 30 profiluri l-au salvat şi marcat ca şi cunoscut personal. Aceşti utilizatori sunt salvaţi la rândul lor ca şi "cunoscuţi personal" de 347 alţi utilizatori.

Din capitolul hai sa batem campii
Imi aduc aminte o adevarat disertatie pe tema curve
Intr-un fel putina revolta sau un soi de wake up call pentru mine si pentru ceilalti

Daca e sa ma gandesc la ideea de baza toti suntem curve.. unii recunosc altii nu..
Sau in fine ala nevinovat sa dea cu piatra.
Dar mi se intampla chestii de o vreme (ceva mai lunga)...

Imi aduc aminte, zici ca era ieri. Un pustan, care a crescut prea brusc in inaltime si prea devreme in comportament.
Am ratat intr-o oarecare masura perioada 17-20 de ani.
Nu stiu de ce. Dar de fapt stiu. Sunt motive care nu isi au locul aici acum. Desi printre randuri sunt ierdute in blogosfera.
Cred ca eram un tip prea timid prea retras.. si nu imi gaseam locul.
Crescusem brusc in inaltime. Si stiu ca pare amuzant dar asta iti da un pic peste cap centrul de greutate.
Si aveam impresia ca sunt un pic asa necool sau aveam impresia ca parca toate imi ramasesera scurte. Si parca nu imi ‘iesea’ mersul ala cool si sportiv.
Aveam tendinta de umbla un pic aplecat de spate.
Doar ca sa nu fac nota discordanta. Sa nu sar in ochi.
Mereu mi-a placut sa fiu lasat in pace, sa nu atrag atentia
Si desi simteam ca explodez ca am prea multa energie, incercam mereu sa mi-o reprim.
E un alt fel de ‘in the closet’
Nu stiu daca oraselul ala era locul potrivit pentru a ‘exploda’.
Si daca ma gandesc bine la liceu... bacoviana fraza..cimitir al tineretii mele chiar se aplica.
Nu stiu parca eram de pe planete diferite.
Si parul meu cret nu se potrivea deloc cu frezele care se purtau atunci..
In general prietenii mei care, acum imi dau seama, cred ca simteau la fel au luat-o pe alte cai.
Undeva pe la 20 de ani se despart intr-un fel drumurile.
Si prietenii din copilarie incep care sa munceasca, unii pleaca pe la scoli..
Se sparge gashka. Unii au inceput sa aiba probleme cu alcoolul. Altii erau in vesnice scandaluri...
Rebeliune.
Cred ca abia pe la 20 de ani am incepu sa fiu constient ca nu voi primi de la viata neaparat ce merit si nici un caz nu voi primi daca nu voi face ceva pentru asta.
Primul gest de rebeliune a fost ca am dat la facultate fara stirea lui taica-meu. A aflat ca sunt student abia prin decembrie. Nici nu aveam o relatie foarte apropiata pe vremea aia, e drept.
In plus cred ca la un moment dat a dezvoltat un soi de in incredere in mine si a incetat controlul absolut.
Apoi mi-am lasat parul lung. Nu m-am tuns vreo 5 ani pana in ziua in care am plecat in armata cred
In cele din urma am inceput sa cunosc lumea gay din orase mai apropiate sau mai indepartate. A fost bucurestiul.. clujul..
Si am inceput sa prind incredere.
Independenta. Curaj, incapatanare. Si hotarare.
Am inceput sa merg cu spatele drept. Nu sunt eu inalt. Sunteti voi mici :))


E un moment pe care toti il traiesc atunci cand intra in lumea gay.
Esti fresh esti proaspat. Si haios de deconectat de ceea ce se intampla in jurul tau.
Si esti interesant pentru cei din jur.
Si sentimentul asta poate sa te imbete. Sa ti se urce la cap.
Trebuie atunci sa stii sa ramai cu picioarele pe pamant.
Secretul sta in a tine mereu ceva nedescoperit pana la urma. Si a mentine interesul treaz.
Saptamana viitoare va aparea cu siguranta cineva mai fresh.
Cand am venit prima oara in Timisoara, stiam doar ca de la gara daca o iei la stanga ajungi in centru dupa 15 minute.
Nu cunosteam mai pe nimeni.
Daca ma prindea seara nu stiam sa merg acasa. Mereu numaram blocurile de pe trotuar..
Aham al doilea e. scara din stanga
Si la un moemnt dat am mers in parc despre care auzisem ca e locul de intalnire al gay-lor din oras. Si atunci chiar era. Nu era doar un loc de agatzament scurt si fara complicatii.
M-am pUS vis a vis de un grup galagios.. si ma intrebam ce sa fac..
Si al un moment dat o iau asa drept peste zona verde catre ei si intreb senin:
nu va suparati voi sunteti gay?
Nu stiu cat de hotarat sau heterit am fost in abordare. Dar se auzea musca.
Si banca aia intepenise ca cina cea de taina.

Si apoi au urmat munca de pseudomilitant gay cu pretentii de activism: grup 200, accept, equal, attitude, accept din nou, psi. Cam cu toate am avut mai mult sau mai putin contact la un moment dat.
Si apoi a fost blogul. Si a fost faptul ca mi-a placut sa merg in club.. ca imi place sa dansez.
CaMm. una peste alta am trecut de un tip prea timid prea retras si complexat la un tip care este mai sigur pe el. Mai hotarat..
Sau poate asa pare.

Toate cele de mai sus au dus spre un astfel de rezultat…
Fericit de toate astea…
Eee. Nu prea
Si de ce nu?
Ma lovesc de o alta problema...
Cica: Esti Prea Cunoscut. Si atunci ma gandesc cati dintrei care ma recunosc, ma cunosc. Cati dintrei cei care ma cunosc, imi stiu numele. Cati dintre cei care ma cunosc imi stiu numarul de telefon sau numele de familie. Sau ziua de nastere...
E uite ca asa se restrange cercul. Devenind un mic cerculetz
Am spus la un moment dat: nu mi-e rusine ca sunt gay. Dar nu vreau sa stie si vanzatorul din piata victoriei.

Si ma deranjeaza ca aceasta 'notorietate' intr-un fel. (Care nu mi-a fost scop in sine.. a venit pe langa multe altele ) imi blocheaza anumite cai de comunicare.
Fiindca lumea are obiceiul sa judece in functie de ceea ce vad.
Fiindca daca ies intr-un club. Mai ales gay. Nu imi place sa ma ascund intr-un colt.
Imi place sa dansez. Poate beau un pahar de gin in plus. Sau doua si o bere plus juma de pahar de votka de la wall-e (stie el cine)

Parerea celor din jur conteaza. Dar nu e definitorie. Nu ma ghideaza. Nu ma limiteaza si nici nu ma poate forta sa fac pasi inapoi pe drumul de pe care am venit.
Si da poate pe romeo am la cunoscuti 35 de oameni. Si da.. nu am facut sex cu toti. (cred ca ca unul -nu spui care- am avut un soi de aventura).
Si da.. poate gay romeo dupa un algoritm de el stiu spune ‘cu certitudine autentic’.
De parca mie imi trebuie un site sa imi spuna ca sunt autentic sau nu. Pe de alta parte mie cel putin.. asta imi da un semnal ca cel cu care vorbesc.. stie in ce ape se invarte.
Si cateodata ma gandesc ca as prefera un compliment din partea unui tip care a trait in afara unui glob de sticla, decat din partea unuia pentru care vorbesc hormonii care ii bazaie de juma de ora.
Si daca cineva care stie pe ce planeta e (chiar si planetromeo) imi face un compliment. Ma gandesc ca are termen de comparatie. Si intr-un fel apreciez asta.

Dar.. am 800 de id uri de mess in lista. Pe care le zapacesc cu un mass cu privire la blog o data pe saptamana sau mai rar. (pentru motive pe care le-am mai spus pe aici). Am 800 de id uri si vorbesc doar cu trei patru persoane. Fiindca lista de mess ramasa de pe vremea accept a ramas acolo..

Si da ma deranjeaza cand sunt direct categorisit intr-un fel sau altul, fiindca nu cred ca am facut pe cineva ‘de minune’ in public pana in momentul de fata. Si nu am sa incep acum decat daca ma senilizez cu trecerea timpului si o sa fac pipi la pranz pe panselutele lu ciuhandru de la baza lupoaicei.

Da.. si m-am saturat de cei care.. hmm nu pot sa ma vad cu tine ca esti cunoscut (damn! Vezi mai sus) dar daca tot stii ‘pe toata lumea’ nu imi dai si mie id –ul sau nr de tel al lui x sau y.?
Si cine e ala si cine e celalalt? Sau ce stii despre tipu cu profilul asta pe romeo.

E da, poate stiu prea multe despre prea multa lume. Poate stiu prea multe..
Dar asta nu ma transforma in birou de informatii.
Si cand zic asta oricine a pus intrebarea.. se simte jignit. De parca ar fi obligatia mea de mama a ranitilor de avea grija de pasiunile unui sau ale altuia?
De ale mele cine are grija ? intreb si eu.
Adica nu poti iesi cu mine la o bere.. dar daca iti dau arhiva de mess sau agenda de telefon mai vorbim?!?!?

Si am obiceiul sa intreb la un moment dat oameni care ma cunosc care prima impresie pe care o las. Si mi se raspunde: prea sigur pe tine; curva; infumurat; increzut;
Cateodata ar fi bine sa fiu asa pe bune. Poi ma gandesc ca pana la urma nu conteaza neaparat. Ca asta e ca profilul de pe romeo. Daca vreunul vrea sa se bage in seama ca se plictiseste.. se sperie la randul 5 din decalog. Daca chiar vrea sa ma cunoasca. Trece peste si insista putin. Sau incearca.
Si poate sunt increzut sau infumurat sau mai stiu eu cum la o prima impresie.
Dar chiar vreau sa il uit pe baiatul care statea ascuns intr-un coltz intunecat si se uita la ceilalti.
De fapt nu vreau sa il uit. Mi-e simpatic. Si-l revad de prea multe ori in jurul meu. Prin colturi intunecate de club, pe ultimul scaun din troleu.
in fata caruia te bagi la rand la posta ca esti grabit.
Baiatul acela prea politicos. Nu cumva sa supere pe cineva si cerandu-si parca scuze ca indrazneste sa-ti taie calea.
Deci nu am sa-l uit. E parte din mine. Cateodata se intoarce.
Atunci cand mi-e dor sa fiu anonim. Pe o plaja pustie. Intr-un club nou.
Intr-un oras nou.
Unde nimeni nu ‘ma cunoaste’ si nici macar recunoaste.
Si poate e intransigenta. Sau agresivitate. Sau devin incomod ca nu mai pun ochii in pamant, stau cu spatele drept si nu ma las calcat in picioare.

Si daca atitudinea asta are efectul decalogului de pe romeo...si cine vrea sa imi vorbeasca.. nu era curajul. Inseamna ca nu are destul curaj incat sa imi faca fatza. Si e un dezechilibru in faza initziala care nu duce la nic bun.
Fiindca nu stiu nu pot si nu vreau sa citesc ganduri.

Cu certitudine autentic?
Cum e ala un gay autentic? Care sunt unitatile de masura pana la urma?
Poti sa fii prea autentic?

Si cine se multumeste sa traiasca cu aparentele… isi merita toate lucrurile superficiale care i se intampla

Cam la asta am shezut si am cugetat. Sau numa am shezut.
Acelasi,
2q2Bstr8